Un profesor de filosofie ateu le vorbea studenţilor despre dezacordul dintre ştiinţă şi ideea existenţei unui Dumnezeu Atotputernic. Acesta l-a întrebat pe un student care s-a declarat a fi creştin:
Profesorul: Eşti creştin, aşa-i băiete?
Studentul: Da, domn' profesor.
Profesorul: Aşadar, crezi în Dumnezeu?
Studentul: Desigur, domn' profesor.
Profesorul: Ce părere ai, DUMNEZEU e bun?
Studentul: Cu siguranţă.
Profesorul: DUMNEZEU e ATOTPUTERNIC?
Studentul: Da.
Profesorul: Fratele meu a murit de cancer, deşi s-a rugat necontenit la DUMNEZEU ca să îl vindece. Noi, oamenii, facem tot ce ne stă în putere să ne ajutăm aproapele, cel puţin majoritatea dintre noi, dar DUMNEZEU n-a făcut nimic în cazul meu. Cum mai poţi considera un astfel de DUMNEZEU ca fiind unul bine-intenţionat?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Nu ştii să răspunzi, aşa-i? Nu-i nimic, tinere, îţi repet întrebarea, e DUMNEZEU bun sau nu?
Studentul: Da.
Profesorul: Dar Diavolul, o fi şi el bun?
Studentul: Nu.
Profesorul: Ia zi-mi, Diavolul de unde provine?
Studentul: Tot DUMNEZEU l-a creat...
Profesorul: Bun. Atunci ia zi-mi, băiete, pe lume există şi rău?
Studentul: Da.
Profesorul: Răul e omniprezent, am dreptate? Iar DUMNEZEU a creat tot ce există nu?
Studentul: Ba da.
Profesorul: Păi şi-atunci, cine a creat răul?
(Studentul nu a răspuns nimic.)
Profesorul: Boli există? Dar imoralitate? Ură? Urâţenie? întâlneşti în lume toate astea, nu?
Studentul: Da, domn' profesor.
Profesorul: Şi-atunci, pe-astea cine le-a creat?
(Studentul a tăcut.)
Profesorul: Potrivit ştiinţei, percepem lumea prin intermediul celor 5 simţuri. Aşa că ia spune-mi tu mie... l-ai văzut vreodată pe DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn' profesor.
Profesorul: L-oi fi auzit, atunci?!
Studentul: Nu, domn' profesor.
Profesorul: L-ai simţit vreodată pe DUMNEZEU, I-ai simţit gustul, sau L-ai mirosit? Ai trăit vreo formă de percepţie de orice fel legată de DUMNEZEU?
Studentul: Nu, domn' profesor. Mă tem că nu.
Profesorul: Şi totuşi crezi în El?
Studentul: Da.
Profesorul: Ştiinţa oferă dovezi palpabile, demonstrate empiric, că DUMNEZEU nu există. Poţi să infirmi asta?
Studentul: Nu. Eu cred în El, şi-atât.
Profesorul: Da, crezi în El. Credinţa... Ştiinţa vine cu dovezi, şi tu ai credinţă.
(Din acest moment, studentul începe să-ţi confrunte el profesorul.)
Studentul: Domn' profesor, dar căldura există?
Profesorul: Da.
Studentul: Dar frig există?
Profesorul: Da.
Studentul: Vă-nşelaţi, domn'profesor. Nu există aşa ceva.
(Sala de curs a amuţit, surprinsă de întorsătura neaşteptată a discuţiei.)
Studentul: Domn' profesor, întâlnim căldură puternică, supracăldură, megacaldură, căldură incandescentă albă, căldură slabă sau căldură zero. Dar niciodată frig. Putem avea temperaturi cu 272 de grade sub punctul de îngheţ, dar nu avem mijloacele de a investiga temperaturi mai joase de atât (n.r.: temperatura cea mai scăzută măsurată vreodată în Univers, respectiv temperatura Nebuloasei Bumerang). Pur şi simplu nu există conceptul de frig. Este doar o denumire inventată pentru a desemna absenţa căldurii. Nu putem măsura frigul. Căldura este energie. Aşadar, ar fi aberant să consideram că frigul este opusul căldurii, domn' profesor, când de fapt frigul este absenţa căldurii.
(Audienţa din sală a rămas încremenită, iar tensiunea plutea în aer.)
Studentul: Dar despre întuneric ce părere aveţi, domn' profesor? Există întuneric?
Profesorul: Normal. Apune soarele, se face beznă, doar vezi cu ochii tăi.
Studentul: Vă înşelaţi din nou, domn' profesor. Întunericul este absenţa unui lucru, respectiv a luminii. Întâlnim lumină slabă, lumină normală, lumină puternică, lumină intermitentă... Am putea vorbi despre conceptul de întuneric doar dacă ar exista momente când lumina lipseşte complet. Iar aşa ceva nu există. Dacă ar exista întuneric, în mod normal am putea să creştem şi gradul de întuneric, am avea o scală valorică şi pentru asta, nu?
Profesorul: Bun, am înţeles. Spune-mi odată unde vrei sa ajungi, tinere.
Studentul: Domn' profesor, astfel vă pot demonstra uşor că premisele dumneavoastră ştiinţifice sunt eronate.
Profesorul: Eronate? Poţi să-mi explici de ce?
Studentul: Speculaţi premisa dualităţii. Dacă susţineţi că există viaţă şi moarte, în mod logic afirmaţi ca există un DUMNEZEU bun şi un DUMNEZEU rău. Pentru ca două lucruri să fie diametral opuse, cele două trebuie să fie concepte finite, măsurabile. Iar ştiinţa nu poate să explice un gând, domn' profesor. Deşi foloseşte electricitatea şi forţele magnetice, ştiinţa n-a văzut niciuna dintre acestea, ce să mai vorbim despre înţelegerea lor în profunzime.
Ca să ne raportăm la conceptul de moarte ca fiind opus conceptului de viaţă, ar însemna să considerăm că moartea este ceva palpabil. Iar moartea nu este ceva ce se opune vieţii, moartea desemnează de fapt absenţa vieţii şi nimic mai mult. Având în vedere aceste lucruri, spune-ţi, vă rog, domn' profesor, îi învăţaţi pe studenţi că se trag din maimuţă?
Profesorul: Dacă te referi la procesul natural al evoluţiei, atunci da, desigur.
Studentul: Aţi observat vreodată evoluţia cu ochii dumneavoastră atunci?
(Profesorul a scuturat din cap că nu şi pe faţă i-a încolţit un zâmbet, uimit şi impresionat de concizia discursului argumentativ al studentului său).
Studentul: Din moment ce nimeni n-a observat vreodată procesul evoluţionist în plină desfăşurare, şi nimeni nu poate dovedi că acest proces ar avea un caracter continuu, de fapt dumneavoastră nu faceţi altceva decât să vă impuneţi punctul de vedere. Şi în acest caz, domn' profesor, nu sunteţi mai degrabă predicator decât profesor?
(Sala a izbucnit în urale)
Studentul: Există printre noi cineva care să fi observat creierul domnului profesor cu proprii ochi?
(Sala a fost cuprinsă imediat de hohote de râs)
Studentul: Există cineva care să fi auzit, simţit, atins sau mirosit creierul domnului profesor?... Nu?! Se pare că nu! Şi-atunci, potrivit prescripţiilor ştiinţei empirice, demonstrabile şi atât de exacte, putem desprinde concluzia că dumneavoastră, domnule profesor, nici nu aveţi, de fapt, creier! Vă rog să-mi scuzaţi îndrăzneala, dar, în aceste condiţii, cum puteţi să ne pretindeţi să mai ascultăm măcar ceea ce ne spuneţi?
(Sala a amuţit din nou. Năucit, profesorul şi-a fixat studentul cu privirea şi, fără să schiţeze vreun gest, a replicat moale...)
Profesorul: În cazul ăsta, va trebui să mergeţi pe încredere, băiete.
Studentul: Întocmai, domn' profesor! Încredere şi credinţă! Legătura dintre Om şi DUMNEZEU este tocmai CREDINŢA! Asta este tot ce pune lucrurile în mişcare.
Studentul nu era altul decât ALBERT EINSTEIN!
P.S. „Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu l-a văzut, nu poate să-L iubească. Aceasta este porunca Domnului: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său" (I Ioan 4, 20-21).
„1001 CUGETĂRI" vol. XII
