Istoric maghiar: Cât va mai rezista Ungaria “să stea deoparte”?

Distribuie pe:

Invadarea Ucrainei la 24 februarie 2022 va intra în analele istoriei europene. Războiul nedeclarat al Rusiei a aruncat o umbră aproape apocaliptică și a schimbat radical relațiile est-vest care predominaseră de la prăbușirea URSS. Indiferent când și cum se va încheia acest conflict armat, va trece, fără îndoială, mult timp până la stabilirea unui nou echilibru de garantare a păcii. Cel puțin, Uniunea Europeană și NATO trebuie acum să ia în calcul prezența unei puteri ostile, la granițele lor, și să se pregătească pentru o nouă fază a războiului rece.

Ungurii au votat la alegerile generale, la doar câteva săptămâni după invazie - în aprilie, și pare rezonabil să presupunem că războiul “din vecini” a avut o oarecare influență asupra rezultatului votului. Având în vedere climatul de teamă pe care l-a creat devastatoarea “operațiune militară specială”, ungurii au votat pentru menținerea la putere a Fidesz-ul lui Viktor Orbán, decât să riște o coaliție netestată, formată din șase partide. Această ipoteză explică reacția lui Orbán, aceea de a sta departe de conflict, până la punctul de a fi “exceptat”, poziție considerată act de trădare de către aliații occidentali ai Ungariei. Budapesta refuză să permită transporturilor de arme destinate Kievului să tranziteze teritoriul Ungariei și blochează extinderea sancțiunilor UE împotriva Rusiei, în sectorul energetic. Această din urmă poziție este menită să faciliteze realizarea unui proiect ruso-ungar, deja controversat, de construire a unei centrale nucleare pe Dunăre (Paks II).

Exceptarea merge, în mod clar, prea departe, chiar dacă Ungaria are interese speciale, care merită luate în considerare. Are o graniță de 136 km cu Ucraina și aproximativ 150.000 de etnici maghiari trăiesc în regiunea transcarpatică din sud-vestul Ucrainei, mulți dintre ei căsătoriți cu ucraineni.

Să nu uităm că, din punct de vedere strict geografic, Ungaria a rămas neschimbată după 1989: fosta Republică Populară Ungară se învecinează acum cu cinci țări care își datorează statalitatea sfârșitului URSS și dizolvării unor entități mai mari, multietnice. La sud, prăbușirea fostei Iugoslavii a dus la crearea Serbiei, Croației și Sloveniei. Granița sa de nord nu mai este cu fosta Republică Socialistă Cehoslovacă, ci cu Republica Slovacia și Ucraina independentă. Ceea ce leagă acum majoritatea acestor entități politice mai noi cu Ungaria și cu vechii săi vecini, România și Austria, este apartenența la UE. Serbia este pe lista de așteptare, Ucrainei i s-a acordat statutul de candidat.

Or, în anii '90, toate aceste țări au făcut tranziția către democrația parlamentară, timp în care rivalitățile dintre diferitele grupuri politice s-au jucat deschis și, nu de puține ori, violent. Fiecare întorsătură și fiecare conflict intern din aceste republici afectează, în continuare, interesele Ungariei din cauza minorităților maghiare care trăiesc acolo: 1,5 milioane în România, 500.000 în Slovacia, 300.000 în Serbia, 16.000 în Croația, 15.000 în Slovenia și 150.000 în Ucraina.

Aceste minorități sunt moștenirea a două acorduri: tratatul de la Trianon din 1920 și tratatele de pace de la Paris din 1947, care au implicat pierderi teritoriale semnificative pentru Ungaria. Problemele actuale cu care se confruntă maghiarii din străinătate, fie că sunt legate de drepturile lingvistice sau de instituțiile de învățământ, furnizează, inevitabil, material și pentru politica internă. Animozități vechi sunt reînviate și ușor de instrumentat. Desigur, unii dintre vecinii Ungariei nu pot rezista întotdeauna unor asemenea tentații, dar până acum aceste conflicte s-au menținut în limite pașnice și au avut doar un impact indirect asupra intereselor de securitate ale Ungariei. Războaiele iugoslave din 1991-2001 au scos la iveală însă stabilitatea fragilă în întreaga regiune și au arătat ce se întâmplă atunci când superputeri se amestecă în dispute interne.

Și din punct de vedere politic, războiul din Ucraina ridică întrebări incomode: relațiile Ungariei cu cei doi adversari sunt departe de a fi la fel de echilibrate. În 1995, guvernul maghiar condus de József Antall a semnat un tratat de prietenie cu republica independentă Ucraina, document care, printre altele, garanta călătoriile fără viză. Relațiile dintre cele două țări s-au răcit, însă, în mare parte din cauza politicilor lingvistice restrictive ale Kievului, care au afectat negativ atât comunitatea maghiară, cât și numeroasa minoritate rusă din Ucraina. În același timp, în epoca Orbán, relațiile cu Rusia lui Putin au înflorit, datorate și asemănărilor dintre cei doi lideri: autoritarism și iliberalism, atitudini care stau la baza filosofiei lor despre statalitate.

Apropierea lui Orbán de Putin, manifestată cu prilejul vizitei sale la Moscova, la sfârșitul lunii ianuarie 2022, care a fost promovată ca o “misiune de pace”, nu este o simplă cochetărie, ci mai degrabă o parte integrantă a “căii speciale” pe care încearcă să o traseze între Est și Vest (...).

În timp ce imaginile oribile ale războiului continuă să șocheze, premierul ungar propovăduiește “calmul strategic”, un concept destul de nebulos, în spatele căruia se ascunde neliniștea elitelor Fidesz. În al 13-lea an al erei Orbán, sistemul se confruntă cu dificultăți din ce în ce mai mari, care decurg din propriile sale politici economice și sociale. Moneda națională își pierde din valoare pe zi ce trece (1 euro costă în prezent 414 forinți; în 2010 era doar 285) și prețurile alimentelor sunt în creștere.

Guvernul a impus o înghețare temporară a prețurilor, măsură care lovește micro-întreprinderile și care, în cazul prețurilor la benzină, a forțat multe benzinării să intre în faliment din cauza scăderii veniturilor. Orbán încearcă să explice creșterea ratei inflației, aflată în prezent la 20,7%, în termeni monocauzali: “Am reușit să rămânem în afara războiului, dar nu vom fi scutiți de consecințele acestuia. Prețurile sunt în creștere, parțial din cauza războiului, dar și din cauza sancțiunilor impuse de Occident.”

Orbán creează, în mod clar, “calmul strategic” pentru el însuși, transferând responsabilitatea pentru criza financiară asupra “vestului”. Rămâne de văzut cât de mult va mai putea să “stea deoparte” o țară mică, săracă atât în energie, cât și în materii prime.

N. trad. Articolul este semnat de György Dalos, istoric și autor maghiar ale cărui romane și lucrări în proză au fost traduse în 10 limbi. Este cofondator al mișcării de opoziție democratică a Ungariei în 1977.

Eseul face parte dintr-o serie, publicată în colaborare cu Voxeurop, care prezintă perspective asupra invadăriii Ucrainei din fostul bloc sovietic și țările limitrofe.

(sursa - theguardian.com/commentisfree/2022/oct/29/viktor-orban-hungary-conflict-moscow -war-in-ukraine)

Traducere de ILEANA SANDU

Lasă un comentariu