Aniversarea la 1 august 2014
a celor 95 de ani de la infiintarea,
in Armata Romaniei, a
primelor structuri ale unei noi
arme, Arma Tancuri (Care de
Lupta, dupa denumirea franceza),
cu implicatii majore in
desfasurarea razboaielor moderne,
imi ofera un bun prilej
pentru a face o incursiune in
trecut, o analiza a prezentului
si exprimarea unui optimism
moderat privind evolutia acestui
domeniu intr-un viitor previzibil.
Aparitia acestei noi arme a
fost determinata de impasul in
care a ajuns arta militara dupa
aparitia armamentului automat
care a condamnat dinamica
normala a razboiului la incremenirea
pe pozitii timp indelungat
si fara speranta de rezolvare
a scopurilor acestuia.
Aparitia, la 15 septembrie
1916, pe campul de lupta
stabilizat in valea raului Somme,
a unor monstri senilati, avand
ca armament un tun si mai
multe mitraliere, au ingrozit
trupele si au facut brese
importante in dispozitivul de
aparare german, facand posibila
reluarea ofensivei fortelor
aliate si, in final, castigarea
razboiului.
Limitele dovedite de noua
arma in Primul Razboi Mondial,
constructive si de intrebuintare
in lupta, au fost
remediate in buna masura
intre cele doua conflagratii
mondiale, astfel ca armata
germana (generalul Guderian),
folosind trupele de tancuri, a
fundamentat si aplicat strategia
"razboiului fulger� (BlitzKrieg), cucerind in timp neverosimil
de scurt tari puternice
ca Franta, Polonia (si altele),
precum si spatii imense din
teritoriul URSS, ajungand in
apropierea Moscovei.
Tancurile sovietice au "facut
legea� in cea mai mare batalie
de tancuri din istorie, batalia
de la Kursk-Orel, in
cadrul contraofensivei sovietice
de la Stalingrad si
au hotarat in mare masura
castigarea razboiului impotriva
Puterilor Axei.
Merita amintite si bataliile
conduse de maresalul Romell
in nordul Africii, contraofensiva germana din Ardeni, actiunile
conduse de generalul
Patton dupa debarcarea din
Normandia si multe altele, toate
fiind marcate de folosirea
masata a tancurilor sprijinite
de aviatie, artilerie si bine
aparate antiaerian.
Dupa razboi si mai ales odata
cu debutul "Razboiului rece�,
arma tancurilor, ca tehnica si
strategie, s-a dezvoltat intr-un
ritm alert comparabil, poate, cu
dezvoltarea aviatiei de lupta cu
care este contemporana.
Angajarea tancurilor in conflictele
locale si regionale a
demonstrat, odata in plus, ca
tancul este singurul mijloc de
lupta capabil sa invinga orice
adversar terestru, daca este
suficient de bine inzestrat la
capitolele care ii dau puterea:
protectia prin blindaj, armamentul
si munitia, mobilitatea
si mijloacele de protectie impotriva
armelor de temut care il
vaneaza pe campul de lupta.
Romania si conducatorii
ostirii au inteles rolul noii arme,
fiind a 4-a tara europeana care
a introdus-o in organica, iar
generalul Antonescu a initiat un
program care prevedea existenta
a 5 regimente de tancuri
pana in anul 1940. Date fiind
costurile mari de achizitie,
exploatare si pregatire pentru
lupta, la inceputul razboiului
Romania avea 2 regimente care de lupta, iar in februarie 1941 se
infiinteaza Divizia 1 Blindata,
care are in compunere cele 2
regimente Care de Lupta (1 si 2)
si alte unitati. Divizia 1 Blindata
duce lupte grele pentru eliberarea
Basarabiei, cu capitala sa
Chisinau, pentru cucerirea
Odessei, lupta la Cotul Donului
si, pe timpul retragerii, in urma
contraofensivei de la Stalingrad,
a suferit pierderi grele in oameni
si tehnica, pana la pierderea
capacitatii de lupta.
Dupa actul de la 23 august
1944 se completeaza, duce
actiuni de lupta pentru lichidarea
trupelor germano-horthyste
si pentru eliberarea teritoriului
national, iar Regimentul
2 Care de Lupta participa la
nimicirea trupelor naziste pe
teritoriul Slovaciei, Cehiei si
Austriei, fiind aureolat cu Ordinul
Mihai Viteazul si citat prin
4 ordine ale maresalului Stalin.
Dupa razboi, Armata Romana
trece prin transformari majore,
determinate in primul rand de
schimbarea sistemului social si
trecerea tuturor structurilor
statului dupa modelul sovietic.
Armata nu a fost scutita de
aceste transformari, astfel ca
trupele de tancuri se organizeaza
pe regimente, iar incepand
cu 1 iunie 1961 se
infiinteaza Divizia 6 Tancuri
"Horea, Closca si Crisan�, la
Targu-Mures, care va fi integrata in Fortele Unite ale Tratatului de
la Varsovia si care a devenit
fanionul trupelor de tancuri
romane. Dupa invazia miseleasca
a Cehoslovaciei, in august
1968, de trupele statelor
Tratatului de la Varsovia, mai
putin Romania, conducerea
statului roman a decis infiintarea
unor mari unitati mecanizate
pe directiile principale de
patrundere pe teritoriul Romaniei,
precum si a inca unei divizii de
tancuri cu comandamentul
la Bucuresti.
Dupa anul 1968, pana la
evenimentele din decembrie
1989, Armata Romaniei era
organizata si dispusa astfel incat
sa poata apara cu succes toate
directiile importante de
patrundere a oricarui agresor.
Invazia Cehoslovaciei de
fortele "aliate� a dovedit ca
statele suverane care se respecta
se bazeaza in primul rand
pe fortele proprii si abia in
planul secund pe aliati. Ca forte
armate, Romania se situa, in
1989, pe locul 8 in Europa si
locul 17 in lume.
Restructurarile repetate dupa
anul 1990, pentru indeplinirea
conditiilor de acces in structurile
NATO, au condus ca
Romania sa treaca pe locul 46,
ca forta militara in lume si asta
in conditiile in care in proximitatea
acesteia sa fie multa
instabilitate si nesiguranta. Mi
se pare o gluma de prost gust
compensarea lipsei de forte
proprii de aparare cu 6 avioane
F-16 si alte 6 F-18 din generatia
MIG-29, impotriva a peste 2.000
de avioane de lupta ale Rusiei.
Situatia tancurilor este si mai
dramatica. Daca in anul 1998,
Armata Romaniei dispunea de
2 divizii si o brigada de tancuri
(ca mari unitati tactice), 8
regimente si 27 batalioane de
tancuri, totalizand 2.715 tancuri,
cu structuri de comanda si
scolarizare adecvate, acum
dispune de cateva batalioane
(4-5) in structura brigazilor mecanizate, fara sa aiba
cel putin un comandament
de mare unitate, totalizand
350 de tancuri.
Facand o comparatie cu statele
puternice, vom ajunge la
concluzii deloc incurajatoare.
Rusia, belicosul nostru
vecin, dispune de peste
15.500 de tancuri, China
9.150, SUA 8.325, India 5.978,
Turcia 3.657, Ucraina 4.112,
Germania 2.500, Israel 3.870,
Polonia 1.000, Iran 2.895.
Elvetia, dupa 500 de ani, in
care si-a pastrat neutralitatea,
dispune de o armata performanta
careia ii aloca anual
6% din PIB.
Problema nu se limiteaza
strict la numarul de tancuri. O
tara puternica dispune de personal
supercalificat si de o
logistica pe masura.
Politicienii, guvernantii
trebuie sa inteleaga ca structurile
militare se realizeaza in
timp lung, cu niste cheltuieli
mari, dar se distrug in timp
scurt, cu cheltuieli si mai mari.
Cel mai grav lucru mi se parte
distrugerea "spiritului� unei
arme, care se poate pastra
numai printr-o mare incredere
in structurile de comanda si
intr-o comuniune de idei privind
pregatirea pentru lupta.
Am speranta ca aceia care
dispun de soarta Armei Tancuri
in Romania vor analiza, cu
luciditate si realism, pericolele
care ne inconjoara, vor lua
masurile care se impun pentru
regruparea tancurilor in cel
putin o mare unitate (brigada),
pentru respectarea unui criteriu
de intrebuintare in lupta a
acestei arme.
La ceas aniversar, ma gandesc
la inaintasii nostri, care
au cladit cu truda si sacrificii
istoria unei arme de elita, dar
si la cei care trebuie sa duca
mai departe spiritul si traditiile
acesteia.
O lacrima pentru cei cazuti
in luptele purtate de bravii
tanchisti ai Romaniei, pentru
cei trecuti la cele vesnice, si
un gand bun de multe si
mari succese pentru cei activi
si in rezerva.
LA MULTI ANI, TANCURI!
LA MULTI ANI, TANCHISTI!