Ce predomina in alegerea profesiei„
APTITUDINILE SAU PRESTIGIUL SOCIAL?

Iata o intrebare la care, inca,
nimeni nu poate da un raspuns
cert. De fapt, alegerea profesiei
depinde de foarte multi factori,
explica unii psihologi. Depinde fie
de societatea in care traiesti �
cand anumite profesii sunt cele
mai cautate �, fie de varsta (lipsa
de experienta a viitorilor� profesioni
sti), fie, dar nu la urma, de
aptitudinile reale ale celor aflati,
la un moment dat, sa lucreze
intr-un domeniu sau altul.
Argumente? De cele mai multe
ori, alegerea profesiei este facuta
la varsta absolvirii liceului, la o
varsta in care nu este definitivat
eul, in care tinerii isi aleg modele
de devenire sau li se impun trasee
de devenire. In societatea comunista,
profesiile de
avocat, medic, economist
si profesor
au fost zeci de ani
cultivate ca reprezentand varful
piramidei devenirii, asigurandu-le
o pozitie sociala si favorurile
sistemului. Apoi, intr-o anumita
perioada, inginerii erau la� mare
cautare. Sunt si acum, in capitalismul
romanesc "original�.
Oamenii nu alegeau profesia, ci
beneficiile asociate profesiei,
profesia fiind asociata puterii. Asa
cum, in vremuri de mult apuse, a fi
ofiter (mai ales, cu grade superioare)
insemna a fi nu doar in
fruntea societatii, a puterii, ci si in
atentia femeilor.

In intelepciunea lui, poporul
roman nu s-a referit la profesie, ci
la meserie, cand a vorbit de "bratara
de aur�. O meserie, de exemplu,
este sa furi. O alta meserie �
aur curat � este sa stii sa imbarligi
omul, sa-l ametesti de cap pana
face ce vrei tu (sa-l votezi, bunaoara!),
il faci sef, semneaza hartiile
pe care i le pui in fata. Marfa
meseria asta, foarte cautata si
foarte bine platita. In vremurile de
azi, alta meserie poate fi aceea de
"cuvantator�, in sensul de omu�
care "vorbaluieste�, adica emite
cuvinte in public, precum omul
"trebaluieste� prin casa si emite
praf in aer. Mai exista si altfel de
meserii despre care nu mai e
cazul sa vorbim. Alea sunt bratari
de aur ieftine de tot, pe care in
vremuri mai rasarite si le-ar permite
si cei multi.

Acum, in capitalism, a inceput �
vorba unui sugubat � epoca lu�
"meserie te halesc!� Munca pentru
haleala. Vede oricine ca pana
la urma ajungi sa-ti dai bratara aia
de aur pe nimic, ca sa ai ce sa
halesti. Este de la sine inteles ca
cei ce stiu "sa imbarlige omul�,
sa-l "ameteasca de cap�, ori te fac
sa "semnezi orice�, nu au batai de
cap cu� haleala, ci stau linistiti,
pentru ca au, cu adevarat, bratara
de aur, meserie. Si inca ce meserie.
Asta-i ditamai huiduma de demnitar.
Care nu-si face probleme ca
ce-si pune pe masa maine, ca
poate copiii au nevoie de ceva: de
la casa, la limuzina si vila. Ei au
meserie, noi, doar� profesie,
inclusiv cea de somer!

Fapt este, revenind la zilele
noastre, ca, ne place ori nu sa
recunoastem, obisnuinta sociala �
de care scriam la inceput � s-a
perpetuat � doar suntem fiii si
fiicele parintilor �, profesia devenind
o eticheta a prestigiului social
si nu o consecinta a aptitudinilor,
intereselor si placerii de
a munci si de a se exprima pe sine
prin munca. De aceea, in paranteza
fie spus, azi � in capitalismul
romanesc (si nu cel adevarat!) �
multi tineri urmeaza (si la indemnul
parintilor) scoli si, mai ales, facultati
pentru care nu au nicio
atractie, si nicio aptitudine. Drept
pentru care, in final, au diplome,
dar nu au profesii si,
pe cale de consecinta,
loc de munca.

Iar, daca-l au, pentru
ei, mersul la serviciu este un calvar.
Exemple? Cate vreti!
Asa se face ca, dupa trecerea
anilor, multi tineri (ajunsi maturi �
care au terminat o scoala � facultate)
sau alta � lucreaza, la apropierea
de varsta a doua, in cu totul
alte domenii decat cele in care
(impinsi de la spate, si de parinti,
dar si de lipsa de experienta) s-au
pregatit, la un moment dat.
Invatamintele? Multe. Una dintre
ele: daca un tanar, dupa ce a
ajuns adult si isi ia destinul in
propriile sale maini, a ajuns sa-si
aleaga o alta profesie, acesta este
un mod de a adopta principiul
placerii cu cel al realitatii, o reluare
a dezvoltarii mai conforma cu
propriile interese, pasiuni si o
afirmare a increderii in sine. Altfel,
multi absolventi de facultati (de
scoli, in general) vor ajunge�
bucatari, masori, frizeri si, de ce nu,
ingrijitori la azile de batrani. Profesii,
de altfel, nobile si de apreciat,
dar nu pentru care s-au pregatit si
(parintii lor) au investit!
Dar mai e o problema a vremurilor
noastre. Patronii de azi
(unii, fosti comunisti) evita sa
angajeze tineri. Dovada: analizele
oficiale, facute in ultima perioada,
arata ca rata de angajare a tinerilor
cu varsta intre 15 si 24 de ani a
scazut in primul trimestru, fata de
perioada similara a anului trecut,
in principal, din cauza reticentei
patronilor in a angaja absolventi
fara experienta (dar, totusi, cu o
profesie la baza!) si a deciziei
tinerilor � ca o consecinta a
reticentei mentionate � de a migra
sau a lucra, temporar, cu continuarea
studiilor. Fapt este ca, in
ultimii ani, majoritatea tinerilor
absolventi care, din motivele
mentionate, au ajuns � spre fericirea
lor, si dezamagirea noastra �
sa lucreze la firme si companii din
strainatate au facut (si fac) fata
"cu brio� la noile locuri de munca,
demonstrand, daca mai era nevoie,
ca, daca stapanesti o profesie,
varsta nu este (nu a fost niciodata)
un criteriu al valorii.

Lasă un comentariu