După zile și luni de arest, Șpăgarii se denunță unii pe alții!

Ultimele evenimente de pe scena politică demonstrează un lucru, pe care l-am fi dorit dezvăluit acum 10-20 de ani: că spiritul de gașcă a acționat, în ultimii 25 de ani, în mai toate afacerile mari din România: de la privatizările frauduloase, la contractele cu statul sau afacerile cu bani europeni. Toate acestea (din multe altele) au avut un numitor comun: ocolirea legii, lucrul în „gașcă" și, nu la urmă, abuzul de funcție: de la ministru la parlamentar ori chiar persoană din sistemul judiciar.

În ultimele săptămâni, toată lumea bună din presă au avut-o în obiectiv pe Elena Udrea, fost ministru și, încă, parlamentar.

De ce? Întrucât dosarul „Gala Bute" a fost (și este) unul dintre cele mai elocvente exemple de modul cum se acționa „în gașcă". Unii din gașcă au ajuns, temporar, după gratii, alții - care au făcut denunțuri „prețioase" pentru procurori - se află în arest la domiciliu.

Într-adevăr, în cazul „Galei", dar și în altele, s-a ajuns la stadiul în care, pentru a-și ușura soarta, șpăgarii se denunță unii pe alții. Udrea (care se află acum pentru a doua oară în arestul Poliției Capitalei) arăta, înainte de proces, că fostul ei soț, Dorin Cocoș, „finanța campaniile PDL, asta știam, dar nu știam exact și cu ce sumă". La rândul lui, Dorin Cocoș - după luni de arest - a denunțat la DNA că i s-a cerut să plătească materiale electorale de trei milioane de euro pentru PDL. „În acest sens - declara Cocoș - am fost sprijinit de către Vasile Blaga și Elena Udrea". Cocoș a mai declarat că toți banii pe care i-a primit au venit de la Dinu Pescariu. Cu aceștia a cumpărat împreună cu Elena Udrea jumătate din Hotelul Grivița. Iată, deci, cum Elena Udrea - încătușată acum în arestul Poliției - a devenit una dintre cele mai bogate politiciene din România. Și pentru care, în dosarul „Gala Bute", a fost arestată alături de Rudel Obreja și primarul din Lupeni, Cornel Resmeriță. Și ei nu sunt singurii…

La rândul lui, fostul ministru al Economiei Ion Ariton este suspectat că a determinat reprezentanții a zece companii de stat să sponsorizeze ilegal, cu suma de 1,7 milioane de euro, organizarea „Galei Bute".

Sigur, până la urmă, justiția va face lumină în acest caz (ca și în altele, de altfel). Însă, ceea a surprins, în aceste zile - în dezvăluirile privind marea corupție din România - este și povestea judecătorului corupt, condamnat la (atenție!) 22 de ani de pușcărie. Lăcomia și șpăgile fără număr l-au propulsat pe magistratul Mircea Moldovan în topul condamnărilor. Dar, în cazul căruia, Curtea de Apel București a condamnat unsprezece persoane, printre care trei foști judecători de la Tribunalul București, doi milionari de top și cinci practicieni în insolvență. O întreagă gașcă, așadar, acuzați pentru dare și luare de mită pentru a „rezolva" favorabil o serie de procese. Șpăgile? Moldovan primea sume de bani, un televizor, un telefon Iphone, un ceas scump, un covor și cherestea pentru a favoriza câțiva oameni de afaceri în dosarele de insolvență/faliment.

Am dat aceste „exemple" nu pentru că ar fi singurele, ci pentru că sunt „emblematice" pentru ceea ce înseamnă acționarea în gașcă. Cazurile de mai sus relevă, de asemenea, că puterea și corupe, deoarece un adevăr, incontestabil, ne spune că „unde-i puterea, acolo-i (și) corupția", că „banu-i ochiul dracului."

Din păcate, faptele atestă că parvenitismul prin găștile din sfera înaltă a politicii are vechime în România postdecembristă. Că amicițiile corup; că imunitatea la viciile puterii este rară, în plus, la noi are un simptom absent la alții, provoacă reacții în lanț. Problema e că și la politicienii bătrâni, și la cei tineri, puterea întunecă mințile. Dar se și generalizează. Dovada: Barometrul Global al Corupției 2013, publicat de Transparency International, arată că România este (ca și în 2012) singura țară din UE care identifică Parlamentul drept cea mai coruptă instituție, legislativul fiind urmat în clasamentul românilor de partidele politice și Justiție.

În mod normal, „boala politică" (găștile, gustul puterii) ar trebui să-i împingă pe politicieni (nu să fure), ci să facă ceva, să schimbe starea de fapt, atunci când - ca și acum - este ceea ce este nu-i cum ar trebui să fie. Numai că, așa cum vedem cu toții - în urma acțiunilor DNA, ANI și ale altor instituții - cârdășia, activitatea unor politicieni (și nu numai) este deja intrată în folclor. Ceea ce a contat pentru ei au fost doar relațiile, banul nemuncit. Așa s-a ajuns ca, pe fondul sărăcirii populației, potrivit unui raport Credit Suisse, România să aibă - cu precădere din zona politicului, ori care au „trecut" prin politică - 16.525 de milionari și doi miliardari în euro, ce ne situează - după vremurile de criză - pe locul 47 în lume.

Or, datorită șpăgarilor, celor (nu puțini la număr) care și-au însușit, pe căi necinstite, banul public, România a sărăcit, nu a reușit să asigure pensii și salarii, cât de cât, decente, să facă autostrăzi, ș.a. Abia acum, când procurorii DNA au început să-și facă datoria, vedem, zilnic, pe la televiziuni, dimensiunea mafiei care a acționat (și acționează) în România. Dar și cum au „lucrat" așa-zișii „oameni de afaceri", clanurile din lumea interlopă, care, în goana după îmbogățire, și-au permis să „arunce" sute și milioane de euro, pentru obținerea unor avantaje.

Așa s-au făcut, deci, averile în România. De aceea, „pușculița" (pușcoiul, de fapt) milionarilor și miliardarilor trebuie luată la scotocit. Inclusiv cu sprijinul FMI, pentru a le oferi inspectorilor ANAF, prin specialiștii săi, cât mai multe informații despre felul în care îi pot verifica pe bogătașii României, despre modul în care își plătesc dările către bugetul statului. Despre modul, penal, în care se fac, uneori, averile. Mai mult. Confiscarea unor averi s-ar impune a fi făcută în echivalentul banilor obținuți prin furturi și alte acțiuni necinstite. Doar așa, și prin trimiterea penalilor în spatele gratiilor, se vor sparge (eradica) șpăgarii care au împânzit România și au… „condamnat-o" la subdezvoltare!

Lasă un comentariu