Iertatorilor nostri dascali
Voi ce-aveti in grai dulceata rostuitelor cuvinte
Ce le puneti ca plamada intr-un suflet de copil,
Din al vostru gand, seminte azi le faceti pentru minte
Sa rodeasca inmiite, pentru vremuri care vin.
Ca o flacara va ardeti ca sa puneti in fiinta
Si-n a tainitelor inimi sfinte boabe de lumina,
Iar fantana vietii voastre apa vie insfintita
Urmatorilor le deie, ca sunt cruzi si fara vina.
La putini statui va face viata asta haituita
Ce-n nevoi si suferinta va va arde ca pe-o iasca,
Voi, crescuti in demnitate intr-o lume prea grabita,
Sunteti oastea cea modesta, osandita sa traiasca.
Eu v-aseaman, de-mi dati voie, cu o candela aprinsa
Care arde tremurata sus pe tample de altare,
Sa-nsfinteasca darul vietii si-ntr-o lacrima prelinsa
Sa adune bucuria, ca pe multi facut-ati oameni.
Cand plecati din asta lume inspre cerurile nalte
Sa va faceti roi de stele, impacati si fericiti,
Toti veti fi trecuti de-a pururi in a vietii lunga carte
Si-n a noastre inimi unde veti ramane vesniciti.
