DARUITI PATRIEI ROMANE!

Una dintre simplele intamplari ale vietii noastre tot mai nelinistite
de 24 de ani incoace, a facut ca vineri, 30 mai a.c., sa trec, pe la
ora 10, prin preajma Colegiului National "Alexandru Papiu Ilarian�, cu
acea curte vuind de elevi, profesori si parinti, ca un stup al emotiilor
profunde, intr-o explozie de flori si exuberanta tinereasca. Intr-o
intoarcere nostalgica in timp, am parcurs, in gand, in cateva fulguiri de
imagini, cele 57 de jaloane ale amintirii, absolvent al Papiului fiind si
eu, promotia din anul 1957. Si tot o simpla intamplare a facut ca noi,
absolventii Papiului acelui an indepartat, dupa ce am hotarat ca, in
afara sarbatoririlor rotunde, cand am stabilit sa ne intalnim in
cladirea Colegiului de azi, dupa 55 de ani, pana la implinirea celor
60 de ani, sa ne adunam, anual, in luna mai, intr-un restaurant
targumuresean. Au raspuns la apelul organizatorilor fostii absolventi
din promotia 1957: Claudius Moraru, Ioan Rusu, Horea Anca, Emil
Catinean, Emil Ceusan, Nicolae Marian, Marius Rusu, Dan Rusu,
Marian Sorlea, Ioan Todea, Alexandru Sangeorzan, T�r�k Mihai,
Stefan Bogat, Adrian Merisan, Teodor Cristea, Silvia Pintea-Dusa,
Doina Negrea-Toma, Viorica Chibutiu-Botos, Maria HeghedusConstantinescu si semnatarul acestor randuri.

"Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri�� Evident, in asemenea
imprejurari sunt depanate amintiri din fuiorul adunat in cei 57 de ani.
Peste o jumatate de veac! Intoarceri in memorie la dascalii Papiului, la
colegii trecuti la cele vesnice prea vremelnic. Pentru ca asta-i viata.
Probleme diverse, abordate in astfel de situatii, la intalniri de suflet de
acest fel. Imi priveam colegii si colegele peste care timpul a arat si a
grapat in voia lui suverana: profesori, ingineri, ofiteri, cadre universitare,
slujbasi, azi pensionari, oameni care, pe acele vremuri ale "obsedantului
deceniu� , au dus pe spatele lor greul, au inaltat fiecare, cu acea
caramida a lui, parte de contributie personala, o Romanie prospera, ca
sa aiba ce demola, din 1990 incoace, neispravitii puterii de azi. Daruiti
unei meniri aparte a timpului, oamenii acestia, grijulii sa lase urmasilor
o tara, dar si un loc de "Buna ziua!�, au crezut in viitorul natiei sub
legea noastra crestina, sub Biserica � "mama noastra a tuturor� � cum
o numea Eminescu. Pentru ca stiam bine ca "O lege avem, strabuna,/
Prin veacuri de furtuna,/Ea n-a putut s-apuna,/Strivita de pagani./Ne-a
fost Cel Sfant tarie/Si-n veci o sa ne fie!�. Parca din acei ani ai tineretii
spre noi venind auzeam versurile lui Ion Nenitescu: "Acolo este tara
mea si neamul meu cel romanesc./Acolo eu sa mor as vrea, acolo vreau
eu sa traiesc�. Da, multi n-o duceam deloc usor, in acei ani, sub
apasarea "erei ticalosilor�, dar, ca elevi "papiisti�, stiam ca in Ardealul
Iancului, al lui Horia, Closca si Crisan, al lui Blaga si Rebreanu, trebuie
sa fim buni patrioti si nationalisti romani, in sens luminat, echilibrat,
traditional ardelenesc. Aceasta generatie a trudit, s-a zbatut pentru
sfanta cauza romaneasca, acum cu pensii ca vai de ele in aceasta
noua adormire postdecembrista de azi.

In fluxul memoriei, gandul intoarcerii in timp s-a indreptat spre dascalii
nostri cu numele scrise pe placa de marmura a amintirii si recunostintei
noastre, gravate cu slove de aur, sub mana carora am devenit oameni.
Se stie ca orice societate care se respecta se sprijina pe cei patru
stalpi de baza, care dau siguranta, stabilitate si trainicie, intr-un stat
de drept: biserica, scoala, familia, armata! Un adevar fundamental de
care azi, din pacate, oamenii puterii atat de trecatoare nu mai prea tin
cont. Uita ei, cei cocotati in jilturile inalte ale puterii, ca scoala trebuie
sa fie o prioritate nationala. Si ii uita ei pe cei care le-au pus condeiul
in mana purtata cu grija, pentru a caligrafia prima litera a alfabetului.
Uita ei ca multi dintre inaintemergatorii nostri si-au sacrificat sanatate
si timp pentru implinirea unui ideal maret pe ogorul luminarii, mai presus
de toate situand acea constiinta de sine, a datoriei, ca implinire a
binelui national, cu salarii uneori ca vai de ele. Ei n-au rotit toroipanul
prin piete sa-si ceara drepturile!

Evident, intoarcerile in timp si in memorie s-au indreptat si spre zilele
de inceput ale Papiului, ca institutie a luminarii, azi renumit Colegiu
National, aici, in "Transilvania romaneasca, eterna si nedreptatita�,
cum o definea Liviu Rebreanu. Fiu al Unirii celei Mari, infiintat in Ardeal
dupa 1 Decembrie 1918, Papiul a fost vizitat de regele Ferdinand Intregitorul, de mari personalitati ale acelui timp si ale vremurilor care
au urmat, precum Onisifor Ghibu, Miron Cristea, primul Patriarh al
Romaniei, profesorul Gheorghe Bogdan Duica, academicienii David
Prodan si Stefan Pascu, istoricul Vasile Netea, devenind dupa acel 5
octombrie 1919, incetul cu incetul, acea nava-amiral a invatamantului
liceal muresean, cu o impresionanta si invidiata carte de vizita. La
catedra Papiului se aflau, inca de la inceput, demni continuatori ai
visului dascalilor Scolii Ardelene, care au inteles bine ca inaltarea
romaneasca nu-i posibila decat prin inaltarea neamului. Ei, "preoti
neinfricati ai idealurilor inalte si intregi�, cum ii numea Nicolae Iorga,
stiau ca de menirea, de prestigiul scolii depinde demnitatea unei
natiuni. Oameni care au dat totul si, uneori, au primit atat de putin.
"Apostoli sfinti ai natiei�, asezati in chenar de lumina de Creanga, de
Goga, de Sadoveanu, de Bassarabescu, contopiti cu ideea inalta a
sacrificiului, aveau grija sa nu se risipeasca fiinta neamului! Ei, urmasii
lui Gheorghe Sincai, Gheorghe Lazar, Aron Pumnul, mereu cu gandul
la viitorul tarii, dusi pe neintoarsa apa a vietii, s-au straduit sa fim si
sa ramanem cei care suntem, cum spunea Constantin Radulescu
Motru: "Sa fim ceea ce suntem pe radacinile noastre proprii, cu
destinul nostru propriu�.

Credinciosi neamului si limbii noastre, unii cu un sfarsit al vietii sub
umbra singuratatii si a uitarii, pe inaintemergatori i-am asezat noi, fostii
elevi, cei recunoscatori, si la aceasta noua intalnire, sub aura de lumina
la limanul vesnicei memorii.

Ganduri intr-o zi de sfarsit de mai, in care o noua promotie de "papiisti�
isi lua zborul pentru infruntarea cu viata. Franturi de amintiri ale celor
care, cu 57 de ani inaintea lor, a absolventilor de azi, in anul 1957 ne
aruncam in talazurile vietii, amintindu-ne de cele azi scrise acolo, la
dreapta intrarii in maiestuoasa cladire a Colegiului National "Alexandru
Papiu Ilarian�, cuvinte apartinand patronului spiritual al Colegiului:
"Strabunii nostri totdeauna se distinsesera prin fapte mari si
stralucitoare, spre a lasa, ca mostenire, o Patrie Romana�.

Lasă un comentariu