Mergea odata Sfantul Petru pe langa Dumnezeu, adancit in ganduri.
Deodata se opri si spuse:
- Minunat lucru e sa fii Dumnezeu. Daca as putea fi Dumnezeu,
gandea Sfantul, numai pentru o jumatate de zi, apoi iar sa fiu Petru, ce
bine ar fi. Domnul, stiind ce gandeste, zambi si spuse:
- Sa fie dupa gandul tau, Petre! Din clipa aceasta esti Dumnezeu
pana diseara. Tocmai se apropiau de un sat, unde o fata de taran
scotea un card de gaste la pascut. Dupa ce le-a manat pe camp, fata
le-a lasat acolo si s-a intors in sat.
- Vrei sa lasi gastele singure?, ii spuse Sfantul Petru fetei.
- Nu pot sa ingrijesc astazi de ele. Se face sfintirea Bisericii azi, vine
Episcopul, va fi slujba mare, spuse fetita. Apoi va fi si petrecere in sat,
la Camin.
- Dar cine va ingriji gastele in vremea aceasta?, intreba Sfantul Petru.
- Ei, astazi trebuie sa le pazeasca bunul Dumnezeu, spuse copila, si
alerga spre sat.
- Petre, zise Dumnezeu, ai inteles? Bucuros m-as fi dus cu tine in sat
la sfintirea Bisericii..., dar gastele se pot rataci si tu esti Dumnezeu...
pana diseara, deci trebuie sa le pazesti.
Ce era sa faca Sfantul Petru? A trebuit sa pazeasca gastele.
S-a jurat, insa, ca niciodata nu va mai dori sa fie Dumnezeu!
Parintele GHEORGHE SINCAN, paroh la Targu-Mures.
(Din volumul "Mi-e dor de Tine, �Doamne-Doamne��,
in curs de aparitie la Editura NICO, Targu-Mures)
