Anul Constantin Brancoveanu: 300 de ani de la moartea domnitorului
DOMN SI MARTIR

Distribuie pe:

Un arhicunoscut tablou votiv, intalnit si in manastirea Horezu,
ctitorie a dreptcredinciosului voievod, ni-l prezinta pe domnul
Constantin Brancoveanu, impreuna cu cei patru fii si cu sfetnicul
Ianache, ginerele sau. Toti invesmantati in straie nobile, imparatesti,
cu crucea in mana dreapta, sub ocrotirea cereasca a lui Dumnezeu
si a ingerilor. Un domnitor intrat demult in legenda, in memoria afectiva
a intregului neam si, deopotriva, in creatia folclorica a romanilor
educati si ridicati in respectul fata de inaintasi, in cultul eroilor si al
martirilor inaintemergatori.

Nascut in anul 1654, la Brancoveni � Romanati, avandu-i printre
stramosii inaintemergatori pe Matei Basarab, iar ca unchi pe Serban
Cantacuzino, ramas orfan inca de mic, Constantin Brancoveanu a fost
crescut si educat de marele invatat, stolnicul Constantin Cantacuzino.
La moartea lui Serban Cantacuzino, la 24 octombrie 1688, mitropolitul
Teodosie il unge ca domn al Tarii Romanesti. Inteleptul, blandul,
cinstitul, cumpanitul si credinciosul intru Dumnezeu domn Brancoveanu
a domnit 25 de ani, timp in care tara n-a cunoscut razboaie.
Figura luminoasa in istoria Tarilor Romane si a Ortodoxiei Romanesti,
iscusit diplomat european, ducand o echilibrata politica externa, bun
crestin, Constantin Brancoveanu s-a dovedit un diriguitor inspirat al
treburilor tarii, un protector al culturii, ctitor de biserici, bun gospodar,
lasand in urma lui si un stil arhitectonic arhicunoscut, care-i poarta
numele, cel "brancovenesc� (dovezi sunt Palatul Mogosoaia,
manastirea Sambata de Sus etc.). A continuat tiparirea "Bibliei de la
Bucuresti�, a cartilor in tiparnitele de la Snagov, ajutandu-si fratii intru
ortodoxie din Transilvania si Moldova, acordand sprijin manastirilor
din Sinai si Athos, intervenind pentru eliberarea din temnita a
mitropolitului Sava Brancovici, aruncat in inchisoare pentru
incapatanarea de a nu se lepada de credinta ortodoxa, pentru refuzul
lui de a trece la calvinism. Domnul Brancoveanu a asezat deasupra
tuturor valurilor vremii pe Dumnezeu si marea evlavie a unui neam.

Vreme de 25 de ani de domnie, ducand mai departe traditiile unei
vechi familii boieresti, inrudit, cum mai sus precizam, cu familia
Cantacuzinilor (unchi fiindu-i stolnicul Constantin Cantacuzino), cu rabdare si
intelepciune a cultivat relatii amicale, in cadrul unui plan secret de lupta
antiotomana cu Rusia tarului Petru I, cu care tine schimburi de mesaje privind
pregatirile de razboi ale turcilor. Se bucura de aprecieri in ochii tarului, care i-a
decernat domnului Brancoveanu "Crucea de Cavaler�. Turcii afla. Ca intotdeauna,
tradarile din interior sau ale unor emisari straini, printre ei aflandu-se hatmanul
cazacilor zaporojeni, Ivan Mazepa, si unul Ivan Onik, primul in tabara suedezilor,
al doilea in cea a turcilor, sunt la ordinea zilei. Boierii autohtoni ajung cu para pana
la Poarta Otomana, iar relatiile cu Petru I s-au incheiat nefericit, dupa anul 1711, al
luptei de la Stanilesti si trecerea invatatului domn Dimitrie Cantemir la rusi.

Se spune ca, de Buna Vestire, domnului Brancoveanu, trimisul sultanului i-a
pus pe umar "batista neagra�, semnul rau-prevestitor al celor care vor urma,
grabindu-i moartea lui, a celor patru fii si a sfetnicului Ianache. Sultanul Ahmed
al III-lea trimite oaste mare, in acea Saptamana a Patimilor anului 1714, sa-l ia pe
voda Constantin Brancoveanu din tronul domniei, pe feciorii si pe ginerele lui si
sa-i duca la Istanbul. Pizma, ura mocnita ale celor care-i jinduiau tronul tarii erau
mai puternice decat cinstea, onoarea, cumpanita judecata. Blestemul ancestral
al tradarilor in lant, urzelile slabilor si ale nemernicilor, in decursul timpului au
trimis domnii si conducatorii vrednici cu capul pe butuc, la streang, la sugrumari,
la caderea capetelor, sub sabia calailor, in fata plutonului de executie!

In chiar noaptea Invierii din anul dramatic 1714, domnul Brancoveanu era
trecut Dunarea, cu cei patru fii ai lui si cu ginerele Ianache. Vreme de patru
luni, Brancoveanu si fiul cel mare au fost supusi groaznicelor cazne, torturilor
fizice si psihice. Pe toti, la Istanbul ii asteptau caznele si securea. Domnul
Brancoveanu si ginerele lui Ianache mai aveau o sansa: sa se lepede de
credinta crestina ortodoxa si sa treaca la mahomedanism. Refuz categoric al
domnului Brancoveanu. Lepadarea de credinta ar fi insemnat dezicerea de
neam, de Biserica, de sine!

La 15 august 1714, tocmai de Adormirea Maicii Domnului, cand dreptcredinciosul
domn implinea 60 de ani, dupa ce, cu capul pe butuc, refuza, inca o data, sa se
lepede de credinta stramoseasca, intr-un bastion al Constantinopolului, sub
sabia calaului cad, rand pe rand, capetele lui Constantin Brancoveanu, ale
celor patru copii � Constantin, Stefan, Radu, Matei � si al sfetnicului Ianache.
Inainte de executie, domnul Brancoveanu isi indemna fiul cel mare, de 17 ani:
"Iata, toate avutiile si orice am avut, am pierdut! Sa nu ne pierdem incai sufletele�
Stati tare si barbateste, dragii mei! Sa nu bagati seama de moarte. Priviti la
Hristos, Mantuitorul nostru, cate a rabdat pentru noi si cu ce moarte de ocara a
murit. Credeti tare intru aceasta si nu va miscati, nici va clatinati din credinta
voastra pentru viata si lumea aceasta��. Ce se va fi petrecut, in acele clipe,
privindu-l pe mezinul Matei, de doar cativa anisori, in sufletul marelui domn? Ce
furtuni, ce vifor sufletesc vor fi pustiit, in momentele acelea dramatice, constiinta
neclintita si cugetul neimpilat ale domnului Tarii Romanesti, numai Bunul
Dumnezeu putea sa stie! Marele crestin al lumii, luminatul domn, pe altarul
credintei si-a sacrificat viata sa si a vlastarelor domnesti, devenind, el si ai lui,
martiri prin moarte!

Dupa executie, paganii le-au aruncat trupurile, in bataie de joc, in apele
Marii Marmara. Feriti de ochii turcilor, cativa milostivi au pescuit trupurile
batjocorite si supuse caznelor si le-au ingropat, pe ascuns, in biserica unei
manastiri de pe o insula din apropierea zidurilor Constantinopolului. Brancoveanu
Constantin, "domn roman si domn crestin�, cum ni-l aduc in memorie, deopotriva,
si istoria neamului, si folclorul romanilor, a preferat, impreuna cu fiii si cu ginerele,
bunul lui sfetnic, sa-si aseze capul pe butuc, sa cada sub sabia gadelui, decat
sa se lepede de credinta strabuna, decat sa-si tradeze neamul si radacinile.
Dupa ani, doamna Maria, sotia domnului, a adus, in mare taina, osemintele
lui Constantin Brancoveanu la Bucuresti, inmormantandu-le in Biserica
"Sf. Gheorghe cel Nou�, ctitorie a marelui voievod. Pentru ca turcii sa nu
afle si sa nu profaneze locul, pe lespedea care acopera mormantul nu a fost
scris nimic. Ce trebuia sa stie doar cei din familia domnului, miseleste ucis,
si apropiatii era scris pe candela care, cu lumina vesnic arzand, strajuieste
locul odihnei trupului descapatanat.

Pentru suferintele lor, pentru demnitatea in fata mortii, pentru neclintita
credinta in Dumnezeu, domnul Brancoveanu, cei patru fii, Ianache, sfetnicul lui
credincios, in anul 1922, au fost trecuti, de catre Biserica Ortodoxa Romana, in
randul sfintilor martiri. Lumina candelei vesnic arzand deasupra mormantului
domnului din biserica "Sf. Gheorghe cel Nou�, din Bucurestiul kilometrului "zero�,
unde osemintele lui Brancoveanu au fost aduse, si nu la manastirea Horezu,
ctitorita de el, ca loc de vesnica odihna, sa ne fie noua, urmasilor, povata si
indemn in vremuri grele.

P.S. Atunci, prin tradare de Iude, vanzatorii de neam puneau in mana turcului, a
strainului, domnitorii. Azi dau Tara, cu pamantul stramosilor, cu toate bogatiile ei!

Lasă un comentariu