Scriitori, in Cetate

Distribuie pe:

In perioada 30 aprilie � 1 mai a.c., la Sighisoara,
se va desfasura maratonul cultural "Turnirul
scriitorilor�, eveniment aflat la prima editie, afisul
intalnirii fiind conceput de artista plastica
Daniela Miron.
De fapt, este vorba de reluarea un eveniment cultural
care s-a intamplat inainte de 1989 si, ulterior,
doua editii: Festivalul national de poezie, multi dintre
cei de atunci, fiind astazi nume sonore in bransa
scriitorilor romani.
Invitati de exceptie vor fi regizorii: Stere Gulea,
conferentiarul Dan Lungu, scriitorii Varujan
Vosganian si Norman Manea � prozator, stabilit in
SUA din 1986. A venit in tara dupa o perioada de
11 ani, respectiv in 1997, din acel soc al revederii
cu tara natala rezultand romanul "Intoarcerea
huliganului�. Din 2008, vine in Romania odata la doi
ani, iar prima oprire se petrece la Sighisoara. Varujan
Vosganian, avand calitatea de presedinte al Uniunii
Armenilor din Romania, prim-vicepresedinte al
Uniunii Scriitorilor din Romania, a lansat trei volume
de poezie, precum si volumul de nuvele "Statuia
comandorului� (1994), pentru care a primit Premiul
Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti. La editura
"Polirom�, Varujan Vosganian a publicat romanul
"Cartea Soaptelor�, pentru care a fost distins cu
premii de diferite reviste literare.
Pe parcursul intalnirii de la Sighisoara, vor avea loc
lansari de carte a celor doi scriitori, respectiv Editura
"Polirom�, cartea lui Norman Manea � "Plicuri si portrete�,
Editia a II-a, prezinta Paul Cernat, iar Varujan Vosganian
isi va lansa cartea "Jocul celor o suta de frunze si alte
povestiri�, prezentata de Bianca Burta-Cernat.
Va fi prezentata, prin Editura Arhipelag XXI, cartea
Norman Manea � departe si aproape, coordonatori
Iulian Boldea si Claudiu Turcus.
Scriitorul Alexandru Matei isi va lansa cartea
"O tribuna captivanta. Televiziune, ideologie, societate
in Romania socialista� (1965-1983, moderatori � Ovidiu
Simonca si Bianca Burta-Cernat. Scriitorul Martin
Vopenka va fi prezent la Sighisoara cu cartea "Drum
spre niciunde�. O calatorie cu fiul meu, aparuta la
Editura "Niculescu�. Prezinta Mariana Gorczyca si
Heliana Ianculescu, cotata ca fiind cea mai buna
traducatoare in limba ceha si limba slovaca din limba
romana. O alta lansare de carte o va avea protagonista
pe Ioana Heidel � "Dincolo de orizont�.
In cadrul dezbaterilor, vor incerca sa anime
discutiile: Ion Cristofor, Heliana Ianculescu, Florina
Ilis, Gabriela Koszta, P. Josef, Laura Poanta,
Anamaria Pop, Varujan Vosganian.
In Turnul fierarilor, va avea loc vernisajul expozitiei
"Cand literatura si arta plastica interfereaza�. Expun artistii
plastici Laura Poanta si Ion Cristofor, prezinta Dan Todea.
In Sala Baroca a Primariei, va avea loc concertul
sustinut de tanarul pianist Marius Boldea, urmat de
concertul la pian oferit de maestrul Viniciu Moroianu.
De asemenea, vor avea loc dezbateri "Despre
memorie si multiculturalitate�, precum proiectia
filmului "Sunt o baba comunista�, in prezenta
regizorului Stere Gulea si a lui Dan Lungu.
Daca acest inceput va avea sorti de izbanda, de anul
viitor, se va merge spre poezie, alternand poezia cu proza.
In acest periplu cultural, parteneri sunt: Primaria
Sighisoara, Institutul Cultural Roman, Uniunea Scriitorilor
Romani � filiala Cluj, Clubul Rotari � filiala Sighisoara, si
o serie de societati comerciale.

Lasă un comentariu