Fenomenul este general! Inmultirea
cainilor este la moda pe
toate filierele, pentru ca aprecierea
fiintei umane a ajuns la
cotele cele mai scazute. Pe
oameni nu mai dau doi bani nici
sefii de stat, nici guvernele, nici
organizatiile guvernamentale sau
neguvernamentale, iar in societate
s-au creat structuri si
institutii care vorbesc mai mult
de ocrotirea animalelor decat a
fiintei umane. Asa, de pilda, in
mass � media, si indeosebi la
televizor se discuta mult mai mult
de starea cainilor si a pisicilor
decat de cea a septelului de
animale care sta la baza sigurantei
alimentare a romanilor. Fie
ca este vorba de vaci, porci,
capre sau oi, a caror numar
a scazut alarmant in ultimele
decenii. Se discuta si se aloca
cu generozitate bani pentru
intretinerea cainilor fara stapan,
mult mai mult decat pentru
ingrijirea si ocrotirea batranilor si
bolnavilor, a celor saraci si neajutorati.
Sunt semne certe ca omul
s-a indepartat de propria sa
menire, de om, ca neincrederea
in semeni s-a cuibarit in sufletul
nostru. Si pentru ca prieteniile
incep sa devina tot mai rare si mai
formale, in dorinta sa de comunicare,
omul si-a inlocuit
semenul cu animale, cainele fiind
preferatul sau sentimental.
Se stie de cand lumea ca cel
mai bun prieten al omului este
cainele. Evident, pana la un
anumit punct, pentru ca el poate
deveni oricand si ucigasul sau.
Momente dramatice de acest gen
se petrec zi de zi. Cu toata aceasta
afinitate, in decursul mileniilor de
coabitare intre om si caine s-a
pastrat distanta cuvenita. Curtea
si cusca au constituit habitatul
acestuia, el netrecand pragul
casei decat in mod cu totul
exceptional.
Iata, insa, ca in vremurile noastre
lucrurile s-au schimbat radical.
Intre om si caine, omul prefera
cainele. Cainele a devenit locatar
de bloc si de apartament, inlocuitor
de fii sau de nepoti. Nu peste multa
vreme, ca sa nu spunem chiar acum,
prin blocuri si pe alei vom intalni mai
multi patrupezi decat copii. Asupra
lui omul isi revarsa intreaga afinitate.
El imparte hrana si spatiul
vital cu stapanul sau, dar este si
prilej de galceava cu vecinii pe care ii
deranjeaza, intrucat cainele e caine.
Docil fiind si necontrazicandu-l pe
stapan, cainele a ajuns mai apreciat
decat oricare membru al familiei,
mai ales daca este vorba de un
batran sau bolnav.
In relatia dintre om si caine,
targumuresenii au istoria lor. Prin anii
�90 pana in 2000, cand destinul
Primariei era in mainile UDMR, orasul
colcaia de caini vagabonzi, aflati
sub directa protectie a edilului-sef
de la acea vreme, carora le acorda
mai multa atentie decat semenilor.
A trebuit sa vina chirurgul Dorin
Florea sa restabileasca echilibrul si
sa puna lucrurile la punct pentru o
lunga perioada de timp. Targumure
senii, romani si maghiari, trebuie
sa-i fie recunoscatori pentru ca ne-a
scapat de cosmarul fricii de a iesi
din casa si de a ne plimba pe strazi.
In nebuneasca intentie de a se
rupe de proprii semeni, specia
umana face eforturi pentru a umple
acest gol prin readucerea, in mod
abuziv, a cainelui in prim-planul
vietii noastre cotidiene, pe filiera
domestica. Nu mai avem intr-adevar
asa multi caini comunitari (desi
numarul lor pare a fi in crestere), dar
ne lovim la fiecare pas de cainii de
apartament, de care vorbeam mai
inainte si care au impanzit cartierele
orasului. Spre deosebire de cei
comunitari ei sunt mai spilcuiti, in
general, nu sar la gatul trecatorului
(lucrul acesta ramane eventual in
seama stapanului atunci cand i se
reproseaza vreo vina). Necazul mare
pe care ei il produc este ca au
transformat spatiul vital al orasului
intr-un imens WC canin. Pentru ca
asa-zisul scos la plimbare, de doua
ori pe zi, nu estre altceva decat
pretextul de a-si face nevoile
fiziologice in spatiul urban, creat si
amenajat pentru oameni si nu pentru
caini. Ca urmare, aleile pietonale,
spatiile verzi, trotuarele, malurile
Poclosului, chiar si unele locuri de
joaca pentru copii sunt pline de
fecalele lor, conferind orasului un
aspect dizgratios, de sat parasit de
gospodari. Sunt nu numai probleme
de imagine, dar si de sanatate si de
coabitare. Pentru ca in acest fel
aria de manifestare a omului este
substantial restransa, pentru ca
nimanui nu-i convine sa se plimbe
intr-un asemenea decor, cu privirea
atintita in jos, sau practicand slalomul
printre fecalele patrupedelor.
In privinta copiilor, situatia este si
mai dramatica. In acest mediu
infestat ei nu-si mai pot trai copilaria
in voie, libertatea de miscare fiindule
restrictionata de parinti pentru a-i
proteja de contaminare si imbolnavire.
Sunt astfel obligati astfel sa
stea mai mult in casa.
La presiunea parintilor, a oamenilor
de bun simt si a celor care nu agreeaza
invazia canina, administratorii si presedintii de asociatii au impanzit spatiile
verzi apartinatoare cu tablite de interzicere
a cainilor, dar fara niciun succes.
Este o forma tacita si, am zice noi, de
bun simt, de protest si de atentionare.
Din pacate, posesorii de caini au si
mult tupeu. Ei nu tin cont de nimic,
nici de bunele moravuri, nici de lege,
iar o remarca justificata din partea
unui trecator este sanctionata cu o
duritate verbala de mahala.
Cresterea cainilor a proliferat la
blocuri, pentru ca nimeni nu le mai
are baiul. Desi exista prevederi
legale in ce context se poate "infia�
un caine acestia le ignora. Nu dau
doi bani nici pe punctul de vedere
al administratorilor, nici pe opinia
vecinilor. Cresterea in progresie
geometrica a cainilor din apartamente
este favorizata si de lipsa
de reactie a autoritatilor cu privire
la obligatiile stapanului care-si
scoate cainele la "plimbare�. Cu o
punga de plastic in buzunar, doar
de ochii lumii, nu se rezolva problema
indepartarii din spatiul public
a fecalelor.
In consecinta, pentru a se face
ordine in oras si din acest punct
de vedere, administratia Primariei,
prin structurile de resort, are
datoria sa intervina, obligandu-i
pe detinatorii de caini sa
respecte toate reglementarile
legale. O dezbatere finalizata cu
masuri concrete in acest sens ar
fi necesara si la nivelul Consiliului
local municipal. De asemenea, si
Primaria este obligata sa-si asume
niste costuri, dar si sa restrictioneze
si sa conditioneze adoptarea
de caini in apartamentele
blocurilor. Aceasta, daca nu se
doreste ca ele sa fie transformate
din locuinte pentru oameni in
menajerii pentru animale.
Cu toate eforturile ce se depun,
municipiul Targu-Mures nu poate
deveni un oras de larga respiratie
europeana, atata vreme cat
spatiul sau public este murdar
si plin de fecalele cainilor de
apartament, lasati in voia stapanilor
lor, carora nu le pasa.
Locuitorii municipiului care sunt
constienti de pericolul exacerbarii
relatiei om-caine, considera
ca acest proces al deturnarii
trebuie oprit printr-o
atitudine ferma din partea oficialitatilor,
care sa-i oblige pe toti
sa respecte legea pentru a nu
compromite, nici imaginea orasului, dar nici climatul de buna
convietuire, care trebuie sa guverneze
relatiile dintr-o comunitate
care se pretinde civilizata.
