CUVANTUL TRADUCATORULUI
Pentru inceput, as dori sa
amintesc faptul ca primul semnal
care a fost facut public cartii
Oamenii Monumentelor s-a datorat
doamnei Mariana Cristescu, in
Pagina de cultura a acestui
cotidian, la 21 decembrie 2013.
Dupa cum am aflat la momentul
lansarii cartii, semnalul editorial
pe care l-am prezentat in cadrul
editiei a IV-a "Punti de lumina� in
28 decembrie 2013 s-a petrecut
chiar in ziua in care s-a nascut
autorul ei, Robert M. Edsel. Poate
ca a fost o intamplare, poate ca
nu a fost, insa ma bucur ca s-a
intamplat sa fie asa.
Anul trecut, in luna ianuarie, in
urma unor discutii pe care le-am
avut cu agenti literari de peste
ocean, s-a conturat ideea, mai
ales ca doream sa raman in sfera
ultimei conflagratii mondiale, de
a traduce eventual aceasta carte. La
acel moment n-am cunoscut prea
multe despre continutul ei, m-am
documentat atat cat am putut,
insa pana la urma am avut si alta
motivare, intrucat de acest proiect
era interesat actorul George
Clooney, care cumparase drepturile
de ecranizare ale acestei carti si
urma sa inceapa filmarile in luna
martie 2013, in calitate de coproducator,
coscenarist, regizor si actor.
In momentul in care m-am
documentat despre The Monuments
Men, sigur ca m-a interesat
sa aflu si cine este autorul ei. De
fapt, este un om de afaceri american
care a renuntat la business
cand si-a vandut intreprinderea,
in 1995. El infiintase o companie
de foraj petrolier pe orizontala,
avand cam o suta de angajati, si
era cotata la acea vreme ca fiind
a doua ca importanta in S.U.A. ca
activitate prin acest procedeu,
motiv pentru care si vanzarea a
fost una de succes, in sensul ca
autorul a incasat 36 de milioane
de dolari.
Avand acesti bani, s-a retras
in anul urmator la Florenta, cu familia,
si, avand o atractie fata de
cultura, fata de arta, s-a apropiat
de un taram aproape neinvestigat
pana la acel moment, in anii
1996-1997.
Avand timp, avand posibilitati
financiare, avand dorinta de a
cerceta anumite domenii mai
deosebite ale trecutului nu prea
indepartat, a inceput documentarea.
Cum ne spune in aceasta
carte, i-au trebuit 13 ani ca sa
stranga informatiile. Materialul
care s-a adunat a fost atat de
bogat incat a luat o decizie. A
publicat cartea pe care am
tradus-o, Oamenii Monumentelor,
iar anul trecut, in luna iunie, a
publicat in S.U.A. a doua carte, care
se numeste Saving Italy.
De fapt, Oamenii Monumentelor
trateaza modul in care si-au indeplinit
misiunea Oamenii Monumentelor
din sectia Monumente Arte
Frumoase si Arhive in Europa Occidentala,
valorile culturale care au
fost recuperate din acea parte a
Europei si modul in care s-au
desfasurat aceste operatiuni, iar
Saving Italy, dupa cum ne-o spune
si titlul cartii, se refera strict la Italia
si la operatiunile de salvare legate
de monumentele de cultura, operele
de arta si capodoperele italiene.
arta si capodoperele italiene.
Din punct de vedere al traducatorului,
pot spune ca a fost un alt
gen de lucrare, cu o altfel de scriere
si de abordare. Cartile anterioare pe
care le-am tradus, si ma refer de
exemplu la Ultima batalie, Ziua cea
mai lunga, Un pod prea indepartat
de Cornelius Ryan, sau la Camarazi
de razboi de Stephen E. Ambrose,
sunt scrise intr-un stil narativ deosebit,
mai ales ca scriitorul Cornelius
Ryan este de neegalat in acest
domeniu de referinta. Insa aici a fost
vorba despre un alt gen de text.
Sigur, ne aflam tot
in perioada de razboi,
suntem tot in situatie
de conflict militar
mondial, dar aceasta
carte a fost gandita si
structurata altfel. Se
adreseaza mai multor
categorii de cititori.
Este si o carte care
este plina de subtilitate.
Pe de alta parte,
este si o carte care
presupune actiune.
Va dati seama ca tot
ceea ce s-a intamplat
in acea perioada de
conflict militar, modul
in care au fost obtinute
informatiile, drumul deosebit de
complicat, de sinuos, de serpuitor,
care a dus pana la urma la identificarea
locurilor unde erau ascunse operele
de arta, nu a fost unul simplu.
Sigur, aici, in goana aceasta
pentru salvarea comorilor de arta,
s-au conturat mai multi factori
potrivnici. In primul rand, dizolutia
autoritatii naziste. Exista acel vid de
putere, ceea ce conducea pana la
urma la haos. In asemenea momente,
actele de furt, de talharie
sunt foarte usor de facut chiar de
catre cei care sunt pusi acolo ca sa
pazeasca tocmai aceste capodopere
ale omenirii.
Apoi, a existat si un alt aspect,
care ulterior s-a transformat in ceea
ce toata lumea stie ca a insemnat
Razboiul Rece. Aliatii occidentali
erau aliati cu sovieticii. Insa, de
exemplu, daca discutam numai
despre complexul minier de la
Merkers, unde americanii au descoperit
tezaurul Germaniei, ceea ce
altfel spus a insemnat o cantitate
de peste 100 de tone de aur in
lingouri, si nu mai vorbim despre
opere de arta, alte metale pretioase,
valute convertibile sau nu, ne dam
seama ca acolo era o adevarata
comoara. Si, ca orice fel de armata
care inainteaza si cucereste teritorii,
pana la urma, ceea ce "elibereaza�,
in fapt, captureaza. De aceea americanii
au zis ca este o operatiune
americana, prin urmare, englezii nu
au ce cauta in acest perimetru. A
fost apreciata ca fiind o "operatiune
economica americana�, iar ideea
initiala a fost ca tot ce s-a gasit acolo
constituie de fapt prada de razboi.
Pana la urma, generalul Eisenhower
a dat ordin, desigur in urma unei
decizii politice americane salutare,
ca, in final, toate operele de arta sa
fie restiuite statelor de unde proveneau,
inclusiv cele care apartineau statului
german, care capitulase,
Germania fiind infranta in mai 1945.
Apoi, dupa ce operele de arta au
fost identificate si au fost returnate
statelor de provenienta, a fost
problema fiecarui stat sa identifice
proprietarul de drept, pe resortisantii
sai, in asa fel incat operele de arta
sa fie restituite. Cei care erau
proprietari ai unor colectii particulare,
multi, foarte multi dintre ei
murisera, unii n-au mai avut urmasi,
prin urmare, din acest punct de
vedere returnarea a fost dificila
sau imposibila.
Povestea aceasta a operelor de
arta a continuat de-a lungul ultimelor
decenii. Ultimele stiri despre
acest subiect sunt din toamna
trecuta si am convingerea ca multa
lume a aflat de cele peste 1.400 de
opere de arta care au fost descoperite
intr-un apartament din
M�nchen. Parintele celui care le
detine acum fusese comerciant de
arta in timpul ultimei conflagratii
mondiale si probabil ca mare parte
din acele lucrari de arta au fost
obtinute la preturi derizorii.
Pe de alta parte, daca tot m-am
referit la cele peste 1.400 de
tablouri, se stie ca operele de arta
care erau apreciate de nazisti ca
fiind, sau intrand in categoria
operelor culturale "degenerate�
urmau sa fie distruse. Multe din cele
1.400 de picturi, daca n-ar fi fost
cumparate asa cum au fost cumparate,
si daca n-ar fi fost ascunse,
este foarte posibil ca ar fi avut soarta
operelor de acelasi gen care au fost
arse de nazisti in curtea Muzeului
Jeu de Paume din Paris. Controversele
istoriei ...
Cartea aduce in centrul atentiei
operatiunile de confiscare care
s-au desfasurat in Franta sub directa
coordonare a celebrei sectii germane
E.R.R., ce isi avea sediul la
Muzeul Jeu de Paume, apartinand
de Muzeul Luvru. Legat de acest aspect,
trebuie lamurit ca operele de
arta care apartineau statului francez
au scapat, in sensul ca ele n-au
mai apucat sa fie scoase din Franta,
si nu au fost duse in Germania. Un
motiv a fost acela ca, din timp, in
anii 1939-1940, ele au fost evacuate
din principalele muzee si duse in
regiuni izolate ale Frantei, multe din
locurile unde au fost puse la adapost
nefiind cunoscute de catre
germani. Mona Lisa, de exemplu, a
fost mutata de sase ori pana s-a
reintors in siguranta acasa la Luvru,
dupa eliberarea Parisului, in august
1944. In schimb, au ramas fara
protectie colectii particulare, indiferent
de cat de bogate erau ele.
Aceste colectii particulare au trecut
pe la Jeu de Paume, fiind confiscate
de catre nazisti, iar in aceste
imprejurari un rol deosebit l-a jucat
Rose Valland, care i-a spionat timp
de patru ani pe germani, reusind
sa-si noteze scrisori de trasura,
documente de transport, numere de
trenuri, tablourile care au trecut prin
fata ochilor ei, identificand si locul
unde au au ajuns ele in final:
Neuschwanstein. Este un castel
care se afla la 130 km la nord de
M�nchen, construit in secolul al
XIX-lea de Ludwig al II-lea al
Bavariei, Regele Nebun, ocupat de
americani la inceputul lunii mai 1945.
Pe de alta parte, cand
vorbeam despre Aliati, si
ma refeream la mina
Merkers, din punct de
vedere al pozitionarii geografice,
acel complex era
in viitoarea zona de ocupatie
sovietica, conform
intelegerilor dintre Cei Trei
Mari. Mina fusese ocupata
de americani in aprilie
1945, iar la 25 aprilie Aliatii
occidentali facusera jonctiunea
cu cei sovietici, la
Torgau. Mina trebuia sa fie
predata sovieticilor rapid,
si din acest motiv a inceput
o goana teribila ca
mina sa fie golita in zece
zile. Si americanii au reusit.
Aceasta poveste este oarecum
similara cu cea a minei de la Altaussee,
Austria. Din fericire, lucrurile nu erau
clare cu privire la statutul postbelic
al Austriei, si nu se stabilise exact
in care zona de ocupatie va fi
cuprinsa aceasta tara. Chestiunea
fiind incerta, americanii au avut timp
ca sa evacueze mina, chiar daca la
sosirea lor au gasit intrarea blocata
in urma unor explozii provocate in
interiorul minei. S-a vorbit despre
directorul minei, Emmerich P�chm�ller,
care, riscandu-si viata, a dat ordin
inginerului-sef sa pregateasca o
explozie controlata. Luase aceasta
decizie pentru a salva mina, de care
depindea existenta minerilor, dar si
pentru a salva operele de arta
adapostite acolo, si care faceau
parte din colectia Adolf Hitler destinata
Muzeului din Linz, pe care
F�hrerul planuia sa-l construiasca,
intrucat mina urma sa fie aruncata
in aer conform prevederilor din
Decretul "Nero� dat de Hitler. In mina
fusesera amplasate bombe de cate
500 de kg fiecare, pentru distrugerea
ei, ascunse in lazi pe care
scria ca ar contine marmura. Din
pacate, la vremea respectiva s-a
apreciat ca salvarea minei s-a
datorat cu totul altor persoane si a
fost nevoie de mai mult de douazeci
de ani ca adevarul sa iasa, foarte
incet, la iveala.
Cartea poate fi citita pe alocuri
si ca un roman, nu neaparat
politist, insa are intr-adevar un
crescendo si este imposibil sa nu
te provoace sa devii curios sa vezi
care va fi parcursul acestor
oameni deosebiti, si cum vor fi
salvate pana la urma aceste opere
de arta. Este ingenios construita.
Capitolele sunt foarte bine
legate intre ele. O naratiune
legata de o opera de arta importanta,
chiar daca se intrerupe,
este reluata dupa un capitol, sau
doua, sau trei, sau sapte, foarte
ingenios, dupa cum spuneam. Si
pana la urma, toata cartea se
inchide foarte placut.
Capitolul final este impresionant,
cel putin pentru mine,
intrucat este plin de invataminte.
Poate ca este si cel mai amplu
capitol, dar este vorba despre
soarta fiecarui personaj important
din aceasta carte. Fie ca a fost
un personaj pozitiv, fie ca a fost
unul negativ. Si, cum de altfel stim
cu totii foarte bine, se dovedeste,
si de aceasta data, ca cei care
au meritat nu au primit nimic sau
au avut parte de prea putina
recunostinta pentru riscurile la
care s-au expus, iar cei care au
fost niste oameni de nimic s-au
descurcat, au supravietuit razboiului,
si au avut chiar o viata lunga,
chiar foarte lunga unii dintre ei,
ajungand la varste inaintate,
ducand o viata fara lipsuri si fara
prea mari griji.
George Clooney a avut o sarcina
dificila. Subiectul cartii este
atat de vast, atat de generos, incat
de multe ori, pe masura ce traduceam
cartea, m-am tot gandit
cum va trata acest subiect, cum
va face transpunerea cinematografica
a unei teme atat de
ample, de complexe, care are
atatea si atatea paliere de abordare.
Desigur, cea mai buna
varianta ar fi fost un serial TV
macar de zece episoade, cum a
fost celebrul Camarazi de razboi,
sau serialul Pacific, ambele produse
de Steven Spielberg si Tom
Hanks, pentru ca subiectul este
unul de anvergura. Am vizionat cu
placere ecranizarea cartii si pot
sa va spun ca toti actorii isi joaca
foarte bine rolul, intr-adevar, sunt
actori remarcabili. Daca veti citi
cartea, si veti urmari interpretarea
fiecarui personaj, va veti da
seama ca acesti actori au studiat
asa cum trebuie partitura ce le
revenea in acest film, care ruleaza
pe ecranele cinematografelor din
14 februarie 2014.
Invitandu-va sa cititi cartea, va
doresc lectura placuta.
(Extrase din prezentarea facuta
cartii "Oamenii Monumentelor�
cu prilejul lansarii).
