1 Martie 2014. Inceput de martisor, inceput de post, drum initiatic spre Inviere. De la Uila am pornit calatoria noastra initiatica pe drumurile credintei, pe caile doar de ei cunoscute ale vechilor daci. Tinta noastra se afla in muntii ancestrali ai Orastiei, dar nu aveam intalnire cu Decebal, ilustrul strabun, si nici cu Zamolxis, marele sacerdot, ci cu parintele Arsenie Boca, Sfantul Ardealului, in cuibul sau de vulturi de la Prislop. Am urmat cursul domol al Muresului, care parea ca se prelinge intelepteste spre Apullum, sau Balgrad, sau Alba Iulia, unde continua
sa bata navalnic inima natiei si
a credintei,
Am vrut sa ne ospatam din cuvant, asa ca am adastat la oaza de liniste de la Biserica "Sf. Antonie cel Mare", biserica de lemn, acoperita cu dranita din lemn de brad adus de la Hodac, unde pastoreste un om mic de stat, dar mare la sfat si la suflet, parintele prof. univ. dr. Simion Todoran, care ne-a deschis multor generatii de studenti ochii mintii si ai inimii la cursurile de Noul Testament.
L-am gasit voios, emotionat, iubitor cum il stiam si sfatos, ca nu degeaba isi trage seva de la Ibanesti. Ca demn ucenic al parintelui Arsenie, ne-a binecuvantat pe toti cei 50 de pelerini, ne-a sarutat, ne-a daruit cate o carte, iar la plecare ne-a incredintat ca mergem la un vechi prieten: "Spuneti-i duhovnicului meu, parintelui Arsenie, ca eu v-am trimis".
Si iarasi am pornit pe calea vesniciei spre Orastie, unde troneaza semet steagul sarpelui cu cap de lup al stramosilor nostri.
Noi, insa, haladuim mai departe, prin munti si carari intortocheate, sub steagul iubirii spre Prislop. Ca prin farmec, autocarul inghite sute de kilometri si, deodata, ne aflam in fata minunii. Biserica manastirii, datand din 1405, nu este singura minune. Arborii incremeniti in asteptare, pietrele galbui ce inabusa sunetul pasilor, maicile sorite de puhoiul pelerinilor si, da, ei, pelerinii, ei sunt adevarata minune. Nimeni nu vorbeste tare, nimeni nu gesticuleaza strident, niciun telefon nu tulbura linistea. Pana si copiii sunt foarte tacuti si gravi. Imaginea este asemanatoare cu a talazurilor marii care saruta tarmurile, doar ca valul de inimi merge la deal si toate valurile contopite intr-unui singur saruta acelasi tarm: crucea simpla de stegar sub care vegheaza (nu doarme) parintele Arsenie Boca, patriarhul inimilor. Am asteptat o secunda sau un veac, cine mai stie? Drumul de 300 de km si-a indeplinit menirea intr-o secunda: secunda in care am sarutat crucea parintelui. Nu stiu ce i-am spus, dar stiu ce ne-a spus El: ati ajuns, in sfarsit! Si in clipa aceea, crinii albi de pe mormant s-au facut brazi argintii, mesteceni tremuratori si fagi incremeniti ce brodeaza maiastru vesnicia parintelui, iar glasul sau ne rasuna in urechi: atunci cand ma rog, nu ma poate inchide nimeni.
ROAGA-TE PENTRU NOI, PARINTE ARSENIE!
Multumim inimosului avocat, dl Remus-Adrian Barna, care ne-a ajutat, finantand transportul cu confortabilul autocar.
Preot paroh
