"Usor nu e nici cantecul. Zi si noapte
nimic nu e usor pe pamant; caci roua
e sudoarea privighetorilor ce s-au ostenit
toata noaptea cantand� (Lucian Blaga).
A fi artist, presupune pe langa talent,
multa osteneala, multa truda, dar, parca
osteneala, truda sculptorului, e una mai
grea! E drept ca si fara muzicieni, fara
pictori, de exemplu, am fi inconjurati de
sunete mai dure ca otelul si de culori mai
reci ca piatra, dar in muzica, la fel ca in
pictura, actul creatiei pare (doar pare!) mai
usor, pentru ca exista un dat gata "finisat�,
cele 7 note muzicale, cele 7 culori, care,
prin talentul cu care sunt armonizate,
sunetele, culorile, scot la iveala frumosul.
Dintotdeauna am avut un plus de admiratie
si respect pentru operele de arta
iesite din mainile sculptorilor, de la cele
monumentale ca dimensiuni si importanta
cultural-istorica, pana la, sa zicem,
sculpturile in bobul de orez ale lui Ioan
Astalus al nostru!
Cu o proxima ocazie, poate voi scrie mai
multe despre arta-pasiunea targumure
seanului. Acum, un elogiu adus unui
"greu� al sculpturii (si picturii) mondiale,
Michelangelo Buonarroti si uneia din
sculpturile sale monumentale!
Nu-i usor, nici fizic si nici spiritual sa
eliberezi din impietrire blocul de marmura
rece! I-au trebuit ceva ani (1501 - 1504) lui
Michelangelo pana cand, cu dalta sa
maiastra a eliberat blocul de marmora alba
de Carara (cariera Fantiscritti-Misegla), de
prisosul care ascundea frumosul!
Am citit zilele trecute despre indignarea
care i-a cuprins pe italieni cand, intr-o
reclama a companiei Arma Lite, l-au vazut
pe David, eroul biblic din Vechiul Testament,
reprezentat in celebra sculptura a lui
Michelangelo, tinand in maini o carabina
americana, AR-50A1.
Ministrul italian al Culturii, Dario
Franceschini, a iesit pe un site de socializare
pentru a-si exprima indignarea fata de
reclama. Prim-ministrul Matteo Renzi, originar
din Florenta, si-a exprimat si el indignarea.
Chestorul de specialitate din Florenta, Cristina
Acidini a emis un preaviz legal catre firma Arma
Lite prin care cere ca reclama sa fie retrasa.
Consilierul florentin pentru cultura, filosoful
Sergio Givone, declara ca reclama este "un
act de violenta fata de sculptura, e ca si cum
ai da cu ciocanul in ea, si, probabil, de fapt,
chiar mai rau!�.
Asta da, reforma, updatare a tehnicii militare
si, mai grav, a unei scriituri biblice! Inlocuiesti
prastia lui David cu o arma sofisticata, din zilele
noastre, modificand astfel pasajul din Vechiul
Testament despre infruntarea tanarului David
(viitorul rege "peste tot Israelul�, autorul al
unor "psalmi� de exceptionala frumusete) cu
uriasul Goliat, din armata ocupantilor filisteni!
Stiu, nu e primul derapaj (macar de-ar fi
ultimul!) de acest fel, cand libertatea de
exprimare artistica, libertatea de perceptie
a consumatorului de arta scapa
fraiele unui minim respect pentru arte,
pentru religie. Aculturala, amorala, lumea de
azi a luat-o razna, devenind prizoniera a�
libertatii prost intelese!
Acum cateva zile, in 6 martie, s-au implinit
539 de ani de la nasterea marelui artist al
Renasterii, Michelangelo Buonarroti, iar in
18 februarie s-au implinit 450 de ani de la
moartea sa. In 25 ianuarie, anul acesta, s-au
implinit 510 ani de cand o comisie a stabilit
amplasamentul statuii lui Michelangelo,
"David�, in fata cladirii Palazzo Vecchio din
Florenta. Din comisie faceau parte Leonardo
da Vinci, Sandro Boticelli, Perugino. In
8 septembrie se vor implini tot 510 ani de la
inaugurarea oficiala a statuii.
Sculptura, reprezentandu-l nud pe tanarul
David, are o inaltime de 5,17 m. Alti doi mari
artisti ai Renasterii, Donatello (c.1386-1466) si
Verrocchio (c.1435-1488) au fost inspirati de
subiectul biblic "David si Goliat�, si au realizat
fiecare, cate un "David�, desigur, mari opere
de arta, cu subiect comun, dar cu abordari
diferite. Dupa cei trei, sculptorul baroc
Lorenzo Bernini (1598-1680) a mai "indraznit�
un "David�, de asemenea, opera de arta, dar
diferita fata de cele ale predecesorilor.
Scriam mai sus despre prisosul care
ascunde frumosul. Ei, bine, in cazul statuii lui
David, inarmat cu o carabina americana, avem
de-a face cu prisosul care urateste frumosul!
Prisosul de� lipsa de respect pentru arta
renascentista, pentru arta, in general, pentru
un subiect inspirat dintr-un izvor biblic.
Ca si cum n-ar fi de-ajuns degradarile
operelor de arta, pricinuite de intemperii naturale,
iata ca se poarta si degradarile, uratirile
pricinuite de "intemperiile� provocate de
oameni! Nici noi, romanii nu stam mai bine la
acest capitol. Lasam operele de arta, cladiri
de patrimoniu, in bataia ploii, viscolului,
gerului, pana cand sunt numai bune de
demolat, ca nu mai prezinta siguranta. Sau, le
"reconditionam� cu apa chioara, spalandu-le
ca pe masini. Sau, le scoatem de la bursa
memoriei valorilor culturale nationale, degradandule moral, depreciindu-le prin uitare,
ignorare, denigrare.
Ieri m-am uitat pe un site cu cladiri vechi,
de patrimoniu, unele adevarate bijuterii
arhitectonice, din Bucuresti. Multe cladiri
sunt in paragina, ruine care contrasteaza
cu "vecinele� moderne. Altele nici nu mai
exista. Pe locul lor au aparut hidosenii,
kitsch-uri arhitecturale.
Sunt multe, foarte multe cladiri proiectate,
construite in spiritul Art Deco, Bauhaus, Art
Nouveau, "reconditionate�, anvelopate modern,
ocazie cu care s-a pierdut farmecul
volumelor, contururilor care dadeau personalitate
cladirilor. Ca tot vorbiram de arta
Renasterii, exista in Bucuresti, undeva pe
Bd. Hristo Botev, aproape de Piata Rosetti,
o cladire veche, extraordinar de frumoasa,
construita in stil renascentist. Cele
mai multe ferestre au tocarie de lemn, dar icicolo,
mai vezi cate o fereastra din "termopanetermopane��
Am vazut intr-o poza starea jalnica in care
a ajuns cladirea in care fiinta Liceul de Arta
"N. Tonitza�, situata pe fosta strada
Nuferilor (azi G-ral. Berhelot), colt cu str.
G-ral. Budisteanu. Fatada principala e pe
str. Banului, care da in Calea Victoriei.
Pacat pe de-o parte de cladire in sine,
ca este lasata prada degradarii, pacat si
de lipsa de intrebuintare ca nobil asezamant
de invatamant al (invataceilor
intr-ale) artelor!
Ce bine-i statea acestui lacas de arta si
cultura, langa vecinul de la doi pasi,
Colegiul Sfantul Sava!
Acum 40 - 45 de ani, veneam de la Craiova
la "Bucale� foarte des.
�Urcam pe str. Lutherana, spre Liceul
"Tonitza�. Straduta avea un farmec aparte,
un parfum al ei (care semana cu "Turist�,
parfumul unei fete frumoase de la
"Tonitza�!). Era strajuita (strada, nu fata)
de cele doua biserici, cea Lutherana si
Catedrala Sfantul Iosif. Azi, cele doua
biserici sunt "strivite� de gigantul din sticla
si beton! Pacat!
Ca tot vorbii de Craiova, si aici, in orasul
cu cele mai multe cladiri istorice, de
patrimoniu, dupa Bucuresti, cele mai
multe dintre ele ori nu mai exista, ori sunt
intr-o avansata si jalnica stare de
degradare. Pacat!
La Targu-Mures fenomenul este aproape
inexistent, dar, si aici e vorba (deocamdata,
doar vorba) ca in vecinatatea
imediata a Palatului Culturii, constructie
centenara, bijuterie arhitecturala si brand
al orasului, sa rasara (�in subsol), o
parcare subterana.
Sa nu ne trezim si aici cu oarece� prisos
de modernism, exprimat� underground, in
parcarea care se vrea vecina cu o cladire
de patrimoniu!
Amplasamentul parcarii nu "cadreaza�
ca ambient arhitectural cu Palatul Culturii.
Ca sa nu mai vorbim de pericolul "forarii� in
adancuri, chiar langa Palat.
Parerea mea. Si nu numai a mea, sunt sigur!
