DEPARTE DE FORFOTA ORASULUI, O FAMILIE FERICITA DEMONSTREAZA CA SI IN ROMANIA TE POTI REALIZA

Distribuie pe:

Inginerul Dan-Leon Bucur, la 46 de ani, se considera un
specialist agricol tanar realizat, cu o familie fericita.
Absolvent al Liceului silvic din Sovata si al Facultatii de
Zootehnie din cadrul Universitatii Agricole Cluj-Napoca, in
urma cu 18 ani s-a stabilitt in satul Laslaul Mic, comuna
Suplac, un sat sasesc, de unde, dupa revolutie, sasii au
plecat in Germania. La ora actuala, in sat mai vietuiesc
doar trei familii de sasi. Impreuna cu sotia, tot inginer
agricol, au cumparat o parte din fosta ferma a IAS Zagar,
Ferma 1 Laslaul Mic. La inceput s-au ocupat de cresterea
vacilor de lapte si, fiind tineri, au sperat in promisiunile
politicenilor ca li se va acorda 10 hectare de teren agricol,
povesti electorale pentru amagirea tinerilor care se vor
stabili in mediul rural si ca pot beneficia de sprijin financiar.
Deziluzii, fiindca n-au beneficiat de niciun sprijin din partea
statului, doar un mizilic, prin accesarea unui program
european: un aparat de muls electric, un generator electric
si un container criogenic pentru material seminal. Au
preluat in arenda teren agricol, au cumparat teren, astfel
ca, la ora actuala, exploateaza 112 hectare pasuni si
fanete. Concomitent cu cresterea vacilor, timp de 5 ani, au
cultivat plante medicinale pe 10 hectare, o afacere
profitabila. Ulterior au renuntat si la aceste culturi din
cauza fortei de munca, tot mai putini cetateni localnici au
fost dispusi sa lucreze in agricultura, preferand ajutorul
social si alocatia pentru copii. Nu s-au descurajat si au
infiintat o pepiniera autorizata, pentru producerea de puieti
forestieri: salcam, mesteacan, nuc si frasin. Anual produc
circa 2 milioane de puieti. Nici aceasta afacere nu prea a
avut succes datorita desfacerii defectuoase. Doar ocoalele
silvice private mai cumpara puieti, chiar daca materialul
saditor oferit este de o calitate deosebita. O alta indeletnicire,
se pare mai profitabila, o reprezinta cresterea a 500 de oi, in
sistem ecologic, certificat si monitorizat de o societate
ecologista din N�rnberg, Germania, fapt care le permite sa
iasa pe piata externa cu berbecuti pentru carne. Din iarna
acestui an, vor deschide o afacere de viitor, cand se vor
finaliza lucrarile de constructii la o pensiune agroturistica,
cu fonduri europene. "Zona fiind atractiva din punct de
vedere turistic, ne-am gandit sa oferim cazare si hrana
traditionala pentru sasii care vin in vizita, bineinteles cu
respectarea conditiilor de igiena la standarde nemtesti. Am
doi copii, fata este studenta la Universitatea "Petru Maior�
din Targu-Mures, studiaza managementul afacerilor turistice
si se va ocupa de pensiune, iar baiatul este elev la liceu si
vreau sa-l orientez spre agricultura. Nu pot sa spun ca a fost
greu sa ne descurcam aici, departe de forfota orasului.
Suntem o familie fericita, realizata si ne implicam in viata
comunitatii. Cu sprijinul primarului comunei Suplac, I.
Szakacs, am redeschis scoala din sat cu clasele I-IV,
scoala veche fiind revendicata si lasata in paragina, mam
implicat direct in infiintarea Cooperativei agricole
�Stejarul� , incercand sa conving proprietarii de terenuri
sa nu-si vanda pamantul strainilor, ci sa ne asociem ...�,
ne-a declarat inginerul Bucur, convins ca nu a facut umbra
degeaba pamantului intr-un sat sasesc, la ora actuala cu
o populatie majoritara de etnie rroma. In planurile de
perspectiva ale familiei Bucur sta si infiintarea unui camin
de batrani, pentru sasi, care vor sa se intoarca acasa. Un
asemenea consilier comunal si viceprimar, implicat in viata
satului, rar mi-a fost dat sa vad. De cum intri pe raza
localitatii, de la soseaua principala spre satul Laslaul Mare
si pana la iesirea din Laslaul Mic spre Ormenis, de o parte
si de alta a drumului, asfaltat in ultimii doi ani, sunt plantati
puieti de nuc si de salcam, o investitie de 240 de mii de lei,
oferita de familia Bucur consiliului local al comunei Suplac.
Am scris acest reportaj dupa o documentare in teren,
pentru a demonstra ca si tinerii care raman acasa, in
Romania, se pot realiza, isi pot fructifica inteligenta in
favoarea romanilor, nefiind obligati sa plece in lume, sa
sprijine economiile altor tari. In mod sigur, vom mai auzi
despre "minunile� realizate de familia Bucur, specialisti
agricoli, care, dupa 18 ani de munca, se poate considera
o familie fericita.

Lasă un comentariu