Coltul spiritual
Este primejdie daca mori nespovedit

Ascultati, dintr-o carte veche
bisericeasca, o intamplare stranie
petrecuta demult, despre pacatele
nespovedite.

O femeie facuse un pacat de
moarte si nu indraznea de rusine,
sa-l marturiseasca. Facea insa
mereu fapte bune, milostenii,
postea, se ruga, priveghea, se
spovedea de celelalte pacate si
se impartasea cu Sfintele Taine,
rugandu-se lui Dumnezeu cu
lacrimi, ca sa-i ierte pacatul cel
mare pe care-l facuse si-l tinea
ascuns. Iata ca a cazut intr-o
boala grea si nici atunci nu si-a
marturisit pacatul cel mare, ci
plangand, s-a impartasit cu dumnezeie
stile taine si asa a murit.

Dupa multe zile, una din fetele
ei, se ruga cu credinta in camera
si deodata a simtit un miros nespus
de greu si nu stia de unde vine.

Privind intr-o parte a camerei, vede
stand deasupra patului, o umbra
urata si infricosata. Indata de
spaima fata a cazut pe podea si a
inceput sa strige pe Dumnezeu si
Maica Domnului in ajutor. Atunci,
i-a venit glas de la acea umbra,
zicandu-i:

- Nu te teme, fiica mea, eu sunt
nenorocita ta mama. Fata i-a raspuns:

- Cum este cu putinta, maica mea,
sa vii cu acest miros atat de urat, tu
care erai atat de buna si plina de
fapte frumoase?!?

Ea a raspuns:

- Adu-ti aminte, fiica mea, ca ti-am
spus eu odata, ca am facut un pacat
mare, de moarte, si nu l-am spovedit
la preot, fiindu-mi rusine; pentru
acest pacat ma chinuiesc nespus
de mult!

- Dar celelalte fapte bune, zise
fata, nu ti-au folosit, mama?

- Nu mi-au folosit cu nimic, raspunse
femeia, pentru ca eu am ascuns
pacatul.

Fata ii zise:

- Dar acum pot sa te ajut eu
cu slujbe, sarindare, liturghii si
milostenii, ca sa capeti iertare,
mama?

Aceasta i-a raspuns:

- Nu mai este pocainta in iad, fiica
mea; cat am avut vreme nu m-am
indreptat, iar acum nu-mi mai
foloseste la nimic. Indata ce m-am
despartit de trup, m-au rapit viclenii
diavoli si m-au dus la judecata lui
Hristos, unde mi s-a spus cu glas
infricosat, de tunet:

- Du-te de la Mine, blestemato, in
gheena cea nesfarsita. Si deodata
m-am pomenit in fundul iadului.
Asadar, nu mai este mila pentru
mine; ci doar am fost slobozita ca
sa-ti spun tie sa propovaduiesti la
toti si sa nu mai pacatuiasca si altii
ca mine. Spune si surorilor tale
sa-si indrepte viata, sa se lase de
toate impodobirile lumesti, sa nu
se mai duca la distractii, caci aici
in iad, sunt multe femei si multi
oameni, care se chinuiesc pentru
multe pacate de felul acesta.

Fata a intrebat-o mai departe
si de altele, dar ea s-a oprit,
spunandu-i ca nu are voie sa-i zica
mai multe. S-a stins apoi ca fumul
si a ramas in urma ei un miros atat
de greu, incat nimeni nu mai putea
intra in camera aceea. A trebuit
sa-si faca patul in alta parte, unde
a zacut bolnava multe zile, de frica
acestei vedenii. A chemat apoi
duhovnicul si i-a spus toate cate
a vazut si le-au si scris intr-o carte,
ca sa citeasca toti si nimeni sa nu
se mai insele din cauza rusinii si
sa nu se spovedeasca.

Iubitilor, pacatul nespovedit este
pacat vesnic!

Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures

Lasă un comentariu