Sub corolarul zamislirii de carte

Am avut placerea sa primesc din
mana autorului volumul de poezie
intitulat INTARSIE PE SUFLET, al
carui truditor in lumea creatiei
cuvantului ziditor de frumos este
poetul targumuresean Petre
Curticapean, acest fauritor de
vers ardelean, ale carui poeme
plamadite adulmeca urme de
ganduri alese, impregnate in tusul
editarii reavan de carte.
Potrivit destainuirii poetului, se
afla la capatul celui de-al zecelea
volum, o carte aleasa, dedicata
nepotilor Sabin, Codin, Alina si
Catalina, nume zamislite din
povestile bunicilor spuse in prag
de-nserare. O dedicatie celor ce-i
poarta matricea radacinilor ancestrale,
anume, copiilor, mai apoi,
nepotilor, cei care i-au innobilat
inima prin rasetele lor zglobii.
Poate si de aceea, ca o haladuire
peste vremi, cartea cuprinde
versul sculptat in intarsie, o
exprimare cursiva in care cuvantul
nu ia forme de ermetism, dorintele,
sentimentele, trairile devin nostalgii:
"Alunga in abisuri/amintirile
ce dor/ Dar sunt atat de dulci/ in
suavitatea lor/� (Reveniri), pe
aceeasi dorinta sadita spunandu-si:
"As vrea sa am o casa pe-o coama-n
munte/Spre ea sa am o alee
de-azalee,/Pe cer sa-mi seman
camp de stele multe/Si noptile-n
delir ceresc sa-mi steie� (Casa in
camp). Ca apoi: "Seara de seara/
astept sa erupa/in mine/vulcanul
liric/astept lava/de epitete/
comparatii/metafore/si alti tropi/
care sa-mi/impodobeasca scrisul�
(Vulcanic liric). Un taram in care
necuprinderea universului isi afla
destainuirea dorintei de comuniune,
a celui ce iubeste mai presus de
iubire cuvantul. Introspectiv, cat de
firesc isi descopera risipirea trecerii:
"Pe vechile carari/pe care-mi purtam
pasii/cu inconstienta varstei/nu
s-a pastrat nici macar nisipul /pe
care-l luam pe talpi/ s-a risipit si el
asemenea zilelor/ cernute-n clepsidra
nevazuta a timpului�
(Clepsidra). Ruga-i datatoare de
liniste intru credinta si spasire: "In
tine, Doamne, cred si-n cruce,/Chiar
daca nu ma bat in piept,/Sa-mi fie
scurt cand ma vor duce/ Pe drumul
ultim, cel mai drept/ O viata ti-am
slujit in taina/Iar Tu m-ai privegheat
de sus/Fa-ma la fel, sa numi
plec fruntea/ In anii ce-i mai am
de dus� (Ruga).
Precum un film derulat secvential,
ni se reliefeaza spatiile ramase intre
amintiri, unde ii pasc turmele de
ganduri, traind acut reverberatia
neantului, simtindu-se un biet ostatic
in razboiul cumplit in care poezia
isi cerne alesii, bucurandu-se ca a
ajuns triumfator printre cei ce-si
flutura pana inmuiata in doruri de
nemurire, traind acel sentiment
fericit al plinirii, sentimentul eternitatii
prin slova poemului.
Pasiunea ideatica isi are taramul
visarii, un peisaj idilic ce devine lira,
adiere de cantec: "Vom obosi
privindu-ne-n in suflet/Prin ceata
despuiata din valcea/Strivindu-ne-n
imbratisari proscrise/Adanci ca
ochii tai de peruzea� (Si ne-om
iubi), versuri de o inaltatoare
vibratie: "Lasa-ma sa calc pe
urmele pasilor tai/si sa-ti simt
adierea de fluture/abia iesit din
roua/sa-ti admir zborul/si bucuria
de a te opri/pe cele mai frumoase
flori/pentru a te adapa cu nectarul
sfant� (Dorinta).
In toata plinatatea si altruismul
bunatatii sale, simte nevoia de
apropiere, de comunicare, intr-o
lume tot mai neprietenoasa: "Visez
sa intalnesc pe acei oameni/ adevarati
/carora sa le spal picioarele/
cu gandurile mele/ cele mai curate/
multumindu-le/ pentru ca
exista/ si pentru ca i-am intalnit�
(Vise). Il roaga pe Cel din Ceruri
sa-l ajute sa poata vedea ce altii
nu pot, preferand sa-si ascunda si
cenzureze toate dorintele, avand
senzatia ca daca s-ar expune in
fata oamenilor s-ar simti stanjenit.
"Constat cu surprindere/ca multi
dintre cei /pe care-i consideram/
apropiati/sunt atat de departe/
incat abia ii zaresc� (Perspective).
Poetul traieste pe un taram al visarii
in care: "Se-ntorc trandafirii /spre
muguri/lasand sa zburde/amintirile�/
Chiar daca pe ceru-mi senghesuie/
norii tomnateci/semanand
vijelii/Nimeni nu-mi poate/
opri/ imagini trecute/sa ma ispiteasca/
Locuiesc pe/acelasi atol/
al meu,/imprejmuit/de ape senine�
(Imagini trecute).
Este multa traire in slova poemelor,
devenind pilda morala de
indreptare si bun-simt, depasind,
pe alocuri, canoanele versului, si
impaciuitor cu cei din juru-i, isi
indreapta ruga spre Tatal ceresc:
"Mai lasa-mi, Doamne,/ vie/ imaginatia/
sa pot vedea/ceea ce altii/
nu pot� (Imaginatia).
Cartea emana emotie, straluciri
translucide, redandu-ne taramul
poetului incarcat de lumina si
umbrele framantarilor, cautarilor,
intelesurilor, lasandu-ne sa-i
vedem zbaterea, zbuciumul trairilor,
regasind crampeie de vers datator
de uimire si plinatate, in care
poezia adevarata ii pare poetului
"intarsie pe suflet�, incizie simbolica
intru adancimile insondabile
ale sentimentelor luminate
de vitraliile necuprinderilor.

Lasă un comentariu