CATA VREME VOM TOLERA HOTIA SI CORUPTIA, VOM FI MEREU SARACI!

Oricat am intoarce lucrurile pe fata si pe dos, pentru a gasi cauzele
saraciei si neputintei noastre romanesti, de a ne desprinde si
noi de mizerabila conditie, croindu-ne prosperitate, un standard de
viata civilizat, indiciile arata o singura directie. In societatea noastra
nu putem zidi nimic trainic, pentru ca hotia si coruptia devoreaza si
demoleaza, zi de zi, facand totul una cu pamantul. Acestea sunt
adevaratele cauze pentru care un popor harnic si inteligent, daruit de
la natura cu frumuseti neasemuite si bogatii pe care foarte putini le au,
se zbate incapabil in a-si putea valorifica aceste colosale avantaje.
Ba, mai mult, sistemul oficial de distribuire a rezultatelor muncii este in
asa fel perturbat incat s-a ajuns la penibilul paradox, ca prosperitatea
personala si a familiei nu are nicio legatura cu aportul in munca. Mai
pe sleau, la noi, in Romania se traieste mult mai bine din hotie si coruptie,
din evaziune, decat din munca cinstita, de unde si judecata logica si
descurajanta a ineficacitatii acestei indeletniciri domestice, care in
loc sa te scape de saracie mai mult te adanceste in ea.

De ce, la noi, la romani, considerat, nemeritat, dupa parerea noastra,
unul din cele mai crestine popoare, sunt atat de raspandite aceste
doua practici care nu ne fac deloc cinste? Personal nu cred intr-o
mostenire genetica, ci mai degraba intr-o perpetuare
nefericita a unui obicei primitiv, determinat de o
circumstanta istorica. Se stie, din vechime, ca acest
popor, harazit de la natura cu minunata Gradina a
Maicii Domnului, n-a putut multa vreme beneficia de
ea. A fost mereu calcat de catre altii, nu numai pentru
pozitia sa strategica, ci mai ales pentru feluritele
sale bogatii pe care le detinea, si din care se puteau
infrupta din belsug. Asa s-a intamplat cu romanii lui
Traian, care, cu siguranta, au carat din visteria
dacilor mult aur si alte metale pretioase, vinuri si
cereale, din moment ce si-au permis ca dupa
cucerirea Daciei, la 106, sa organizeze o petrecere
la Roma care a tinut 120 de zile. La fel au procedat si
barbarii disparuti in neant, in frunte cu hunii, iar mai
tarziu ungurii, habsburgii si din nou ungurii, la care
s-au adaugat otomanii, grecii si rusii. Toti care si-au
impus puterea, intr-un fel sau altul, au stors fara mila
din sudoarea romanilor, insusindu-si bogatiile si
rodul muncii lor, pana la ultima letcaie, lasandu-i lipiti
pamantului, transformandu-i in muritori de foame.
Instinctul de supravietuire i-a determinat pe romani
sa-si faca singuri dreptate, sustragerea unei cote
parti din rezultatul muncii lor si insusit abuziv de catre
altii, fiind o forma de curmare a marii nedreptati.
Daca, bunaoara, in cazul grofilor unguri li se cerea
iobagilor romani sa munceasca sapte zile din sapte
pe mosie, cand ar mai fi avut acestia timp sa faca
agoniseli pentru ei si propria familie? Desi, in termeni
juridici, aceasta redistribuire de la sine inseamna
furt, gestul lor nu era decat un raspuns firesc la
atitudinea celor care si-au cladit averi si bogatii
prin insusirea muncii altora. Asadar, inainte de a fi
furata de ai sai, tara aceasta a fost furata de altii.
Drept dovada, multe din capitalele Europei: Roma,
Atena, Constantinopol, Viena si Budapesta, isi trag
maretia din stralucirea aurului romanesc, din
celelalte roade ale pamantului nostru bogat in de
toate: de la sare la aur, de la paduri la campii
manoase si dealuri roditoare.

Numai ca vremurile s-au schimbat. Societatile au
evoluat, dar obiceiul insusit a fost perpetuat pana in
zilele noastre, devenind o plaga sociala, ce nu face
cinste unei natiuni, cu repercusiuni asupra imaginii
de roman. De aproape doua secole, romanii nu-i mai
fura pe altii, ci pe ei insisi. Se fura intre ei, dar mai
ales de la stat, pe care il percep ca pe un strain, iar
mica ciupeala a proliferat in marea ciupeala, care la
nivel inalt se numeste coruptie. Romanii fura, evident
nu toti, pentru ca de-a lungul vremii au fost
supusi unui sir lung de inechitati, pe care apoi n-au
reusit sa le depaseasca, introducandu-le ca un cod
in stilul lor de viata. In fapt, un fel de a-ti fura propria
caciula. Asadar, ne aflam in sezonul prelungit al
coruptiei, singura care ramane aceeasi, de la
Eminescu si Caragiale incoace, de la Delavrancea,
doar actorii fiind altii. Citindu-i cu atentie pe acesti
inaintasi, cat si pe altii, constati cat de actuale sunt
vremurile de atunci. Aceste fapte, in fond antisociale,
desi condamnate de justitie si de morala crestina,
nu ezita sa prolifereze, dovada ca mediul social
romanesc le este inca propice, politicul pentru
coruptie, iar starea deplorabila a societatii,
inechitatile si nedreptatile cotidiene, slabiciunile
autoritatilor, pentru celelalte forme ale hotiei. Toate
acestea constituie fermenti vii, regeneratori ai
acestor condamnabile practici.

Asadar, trebuie sa recunoastem, in Romania se
fura pe capete si pe toate lungimile de unda si in
functie de oferta. Cei mici, cu posibilitati marunte:
din buzunare, din magazine, de pe tarlale, din casa
omului, iar cei mari, "cu staif� din vistieria statului.
In comunicatele zilnice ale politiei, furturile tin capul
de afis al infractiunilor, dovada ca ponderea lor este
mare. Daca comunismul a incurajat si el mica
ciupeala, tot datorita unor inechitati in redistribuirea
rezultatului muncii, asigurandu-i acesteia continuitate
in timp (sa ne aducem aminte "scurgerile�
din fabrici, de sustragerile de pe tarlale, de la CAP
etc.), toate ca forme de ajustare a castigurilor, in
domeniul coruptiei a reusit, prin celebra Lege 18, o
stopare a fenomenului, care insa a revenit in actualitate
cu o forta de necrezut, dupa decembrie 1989. Ca urmare,
avutia tarii, in forma ei materiala sau lichida, a fost pur
si simplu pulverizata, absorbita intr-un timp record, si
insusita cu nesat de marii rechini (vezi numeroasele
privatizari frauduloase, falimentarea Bancii de Comert
Exterior � Bancorex), iar pentru ceea ce se produce in
continuare s-au gasit urgent solutii de deturnare a
rezultatului muncii, in alte directii decat vistieria
statului. Numim aici puternica economie subterana,
cu o pondere de peste 30 la suta in totalul activitatii
economice, fara sa dea o letcaie la stat, evaziunea
fiscala, de proportii, spagile si mita care circula
nestingherite de la un demnitar la altul pentru servicii
si foloase nemeritate, pentru trafic de influenta etc.
Sa ne inchipuim, de ce bani, desigur, insusiti prin
sistemele amintite, pot dispune unii indivizi, capabili
sa ofere dintr-un foc spagi de 3 milioane de euro
pentru a castiga o licitatie sau un contract cu statul,
in vreme ce castigul minim pe economie al unui
muncitor este de 800 de lei.

Tarile mai sarace in resurse ale Europei si lumii au
progresat mai mult, au devenit mai civilizate si mai
prospere, tocmai pentru ca au stiut sa puna capastru
acestor forme imorale de participare la distribuirea si
redistribuirea, rezultatului muncii generale, la jecmanirea
avutiei nationale, protejandu-si astfel resursele.
Ele au gasit, atat pe cale juridica, cat si morala, parghii
corespunzatoare de combatere a lor, prin educare si
constrangere, ceea ce la noi, din pacate, totul este
doar o formalitate. Lipsa de fermitate a bisericii si a
societatii civile in combaterea acestui flagel, coroborata
cu aceeasi lipsa de intransigenta a justitiei, au
dus la crearea acelei extrem de daunatoare tolerante
sociale fata de furt si coruptie, care prin formele si
puterea lor de manifestare ne-au creat un prost renume
international. Pentru ca, iata, cetatenii nostri romani,
evident, unii, dar destui la numar, nu ezita sa practice
aceste deprinderi nici in tarile spre care s-au indreptat,
iar gestul lor sustinut, repetat si multiplicat, fie ca este
vorba de furtul din buzunar, din case, din magazine (cu
predilectie tiganii) sau din conturile bancare (este
vorba de cei scoliti), constituie o palma usturatoare pe
obrazul nostru de europeni si crestini.

In spiritul traditiei tuturor claselor politice romanesti,
de la cele de pe vremea lui Eminescu si Caragiale
incoace, nici actuala clasa politica nu-si propune sa
puna capat definitiv rusinoasei traditii. Dovada certa
este chiar modul in care au "mosit� cele doua coduri:
Penal si de Procedura penala, in care hotia si coruptia
sunt cele mai favorizate, semn ca lucrurile vor merge
asa si pe mai departe, daca nu chiar mai rau. Se vede
clar ca atat Guvernul Boc, pe vremea caruia au fost
elaborate acestea, cat si Guvernului Ponta, chemat sa
le puna in practica, au realizat un consens in asigurarea
acelor portite prin care coruptii pot scapa basma curata
sau cu pedepse mult mai usoare, pentru ca, nu-i asa,
nu numai "o mana spala pe alta�, dar ei aduc, la urma
urmei, niste foloase, atat unor partide, cat si unor potentati
ai acestora, iar sursele trebuie pastrate si protejate.
Odata cu "lansarea la apa� a acestor doua foarte
importante Coduri, Romania ar fi avut posibilitatea sa
realizeze o cotitura hotaratoare in modernizarea
societatii, punand capat acestei plagi rusinoase care
se perpetueaza de atata vreme, acuzator, in mediul de
viata romanesc. Aceasta este marea asteptare a
majoritatii covarsitoare a romanilor care isi asigura
existenta muncind cinstit, in speranta ca, odata cu
suprimarea scurgerilor colaterale, prin tot felul de
furtisaguri, Bugetul atat de anemic si de hacuit al
acestei tari ar fi mai puternic, capabil sa sustina nu
numai o mai buna remunerare a celor ce produc, dar si
un sistem de educatie, de sanatate, de protectie
sociala, de investitii mai eficiente si mai laborioase.
Toate acestea, in speranta ca Romania si romanii pot
beneficia, prin reformularea principiilor de munca si
de viata, de un parcurs existential mai prosper si mai
civilizat, asa cum ni l-am dorit fiecare in momentul in
care am decis intrarea noastra in marea familie a Uniunii
Europene, in care sa ne simtim, nu ca niste paria, ci
demni si egali in toate.

Lasă un comentariu