"...Dumnezeu ne-a dat viata vesnica
si aceasta viata este in Fiul Sau.
Cel ce are pe Fiul are viata; cel ce nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viata."
(Epistola I Ioan 5, 11-12)
Unii dintre noi incercam, uneori cu mari eforturi, sa intelegem cate ceva din mirajul Crestinismului. Altii, violentati sau agresati de-a dreptul de hedonismul mundan, nu mai au suficienta luciditate de a crede cel putin in forta de reper existential a Crestinismului. Dar nu e problema mea sa-i judec in vreun fel sau altul. Probabil fiecare detine un argument justificativ atitudinal. Ceea ce ma preocupa, insa aici, este o succinta investigare a unei problematici care se contureaza, deloc novator, dar cu siguranta imperceptibil si pe nesimtite in randul oamenilor.
Este vorba de punerea in scena a gradului de prospetime a Crestinismului. Adica, in ce masura mai poate astazi sa seduca binefacator Crestinismul, acuzat, pe alocuri, de conservatorism furibund, traditionalism retrograd sau antiprogresism, mai ales in varianta ortodoxa? Cu alte cuvinte, cu ce ne mai poate surprinde, anima sau exalta programul de viata descoperit lumii de Hristos-Dumnezeu? Daca felul de a trai al crestinilor de azi poate fi imbunatatit inspre o fidelizare a acestora cu principiile de viata hristice, totusi exista o anumita reticenta volitionala de a face pasul hotarator catre asumarea modului de viata crestin. Motivele sunt din cele mai diverse: fie puritanism acerb, care te convinge ca nu esti suficient de vrednic, pur sau pregatit sa coabitezi cu o astfel de doctrina care pune in centru preocupari metafizice; fie prejudecati sfidatoare, care te fac sa acuzi de cele mai multe ori ceea ce nu cunosti, inchizand ermetic sansa de a da incredere macar vreunui precept crestin. Apoi, cu onestitate, trebuie sa recunoastem ca demolatoare sunt si smintelile celor chemati sa cladeasca constiinte crestine cu convingerea ferma ca "Piatra cea din capul unghiului", care tine intreg edificiul, este Hristos.
Prin urmare, cu ce pachet promotional (atractiv) vine Crestinismul in fata lumii debusolate valoric pentru a o capta hotarator? Ne referim aici la forta lui de a stimula spiritual si de a angaja curiozitati latente in aprofundarea vietii crestine. Nu avem in vedere consistenta doctrinara a Crestinismului care e deja apanajul imbunatatitilor, ci faramele de gust, care pot starni lacomii duhovnicesti.
Asa se face ca, la o prima vedere, Crestinismul surprinde, fara tagada, prin iubire. E o invitatie la iubire cum nu s-a mai cunoscut. Una care invaluie dezinteresat prieteni si dusmani, deopotriva. Cand auzi ca ti se propune sa-l iubesti pe cel ce te vrea mai degraba mort decat viu, totul devine scandalos, smintitor, innebunitor, fara replica. E manifestarea omului vechi din noi, tocit de furii si orientari meschine, reductibil pana la conditia de simplu muritor, satisfacut de ceea ce i-a oferit trupul, lumea si ambitia trufasa. Dar, atunci cand lasi orgoliile deoparte si poti accepta, privind spre Hristos si cei ce au masurat-o cu inima lor, ca exista o astfel de iubire atotcuprinzatoare, extraordinarul se produce: simti ca poti mai mult in materie de iubire, ca merita sa dai credit Crestinismului, ca singurul care-ti vorbeste de paradoxuri asumate, precum: suferinta ca lauda, iubirea dusmanilor, moartea spre inviere, crucificarea ca biruinta asupra raului etc.
Intelegand ca poti fi rascolit existential de o astfel de iubire propagatoare de sens, iti dai repede seama ca in Crestinism se pot ascunde puteri promotionale (de atractie) frapante, de prim contact cu ambitiile cautatorului. In opinia mea, trei sunt
cele mai evidente.
Pe de o parte, vorbim de spontaneitatea sau naturaletea morala. E limpede pentru oricine ca iubirea genereaza un cod moral absolut obligatoriu, deloc impovarator, ci dimpotriva, liber asumat. Stau marturie in acest sens cuvintele Apostolului Pavel: "Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu invidiaza, nu se lauda, nu se trufeste. Dragostea nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se aprinde de manie, nu gandeste raul." (Epistola I Corinteni 13, 4-5). Fara iubire, morala ar fi un cod comportamental steril, o etica stufoasa de manierisme trufase. Dar morala capata valoare mantuitoare in cadrul iubirii. Daca iubesti nefatarnic, implicit vei fi si un om bun. Apoi, orice morala sanatoasa se adjectiveaza cu spontaneitatea sau promptitudinea. Nimic fortat, nimic amanat, nimic hiperbolizat sau captusit cu superlative nu poate contura o morala crestina: "...cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: "Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem." (Evanghelia dupa Luca 17, 10). E ceea ce ne convine tot mai putin intr-o lume care ne cultiva tot mai mult pofta furibunda dupa lauri, dupa o incredere oarba in noi, sau impresia ca suntem niste zei printre muritorii de rand. Suntem insetati dupa osanale, facem bine doar daca iese profit, socotim moralitatea perimata sau in uz doar pentru prosti, pentru ca atmosfera generala e una de vulgaritate, mahalagism sau necuviinta. Probabil, in astfel de conditii, Crestinismul nu ne mai seduce cu spontaneitatea moralei, nu pentru ca n-are puterea s-o faca, ci pentru ca n-are cu cine. Oricum ar sta lucrurile, instantaneul moral ramane o valoare care da frumusete de caracter. Pe de alta parte, ne tot plangem de lipsa spiritului civic capabil sa amendeze devierile sociale, sa ia atitudini salvatoare in situatii de criza sau sa promoveze principii sanatoase de convietuire. Dar Crestinismul ne invata de mii de ani ce inseamna sa ai spirit civic si cum sa influentam sanatos viata cetatii (vezi: pilda Samarineanului milostiv, vindecarea slujitorului centurionului din Capernaum, vindecarea paraliticului din Capernaum etc.). De ce, atunci, aceasta atrofiere a simtului civic? Din aceleasi considerente legate de lipsa de incredere fata de un Crestinism potentat cu secretul salvarii spiritului civic. In acest sens, merita citate cuvintele unei scrieri crestine vechi, de la interferenta secolelor II _ III dupa Hristos: "(Crestinii) Locuiesc pe pamant, dar sunt cetateni ai cerului. Se supun legilor randuite de stat, dar prin felul lor de viata, biruiesc legile. Iubesc pe toti, dar de toti sunt prigoniti... Sunt saraci, dar imbogatesc pe multi, sunt lipsiti de toate, dar in toate au de prisos... Fac bine, dar sunt pedepsiti ca rai; sunt pedepsiti, dar se bucura, ca si cum li s-ar da viata..." (Epistola catre Diognet, V).
In sfarsit, Crestinismul se poate prezenta pe scena istoriei si cu un imperativ promotional de prima mana, care, de altfel, a facut cariera. E vorba de ceea ce englezul ar exprima prin acel: "Serve above self." (Slujeste mai presus de sine!). In aceasta privinta, prea multe nu sunt de dezbatut. Se contureaza limpede principiul altruismului, al depasirii de sine prin altii, al daruirii de sine de dragul celuilalt. Toate acestea ca si contracarari ale egoismului, egocentrismului si egolatriei, impreuna dizolvante, ruinante si calomniatoare de fiinta.
Pr. Ovidiu Barsan,
Parohia Ortodoxa "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil" Sancraiu de Mures
