ADEVARURILE SENSIBILITATII NOASTRE! (I)

De ce trebuie de fiecare data sa ne ascundem dupa niste masti, de
ce sa fim altcineva-altceva? Noi, oamenii, cetateni, indivizi, ori unde
am fi, suntem ceea ce suntem si, fie ca vrem sau nu, asta vom fi mereu.
Cu totii gresim pana si cei pe care ii iubim, caci nu ne putem depasi
conditia umana, iar omul e supus greselilor la orice pas, bine sau rau,
lucrurile bune sau rele ne insotesc, dansand la un cantec de suferinta
si speranta indiferent si independent de viata noastra.

Viitorul nostru, in conditiile falimentului notiunii de competenta, in
care problemele sociale cresc, romanul s-a invatat sa aiba din toate
cate nimic, insotit de frustrarile, durerile si viciile noastre pentru ca in
fruntea societatii s-au aburcat mincinosii, lasii si mitocanii si nu le poti
bate obrazul, intrucat toata aceasta amestecatura se simte jignita,
trezind, mai intotdeauna, gustul amar al tristetii.

Fiecare dintre noi are o traire in suflet, un gust amar, o obligatie, o
nereusita, unul boala, altul neajunsuri ori un dusman. Oriunde ne uitam,
vedem numai suferinte, bogati si saraci, cersetori, copii si batrani,
neputinciosi cu griji zdrobitoare, pretutindeni stapaneste regina
suferintei, raul, apare mizeria, durerea, tristetea si moartea, lasandu-ne
macinati de soarta si invidie, imbatranind clipa de clipa, instrainandu-ne
unii de altii. Oricat am incerca sa scapam de ele, este foarte greu. Toti
vorbim despre noi insine, tine de natura umana. Sa fii ceea ce pretinzi
ca esti este si dificil, si cel mai greu lucru. Ce faci insa cand cruzimea se
inaspreste prin lipsa de solidaritate nationala, prin nesocotirea opiniei
publice si printr-un dispret total fata de cetateanul umil si indelung
rabdator, prin esecul de a trai la nivelul a ceea ce stim ca este adevarat
in propriile noastre constiinte, propriile noastre experiente si ce se
intampla in lumea adevarata?

Exista oare vreo explicatie pentru starea generala de neputinta,
nepasare si somnolenta profunda in care ne-am cufundat cu totii? Ori
este o pacla groasa a grijilor cotidiene sau vreun venin subtire care ne-a
anesteziat? De o pierdere a busolei, a viziunii realiste! Oare ne-am sleit
si ne-am tocit inainte de vreme? Sau nu dorim sa mai privim realitatea
ca sa nu ne deprimam si mai tare. Nu stim nimic! Se pare ca nici nu vrem
sa stim! Lasandu-ne dominati de radacinile raului vechi de cand lumea.
Rautatea ca mod de viata este modul cel mai sigur de a-ti asigura o
viata mediocra, limitata, periculoasa si irosita.

Numai daca vom intelege sa lepadam toate viciile si pacatele, sa ne
lepadam de EU-L nostru, orgoliul nostru, de toate relele vom dobandi
salvarea binelui. Tentatia raului� exista in fiecare dintre noi. Ca nu
exista iluminari, cainte, epifanii ale raului, constructiile fictionale poate
ne indeamna sa asteptam regrete, suflete ravasite, apasari care se cer
marturisite. Raul, inceputul tuturor pacatelor, e greu de asumat, o stim
de la Cain, adica dintotdeauna, ce e jenant este supozitia implicita,
dupa care ce nu e rau este necesarmente bun. De multe ori ne incarcam
cu energie negativa lipsita de speranta. Daca se poate (...), mai bine
ganduri placute pline de satisfactie si zambete. Zambetul este o dovada
a faptului ca suntem vii, optimisti, este o oglinda a sufletului si ne ajuta sa
restabilim relatia dintre lumea noastra interioara cu cea exterioara si de
ce nu o sa invingem si raul, partea intunecata a vietii, facand rau ne
alegem si soarta, pentru ca rautatea si prostia se insotesc intotdeauna!
"Zambeste, maine ar putea fi si mai rau!� (Murphy)

PETRU LECHINTAN
Tarnaveni

Lasă un comentariu