La Sangeorgiu de Padure, Editia a XII-a a Festivalului de colinde

Distribuie pe:

Casa de Cultura a orasului
Sangeorgiu de Padure a gazduit,
din nou, o importanta manifestare
culturala dedicata Sarbatorilor
de iarna, organizata de
Despartamantul "Teodor Muica�
al ASTREI, sufletul manifestarii
fiind doamna prof. Emilia Feier.
Este vorba despre Festivalul de
colinde, ajuns, iata, la venerabila
"varsta� de 12 ani, Festival
care a avut loc in partea a doua
a lunii decembrie 2013. Manifestarea
a debutat cu intonarea
Imnului National al Romaniei si
a Imnului ASTREI, dupa care
intreaga asistenta a primit binecuvantarea
preacucernicilor
parinti.
Cea care a deschis apoi seria
colindelor a fost Doina Pintea, si
care a prezentat intregul program
al Festivalului. De altfel,
solista vocala a fost, pe toata
durata Festivalului, o gazda
dintre cele mai bune, pentru care
merita toata stima si calde felicitari!
Pe scena Casei de Cultura a orasului
Sangeorgiu de Padure, rand pe rand,
s-au prezentat in fata publicului
spectator grupuri-grupuri de colindatori.
Sa le exemplificam: cel din
Sangeorgiu de Padure, instructor
Emilia Feier; "Urmele dacilor� din
satul Serbeni, comuna Beica de Jos,
instructori: Maria Pop si Alin Sut;
"Nadesul dintre Tarnave�, evident,
din comuna Nades si satul Tigmandru,
instructor: Ambrozie Munteanu;
"Tarnava� din satul Topa, comuna
Albesti, instructor: Eusevia Suteu;
corul Bisericii greco-catolice din
municipiul Targu-Mures, instructor:
Gavril Radu. Colinde, colinde cu
Maria Simionca din Praid si Doina
Pintea. Festivalul s-a incheiat cu "O,
ce veste minunata!� si "Trei pastori�,
intr-o insufletita participare colectiva.
Organizatorii Festivalului ne-au
rugat sa pomenim numele sponsorilor
si colaboratorilor, acestia
fiind: Consiliul Judetean Mures,
Brutaria ELDI din Agristeu, domnul
Ovidiu Natea, fost prefect de
Mures, Dinu Socotar, consilier
judetean, vicepresedinte al
Despartamantului "Teodor Muica�
al ASTREI, Dorinel Svart, Gheorghe
Cocis, Silviu Lile, Stefan Pascu,
Ioan Chereches, Patriche Costea,
Ioan Dicoi, Ioan Pop, preot
Teodor Muica, Gheorghe Suciu,
Stefan Bot, Ioan Dumitru, Cristian
Simedru, Onoriu Neghina, Dorin
Bompa, Valentin Feier, Gheorghe
Neag, Steliana Lile, Muica
Mioara, Maria Andonia, Maria
Micheu, Elena Datu, Ileana
Chelemen, Aurelia Bot, Emilia
Chis, Eugenia Cifrea, Valeria
Pirosca, Maria Bogat. "Sarbatori
fericite si LA MULTI ANI!�

Lasă un comentariu