In seara de Craciun, sufletele tuturor
credinciosilor crestini se simt infiorate de
o sfintenie ce vine de undeva, de departe,
prin veacuri, cucerindu-le prin vestea
minunata a Nasterii Domnului nostru Iisus
Hristos. Minunea intruparii Fiului lui
Dumnezeu, descoperita in Sfanta
Scriptura si slavita in imnurile liturgice
ale Bisericii Ortodoxe Romane, a
inaripat fantezia creatoare a melozilor
populari romani, care au imbracat in
colindele de Craciun si in cantecele de
stea toata sensibilitatea religioasa,
cugetarea, evlavia si trairea crestineasca
a poporului romanesc.
Fara sa formuleze teologic adevarurile de credinta
sau sa decreteze dogme noi, colindele religioase
romanesti respira puternic duhul crestin, fiind
prelungiri firesti ale cantarilor de strana din care
s-au inspirat si pe care le-au adaptat la nevoile
psihologice ale poporului nostru, la nivelul
intelectual si pe intelesul acestuia. Spiritualitatea
taranului bazata pe o traire ancestrala se manifesta
cu precadere prin forme de exprimare orala,
transmisa in lungul sir al generatiilor, timpul
estompandu-se in simboluri invesmantate in formule
religioase. Solstitiul de iarna, sarbatorit si de
populatiile primitive din timpuri imemorabile, devine
al Nasterii Mantuitorului, de marcare a unui nou ciclu
de activitate umana. De altfel, de trecerea dintre ani
sunt legate organic cele mai frumoase creatii ale
spiritualitatii taranesti, exprimate sub forme diferite:
mersul dupa colacei in Ajunul Craciunului, colinda
dominata de o conceptie pastorala, plugul purtat
de-a lungul satului, jocul "turcii�, lasarea portii
deschise pentru cumpana dintre ani. Felul de a-si
construi casa, de a se imbraca conform traditiei
dacice, comprima originalitatea specifica a
poporului nostru, prin care isi atesta continuitatea.
Datinile si colindele de Craciun ne coplesesc prin
bucuria care se revarsa din mesajul Nasterii
Domnului, din acel gingas cantec de leagan al
Pruncului Iisus, nascut in ieslea din Betleemul Iudeii.
Praznicul Nasterii Domnului, cantat in colinde � acele
flori alese, rasarite in ogorul sufletului credincios
aflat in fata tainei descoperite prin glasul ingerilor �
, umple cu voiosie binecuvantata sufletele tuturor
credinciosilor, de la copiii din frageda pruncie, pana
la tinerii si varstnicii incaruntiti de povara anilor. De
Nasterea Domnului se bucura mamele crestine, care
vad in Pruncul Iisus pe ocrotitorul si sprijinitorul
propriilor lor copilasi. Se bucura copiii, care simt in
colindele pe care le canta din casa in casa vraja
nelamurita a fericirii copilariei lor nevinovate. Se
bucura varstnicii, care retraiesc clipele emotionante
din vremea copilariei lor, cand au primit cu sufletul
curat vestea venirii in lume a Fiului lui Dumnezeu.
Colindele de Craciun descriu cel dintai eveniment
din istoria mantuirii neamului omenesc � Nasterea
lui Hristos �, vestind lumii praznicul luminos al
bucuriei, al pacii si intelegerii intre oameni, praznicul
impacarii omului cu Dumnezeu.
Prin Nasterea Mantuitorului, adevarul a venit in
lume. Adevarul a aparut in forma vazuta ca sa ne
indemne sa dorim lucrurile cele nevazute. Intelepciunea
divina s-a facut trup si s-a nascut intr-o iesle.
De acolo lumineaza pe tot omul care vine in lume.
Prin Nasterea Mantuitorului, harul lui Dumnezeu s-a
revarsat peste intreg pamantul, peste toate sufletele,
si se revarsa si azi prin Sf. Taine. Iisus nu are o
bucurie mai mare decat de a fi mereu cu noi, de a fi
in fiinta noastra, in sufletul nostru. Nasterea lui Iisus
este inceputul marii sarbatori a dezrobirii de pacat a
neamului omenesc si a impacarii noastre cu Dumnezeu.
In atmosfera de suava feerie a colindelor de
Craciun zarim, cu ochii credintei, pe Prea Curata
Fecioara cu dumnezeiescul Prunc in brate, pe blanzii
pastori care i s-au inchinat si pe magii de la Rasarit,
care i-au adus daruri: aur, smirna si tamaie. Imaginile
pe care le zugravesc colindele romanesti sunt
fermecatoare in amanuntele si ansamblul lor: cerul
deschis, ingerii vestind Nasterea impreuna cu
colindatorii, Dumnezeu-Tatal coborand pe o scara
de lumina si binecuvantand lumea; scene marete, in
care umanul se amesteca si se infrateste cu divinul
si in care parca insusi Dumnezeu porneste sa colinde
impreuna cu glasurile de argint ale copiilor
colindatori. Inzestrati cu un adanc simtamant de
familie, credinciosii ortodocsi romani socotesc, in
unele din colindele lor de Craciun, pe Copilul Iisus ca
pe propriul lor copil, invaluindu-l cu o rara duiosie in
dragostea lor parinteasca. La evenimentul minunat
al Nasterii Pruncului Iisus se asociaza natura intreaga,
reinoita si reinsufletita, cunoscand ca Nasterea
Domnului reface si intareste legatura dintre cer si
pamant. Staulul dobitoacelor se preface, ca prin
farmec, intr-un palat stralucitor, iar natura intreaga
tresalta de bucurie, florile si albinele aducandu-si
prinosul de inchinare si mireasma la picioarele Celui
nou nascut.
Colindele crestine picura in sufletele credinciosilor
ceva din fericirea si bucuria simpla a primilor crestini,
ceva din pacea si lumina mangaietoare a raiului
pierdut. Atunci cand ascultam aceste colinde
melodioase si patrunzatoare, ne simtim una cu mosii
si stramosii nostri, cu toti fiii Bisericii noastre
ortodoxe, mai ales ca multe dintre aceste colinde au
trecut de-a lungul veacurilor prin trecatorile ascunse
ale muntilor, fiind aduse de preotii, calugarii si
credinciosii de rand din cele trei tari romanesti,
cimentand si pe aceasta cale unitatea neamului
nostru romanesc. Iar prin sfintenia divina a mesajului
lor, colindele religioase leaga laolalta sufletele tuturor
popoarelor crestine, peste marginile timpului si
hotarele tarilor, intr-un pios sentiment de traire
ecumenica, de pace si buna intelegere intre toti
oamenii de pe pamant, fii ai aceluiasi parinte ceresc
si frati introlalta. Iata pentru ce inaltele semnificatii
religioase si morale ale colindelor ne cheama sa le
ascultam cu dragoste si sa le pastram cu sfintenie,
ca pe o comoara de simtire si nazuinta crestineasca.
