Coltul spiritual
Sotia, o femeie din spatele zidului

Undeva, odata, era o colonie de leprosi, demna de toata mila. Erau
oameni care nu aveau de facut nimic ziua intreaga si pentru care
nimeni nu putea face nimic. Erau singuri, abandonati. si toata ziua nu
faceau altceva decat sa se invarta imprejurul zidurilor. Si, totusi, exista
un om care mai pastra o urma de licarire in ochi. Putea sa zambeasca
si daca ii ofereai ceva, putea chiar sa-ti spuna: "Multumesc. Acesta
era singurul om care mai era om, care mai pastra ceva uman.
Sora care avea grija de ei era nerabdatoare sa stie motivul acestei
ciudatenii. Ce-l determina pe om sa se agate de viata? L-a urmarit
cateva zile si a putut sa vada ca, deasupra zidului care inconjura
asezamantul, aparea in fiecare zi o fata. O bucatica din fata unei femei,
nu mai mare decat o mana, dar plina de viata si numai zambet. Barbatul
trebuia sa fie acolo, asteptand sa primeasca de la aceasta zambetul,
hrana puterii sale si suportul sperantei sale. El urma sa-i intoarca
zambetul si apoi capul trebuia sa dispara. Apoi, lunga asteptare pentru
ziua urmatoare putea sa inceapa din nou.
Cand, intr-o zi, sora l-a luat prin surprindere, omul a spus: "Este sotia
mea.� Si, dupa o scurta pauza, a continuat. "Inainte de a veni aici, ea
m-a ascuns si a avut grija de mine, incercand sa faca tot posibilul
pentru vindecarea mea. Un tamaduitor i-a dat o unsoare ca sa-mi trateze
boala. In fiecare zi trebuia sa ma unga pe fata, cu exceptia unui
coltisor� , atat cat sa ma atinga cu buzele sale. In cele din urma am
fost gasit si luat. Ea m-a urmat si aici si vine sa ma vada in fiecare zi.
Astfel, ma gandesc ca acesta-i singurul motiv care ma tine in viata!�

Parintele GHEORGHE SINCAN,
paroh la Targu-Mures (Din volumul "Cand tantarul
devine armasar�, aparut la Editura "Nico�- Targu-Mures)

Lasă un comentariu