Stima de sine reprezinta o
nevoie umana profunda si
puternica, esentiala pentru o
adaptare sanatoasa a individului,
adica pentru o functionare optima
si implinirea de sine. Cu alte
cuvinte, stima de sine reprezinta
increderea autentica in propria
minte, in propriul discernamant,
increderea in capacitatea de a lua
decizii corecte si de a face
alegeri adecvate. Stima de sine
este o dimensiune fundamentala
a personalitatii. Ea se refera la
raportul pe care il are fiecare cu
el insusi. Este o privire judecara
despre noi insine, vitala pentru
propriul nostru echilibru psihic.
Cand este pozitiva, relativ ridicata,
ea ne permite sa actionam eficient,
sa facem fata dificultatilor
existentei. Mai mult decat atat,
specialistii sustin ca, dintre toate
judecatile pe care le formulam in
viata, nici una nu are atat de mare
importanta ca aceea referitoare
la noi insine. Dupa G. Albu (2002),
stima de sine se refera la capacitatea
proprie de a gandi, de a
face fata provocarilor fundamentale
ale vietii, increderea in
dreptul si posibilitatea noastra de
a avea succes, de a fi fericiti, la
sentimentul ca suntem indreptatiti
sa ne afirmam trebuintele si
dorintele, sa ne implinim valorile
si sa ne bucuram de rezultatele
eforturilor noastre. Stima de sine
coreleaza in mod semnificativ cu
rationalitatea, creativitatea si
capacitatea de a gestiona schimbarea,
cu disponibilitatea de a
recunoaste si a corecta posibilele
erori. Nivelul global al stimei de
sine al unei persoane influenteaza
considerabil alegerile pe
care le face in viata si stilul sau
existential. In acest context, o
stima de sine inalta este asociata
cu strategii de cautare a
dezvoltarii personale si acceptare
a riscurilor, erorilor, in timp ce o
stima de sine scazuta, in mod
constant, implica mai curand,
strategii de aparare si de evitare
a riscurilor si esecurilor (dupa
parerea aceluiasi autor). Coreland
nivelul si stabilitatea stimei de
sine, Christophe Andre si Francois
Lelord (2003) au facut o clasificare
in patru categorii, care
permite o mai buna intelegere a
unui ansamblu de reactii si permit
o mai eficienta cunoastere a
starilor pe care le traim. Astfel,
exista stima de sine inalta stabila
si stima de sine inalta scazuta,
precum exista stima de sine
scazuta stabila si stima de sine
scazuta instabila. Stima de sine
poate fi inalta si stabila cand
circumstantele externe si evenimentele
normale de viata au o
mica influenta asupra stimei de
sine a subiectului, care nu dedica
prea mult timp si energie pentru
apararea sau promovarea imaginii
sale. Este un individ stabil
emotional, care pastreaza o
oarecare coerenta in afirmatiile
si conduitele lui, indiferent daca
este un context favorabil sau
defavorabil. Starile sufletesti ale
acestuia sunt mult mai temperate
decat cel cu stima de sine tot
inalta, dar instabila. O stima de
sine inalta este una solida si
rezistenta, nu isi pune tot timpul
valoarea la indoiala. El poate
accepta deci sa nu controleze
total o situatie, fara a se simti
inferior sau devalorizat. Alta
categorie este stima inalta si
instabila, chiar daca e ridicata,
poate suferi socuri majore, in
special daca se afla intr-un context
competitiv si destabilizator. In
aceste situatii, subiectul reactioneaza
energic la critica si esec,
pe care le percep ca pe un
pericol, incearca sa se puna in
valoare afisand excesiv succesele
sau calitatile lor; se simte
vulnerabil, agresat si se indoieste
de capacitatile lui atunci cand se
afla in contexte ostile sau pur si
simplu critice. Cel cu stima de sine
inalta primeste criticile intr-un
mod rational, pe cand un instabil,
la nivel afectiv, consacrand multa
energie autopromovarii. Este de
retinut scala Rosenberg, de
evaluare a stimei de sine.
A consemnat (din Consiliere
in psihoterapie pozitiva)
