Paradoxurile noastre

Distribuie pe:

Astept sa fiu contrazis. Romania e, in multe privinte,
o alcatuire paradoxala. De aceea e greu
sistematizabila, de aceea e greu de guvernat. Reusim
lucruri care, in mod normal, nu merg impreuna. Reusim
de pilda, constatase deja Titu Maiorescu, sa
producem forme, pentru care ne lipseste cu totul
fondul. Asa ceva nu e la indemana oricui. Si ceea ce
e spectaculos e ca, una peste alta, tara functioneaza,
asa paradoxala, improbabila cum este! Sa dam cateva
exemple. Una dintre neobisnuitele noastre reusite
este sa avem un coeficient imens de poluare (in aer,
in apa si pe pamant), fara sa avem o mare industrie.
Industria noastra este sublima, dar imperceptibila
altfel decat prin cantitatea de toxine pe care o emana.
Ne otravim, asadar, fara otrava sau, mai exact,
obtinem otrava din te miri ce. O alta reusita paradoxala:
avem medici foarte buni si spitale foarte proaste. E
inexplicabil cum poti avea medici de calibru, cand
mai tuturor le lipseste instrumentarul necesar pentru
a-si face meseria onorabil. Si totusi si-o fac. Medicul
te salveaza, "sistemul� te omoara. Alt miracol: avem
o mare concentrare de "atractii turistice� si n-avem
turism. Turismul n-ar da rezultate la noi decat daca
s-ar generaliza un mod de teleportare a turistilor, asa
incat ei sa ajunga in fata frumusetilor patriei fara sa
aiba nevoie de drumuri, de hoteluri si de servicii in
general. Paradox colateral: suntem ospitalieri, dar
umflam grosolan nota de plata, pe baza ideii ca
"strainul� trebuie jumulit. Mai departe: ne laudam cu
elevi eminenti, foarte bine calificati la felurite
olimpiade internationale, dar stim cu totii ca
invatamantul autohton e in criza, ca profesorii s-au
descalificat, ca scolile sunt delabrate si salariile sunt
mici. Avem traditii agrare incontestabile, pamant
fertil, mana de lucru, dar nu prea mai avem agricultura:
mancam paine turceasca, fructe si legume
comunitare, iar carne si produse din carne importam
din toata lumea. Suntem saraci, dar am umplut
Bucurestiul de automobile pretentioase, carciumile
sunt pline, calatorii romani se inghesuie prin avioane
trans-europene si trans-atlantice cu bagaje de
apocalipsa. Suntem patrioti, dar n-avem patriotism:
adica nu ne preocupa gradinaritul limbii stramosesti,
viitorul imediat si concret al tarii, istoria ei, monumentele
ei, institutiile ei. Avem la chefuri romantioase
suspinuri nationale, dar primul gand cand ne amintim
de tarisoara e s-o delapidam. Pe masura ce avem
elite mai putine, dezvoltam fata de ele un dispret tot
mai mare. Avem somaj, dar muncim la negru, n-avem
bani, dar ne descurcam, suntem crestini, dar la cate
un hram sau la cate o sarbatoare ortodoxa ne
imbulzim, ne ocaram si vociferam ca o hoarda fara
istorie si fara credinta. Orice analiza a Romaniei
contemporane (sau eterne?) se blocheaza, la un
moment dat, in paradoxuri asemanatoare. Inventarul
lor pare infinit. In rezumat, s-ar spune ca ori avem
evolutii interminabile, care nu culmineaza niciodata
intr-un scop atins, ori avem impliniri care nu se
justifica prin nicio evolutie. Ori drum fara tinta, ori
tinta fara drum. Cresterea organica, cu rezultat
constient si previzibil, continuitatea, consecventa,
organizarea, tenacitatea iata virtutile care ne lipsesc.
Dar ne descurcam noi si fara... Nici in strainatate nu
e totul perfect. Nici vorba. In Franta disciplina rutiera
e sleampata, infinit mai rea decat in Germania;
portofelul iti poate fi furat oriunde pe glob; smecheri
si obraznici se gasesc pretutindeni; surpriza
restaurantului scump si prost e mereu posibila; unele
locuri sunt murdare; blocuri dizgratioase s-au
construit, mai ales in anii �60, peste tot; companiile
aeriene occidentale ofera servicii mediocre,
provoaca intarzieri, nu te scutesc, la o adica, de
pierderea bagajelor. Pe scurt, oriunde te-ai afla, poti
intalni numeroase prilejuri de indispozitie. La noi e
altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de
educatie, nesimtirea, ilegalitatea, aproximatia, ma
rog, toata ornamentica "milenara� a tarisoarei
ilustreaza o traditie durabila. Nu e vorba de
accidente, de "din cand in cand�-uri tolerabile,
inerente, compensate de un fundal general agreabil.
Fundalul a ocupat avanscena. Si e esentialmente
neplacut. E muschiulos, vital, indestructibil. Turcii
vin si pleaca, fanariotii vin si pleaca, rusii vin si
pleaca, comunistii vin si pleaca. Noi rezistam falos,
fudul, chefliu si darz. Dam vina pe ei, pe toti, si ne
vedem de treaba. NATO incearca sa ne organizeze,
UE incearca sa ne domesticeasca. Degeaba. Apa
trece, pietrele raman, avem sapte vieti in pieptul de
arama, romanul nu piere. Nu moare si nu se
transforma. Se adapteaza. Se descurca. Tine cu dintii
de specificul lui national. Si tocmai de aceea, sunt
pesimist. Cred ca nu ne vom schimba niciodata. Vom
continua sa stam in calea tuturor binefacerilor si
noroacelor, fara sa luam decat caimacul de prima
instanta. In rest, vom dospi, somnolenti, in dulcele
bors autohton, cu mici accese de enervare tandra...
Strazile vor ramane mereu betege, pline de gropi si
asfaltate cu gumilastic, autostrazile, daca vor
exista, vor fi niste santiere perpetue, soferii
"profesionisti sau amatori� vor conduce bezmetic,
isteric, mitocaneste. Isi vor parca masinile in poarta
ta, in curtea ta, in sufletul tau si, daca protestezi, te
vor injura exterminator sau vor zambi suveran, de la
inaltimea limuzinei proprii. Justitia va fi mereu o
loterie, ziarele vor evita orice urma de decenta si de
noblete. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor
atinge culmi de manipulare si trivialitate. Laura
Andresan e doar inceputul. Oricine va putea striga
in piata publica orice despre oricine. "Relatiile�,
pilele, bacsisul vor fi la fel de greu de inlaturat ca si
cainii vagabonzi, politicienii vor perora obscen
despre patrie si se vor gandi strict la gastile de partid
si la conturile personale. Toate scursurile vor ajunge
vedete, toti derbedeii vor deveni campioni ai
dreptatii. Vom fi sufocati de proasta crestere, de
incultura, de muzica proasta si de fast-food. Prostia
va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul
se va umple de invidie, ura si bascalie. Comunismul
va reinvia, roz si cochet, cu sprijinul unor baietei de
bani (si idei) gata, semidocti si trendy, netraiti,
iresponsabili, grabiti sa gaseasca inainte de a cauta.
In schimb, icoanele vor fi evacuate din viata publica,
in numele unei libertati de constiinta care nu stie
inca nici ce e libertatea, nici ce e constiinta.
Manelele se vor multiplica, urbanistica va intra in
colaps, vom avansa trudnic printre ragete si
scuipaturi. Si vom vota, o data la patru ani, in functie
de clubul sportiv care ne place. Cum vedeti, sunt
pesimist. Ba pot, pentru ca sa spun, ca sunt
apocaliptic. Totul a inceput cand, intors la Bucuresti
dupa o vacanta agitata pe alte meleaguri, am
constatat doua lucruri: mai intai ca e mai cald decat
in restul Europei, mai cald decat la Mediterana si
apoi ca singura scara rulanta care urca de la
autobuze la ghiseele de control-pasapoarte nu
functioneaza. Am urcat gafaind, cu mireasma patriei
in nari. Sunt prea pesimist? Sa dea Dumnezeu.
De-abia astept sa fiu contrazis.

Lasă un comentariu