Vorbim deseori despre daci si geti ca despre doua entitati separate.
Intre unii si altii nu este nicio diferenta. Ei inseamna acelasi lucru,
doar ca romanii le spuneau tracilor daci, in timp ce grecii ii numeau geti.
De cand lumea si pana astazi s-a constatat ca evolutia omenirii este
un proces dirijat. Civilizatia acesteia s-ar fi putut dezvolta fara indoiala
pe alte carari si in alte conditii daca i s-ar fi oferit vreo alta sansa. Din
pacate, istoria omenirii a fost scrisa dintotdeauna cu pana invingatorilor,
care au impus directia si, ca atare, astazi suntem aici unde suntem,
desi puteam fi altundeva. Referindu-ne la ai nostri romani, ne intrebam
ce s-ar fi ales de noi daca Dacia ar fi fost cucerita de greci si nu de
romani? Astazi am fi vorbit despre geti si Getica nu despre daci si
Dacia. Mergand mai departe cu rationamentul; ce s-ar fi intamplat
daca Dacia ar fi fost cucerita de romani cu 2-3 secole mai devreme,
asa cum este cazul Spaniei, Italiei, Frantei sau nordului Africii? De
asemenea, ce s-ar fi intamplat cu bastinasii acestor meleaguri daca
Dacia n-ar fi fost deloc ocupata de romani? Este o realitate faptul ca
Dacia se numara printre provinciile cucerite cel mai tarziu de catre
romani, abia dupa doua incercari (101-102 si 105-106 e.n.), si aceasta,
nu pentru ca romanilor nu le-ar fi trebuit teritoriile ei deosebit de bogate,
ci pentru ca regatul lui Burebista (70-44 i.e.n.) si al lui Decebal (87-106
e.n.) n-au putut fi cucerite, ele avand un puternic potential economic
si militar, precum si un ridicat nivel de civilizatie. De altfel, toata lumea
stie ca in urma cuceririi Daciei de catre imparatul Traian acesta a
organizat la Roma, in semn de uriasa izbanda, o suita de sarbatori ale
victoriei timp de 120 de zile. Si tot ca unicat in viata marelui imperiu, a
imortalizat evenimentul pe o columna pe care, de asemenea, o stim cu
totii, si care dainuie si azi ca marturie a acelor vremuri, "Columna Traiana�.
Din acel moment al supunerii Daciei de catre Traian si al umplerii
visteriei imperiului, secatuita, de altfel, cu miile de tone de aur si argint
ale Daciei, care a avut nu intamplator capitala la "Gura aurului�, in
Muntii Apuseni, firul istoriei pare a se fi scurtcircuitat si evolutia ei a
luat o noua directie. In timp ce dacii si Dacia, ca realitati certe ale
acelor vremuri, au intrat intr-un con de umbra si chiar au fost date
uitarii, invincibilul imperiu roman, care mai apoi s-a dovedit si el trecator,
a scris nu numai propria istorie, dar si a Europei, a lumii si, dupa cum se
vede, a noastra.
Evident ca, in acest context, si noi, romanii, ca urmasi siguri ai dacogetilor,
am devenit in decursul evolutiei istoriei circa 90 la suta romani
si, poate, doar 10 la suta daci, dar impreuna daco-romani si nu romano �
daci; ordinea cuvintelor pastrand totusi primordialitate dacilor. Adica,
suntem daco-romani, pentru ca am fost mai intai daci. Raportul acesta
aproximativ intre procente a suferit de-a lungul vremii diferite schimbari
in conceptia noastra, insa niciodata el n-a fost inversat. Inconjurati de
venetici din toate partile (bulgarii, sarbii, rusii - sec V-VII e.n.; ungurii sec IX), care si-au croit vetre din vatra noastra, acestia au avut interesul
comun sa ascunda realitatea, mergand cu falsificarile pana la plasarea
noastra in afara spatiului Carpato � Danubiano � Pontic, negandu-ne
existenta pe propriile si stravechile meleaguri. De aceea, pozitia
carturarilor Scolii Ardelene a fost salutara, consfintind faptul ca noi
"de la Ram ne tragem� ceea ce, sa recunoastem, a fost un imens pas
inainte in stabilirea identitatii noastre. Lucrul acesta este perfect
adevarat, daca aceasta sintagma ii cuprinde pe urmasii lui Caezar si
Traian, ceea ce inseamna o zdravana si sanatoasa radacina a arborelui
genealogic. Dar cum orice copac puternic are in mod firesc mai multe
radacini, ne intrebam ce s-a intamplat cu cea dacica, daca aceasta
n-a fost totusi cea mai importanta si daca nu cumva in procesul evolutiei
robustului stejar, care este poporul roman, ea n-a fost neglijata tocmai
din motivele aratate mai inainte.
Iata ca, pe masura ce se deschid arhivele marilor cancelarii si
cautarile arheologice se intensifica, se pare ca ies la iveala tot mai
multe dovezi cu privire la rolul dacilor in constituirea si evolutia poporului
roman, si nu numai, ci a intregii Europe. Aici nu este vorba de rasturnari
de situatii la 180 de grade, in sensul ca nu mai avem nimic cu romanii, ci
de schimbarea raportului dintre cele doua procente in sensul ca aportul
dacic la formarea poporului roman devine mult mai consistent din toate
punctele de vedere: biologic, economic, cultural si religios. Cat anume
scade la romani si creste la daci e greu de stabilit, dar oricum el ar
putea spori la 50 la suta si poate chiar peste.
Dupa ce s-a stabilit cu claritate ca noi suntem urmasii dacilor si
romanilor, in subconstientul multor inaintasi de-ai nostri a salasluit ideea
apropierii noastre mai mult de daci decat de romani, sau cel putin
recunoasterea intr-o mult mai mare masura a aportului dacic la formarea
poporului roman. Inca din zorii civilizatiei moderne, minti luminate
vorbeau de renasterea Daciei (Dacia redivivus). Insusi Mihai Viteazul
in truda sa de unire a celor trei principate (1599-1601) considera aceasta
"Restitutor Daciae�, iar revolutionarii de la 1848 au actionat pentru
constituirea Daco - Romaniei in granitele Vechii Dacii.
Faptul ca in simbioza dintre elementul dacic si roman primeaza cel
dacic, rezulta si din urmatoarea stare de fapt. In timp ce in constiinta
romaneasca vechile orase ale tarii edificate poarta nume romane: ClujNapoca, Alba Iulia - Apulum, Turda - Potaisa, Turnu � Severin - Drobeta
etc., mult mai vechile realitati geografice, bunaoara, principalele cursuri
de apa, au mostenit nume dacice, ele venind deci mult mai de departe
din negura istoriei. Iata: Mures - Maris, Olt - Alutus, Somes -Samus, Cris
- Crisius, Dunare - Donaris etc. De asemenea, statura si portul romanilor
sunt mult mai apropiate de cele ale dacilor. Acestia erau de statura
potrivita, purtau plete si barba, asemanator cu taranii nostri de la munte.
Se imbracau cu camasi lungi ce le cadeau peste itari si se incingeau
cu o curea. Exact cunoscutul nostru port popular de azi.
Lucrul acesta, zicem noi, nu e putin, ceea ce inseamna ca prezenta
dacica in realitatile vietii noastre este mult mai puternica decat in
constiinta noastra. Dacologii, dintre care unii merg poate prea dur pe
aceasta linie, tocmai acest lucru vor sa-l demonstreze. Sa scoata la
iveala aceasta contributie dacica, care, surprinzator, depaseste
granitele locale, vizand intreaga civilizatie europeana. Insa, asa cum
am mai spus, de-a lungul vremii aportul dacic a fost restrictionat, inchis
in sertarele secrete ale istoriei, fie in arhive sau in subsol, de unde,
iata, incep sa vorbeasca prin aportul unor oameni care cred in steaua
stramosilor primari. In acest proces al reconsiderarii, multi istorici si
savanti se intreaba unde sunt sau de ce au disparut capodopere ale
civilizatiei care abordau tocmai aportul dacilor la dezvoltarea
europeana, dar si realitati istorice cu privire la stramosii nostri, existente
candva, dar care au disparut intr-un mod straniu. Este vorba de o
sumedenie de opere celebre printre care Dacica, jurnalul imparatului
Caius Ulpius Traianus, Getica, a lui Criton medicul personal al lui Traian,
Istoria getilor, a filozofului Dion Chrysostomos, cele 24 de volume ale
Istoriei Romanilor ale istoricului grec Appianus din Alexandria si multe
altele. De asemenea, s-au pierdut insemnarile celebrului arhitect
Apollodor din Damasc, cu detaliile despre constructia podului peste
Dunare la Drobeta- Turnu Severin etc. Toate aceste realitati duc cu
logica spre o conspiratie de-a lungul timpului, care ne priveaza pe noi,
romanii, cei vesnici pe aceste meleaguri, sa ne cunoastem, sa ne
reconsideram istoria, cu aportul real al ambilor stramosi, dar si pentru a
fi ceea ce suntem in vazul lumii contemporane. Speram, deci, ca efortul
dacologilor nu va fi in zadar. Iar cele mai veridice raspunsuri le vom
primi in momentul in care romanii se vor hotari sa puna mai mult pret
pe propriul lor trecut, acordand o atentie mult mai mare "vocii
pamantului� din Muntii Orastiei, acolo unde se afla fosta, celebra si
enigmatica in continuare capitala a Daciei - Sarmizegetusa si unde,
astazi, civilizatia lumii continua sa se bata pentru aurul, dar poate nu
numai pentru el, al Muntilor Apuseni.
