Țara o duce prost și, după toate previziunile, ne va fi și mai rău. De vină suntem noi toți pentru modul în care ne desemnăm aleșii de la toate nivelurile, și îndeosebi pe cei din fruntea țării, fie ei de partid, sau de stat. Dar, mai vinovați decât noi, alegătorii de rând, sunt membrii de partid, indiferent de ce culoare, care au “măiestria” de a-și alege ca lideri pe cei mai nepotriviți dintre ei, fără a le cântări calitatea umană și, în cele din urmă, sănătatea mintală, aspecte care influențează puternic activitatea pe care o vor desfășura, cu implicații majore nu numai în viața partidului, ci și a întregii țări, mai ales atunci când este vorba de un partid de guvernământ.
Se știe bine că un om mediocru, din toate punctele de vedere, care n-a performat nici la școală și nici în viața de toate zilele, îmburicat în funcții înalte, mai ales la conducerea unei țări sau a unui partid de anvergură, nu va putea da o plus valoare în activitatea sa, în postul său de lider, mai mare decât propria sa valoare. Mediocritatea care l-a înconjurat în întreaga sa viață își va spune cuvântul și în noul său rol și, ca atare, ea va deveni dominantă nu numai la nivelul activității proprii, ci și în toate celelalte verigi ale partidului și ale statului.
Așadar, ne plângem că țara merge prost, că suntem mereu pe un drum greșit, dar nu ne-am pus atât de des întrebarea cine sunt cei de la cârma corabiei și ce calități întrunesc ei. Sunt ei capabili de fapte mai mari sau fac ceea ce știu ei mai bine, dând măsura propriei lor valori, iar mediocritatea este cea care-i recomandă.
Dacă facem o trecere în revistă a liderilor celor două partide de guvernământ: social democrat și liberal, care au dominat scena politică a ultimelor trei decenii, vedem că majoritatea covârșitoare a acestora sunt niște iluștri anonimi care au apărut pe scena politică intempestiv, cu o falsă aură de lideri de succes care în spatele lor n-au nimic de valoare, nici din punct de vedere profesional și nici moral, comportamental. La social-democrați, cazul Dragnea este de notorietate, iar cât privește pe urmașul lui, Ciolacu, ce să mai vorbim. La liberali, partid cu veche tradiție, care au făcut istorie pe vremuri grele (vezi unirea cea mare și punerea pe picioare a României Mari, etc.,) lucrurile s-au schimbat, de asemenea, în rău. Din 1875, de când s-a înființat, și până în prezent, adică preț de 146 de ani, PNL a avut 19 lideri, dintre care, până la 1946 (timp de 116 ani), doar șapte lideri de mare valoare, Brătienii dominând în funcții. După reînființarea sa, în 1990, deci vreme de numai trei decenii la conducerea PNL, s-au perindat 11 lideri, dintre care, în afară de Radu Cîmpeanu (1990- 1993) și Ionescu Quintus (1993-2001), pe toți îi putem încadra la capitolul pasageri. Iată-i: Valeriu Stoica (2001- 2002), Theodor Stolojan (2002-2004), Călin Popescu Tăriceanu (2004-2009), Crin Antonescu (2009- 2014), Klaus Iohannis (iun. 2014-dec.2014), Vasile Blaga (2014-2016), Alina Gorghiu (2014- 2016), Raluca Turcan (2016-2017), Ludovic Orban (2017-2021), Florin Cîțu 2021-...).
După Epoca Cîmpeanu și Quintus, la conducerea PNL și-au făcut loc oameni care, în viața lor de toate zilele, n-au promovat decât insuficiența, ridicată uneori la gradul de mediocritate. Lăsând, doamnele la o parte, să luăm în vizor pe câțiva dintre ,,marii bărbați” ai PNL, din actualitate, analizându-le CV-urile și ceea ce spun cunoștințele despre ei. Așa, de pildă, Crin Antonescu a fost un student slab, după mărturiile contemporanilor, lipsind des de la cursuri, pierzând, astfel, multe examene și chiar repetând un an de facultate. Ca urmare, a slabelor rezultate, pe parcursul facultății, la repartiție n-a reușit să prindă un loc de profesor de istorie în județul natal, Tulcea, ajungând să predea undeva într-un sat de prin județul Vaslui, și poate că de acolo ar fi ieșit la pensie dacă n-ar fi apărut evenimentele din 1989, în care a fost foarte vocal, adjudecându-și, totodată, și o catedră în Tulcea sa natală. N-a fost bun, profesional, dar a făcut carieră ca lider al PNL.
Destinul lui Ludovic Orban, student la facultatea de inginerie de la Brașov, n-a fost nici el prea departe de cel al lui Crin Antonescu. Informațiile despre el le-am primit tocmai de la una din colegele lui de grupă, târgumureșeancă de-a noastră, care, zicea ea, a avut ghinionul de a fi în catalogul grupei, chiar înaintea lui Orban, iar în lipsa acestuia, mai ales de la seminarii, ochii asistenților cădeau cam des pe numele ei. Era un băiat de comitet, un trubadur sadea, dar lipsea des de la cursuri și seminarii, ocupat cu rolul de DJ pe la petreceri, fapt care l-a costat un an de repetenție.
Cât privește pe domnul Cîțu, informațiile apărute în spațiul public sunt de-a dreptul alarmante. Domnia sa a dus-o rău de tot cu școala, încă de prin gimnaziu, presa vâlcenă considerându-l un elev mediocru de la A la Z, relatând că a picat la treapta a doua a Liceului Energetic, și doar relațiile părinților săi cu directorul l-au ajutat să devină absolvent al liceului. Tot presa vâlceană vorbește de două încercări de admitere la ASE București, pe care le-a ratat, apoi de căsătoria lui cu una din nepoatele președintelui Băncii Naționale, Mugur Isărescu (de care a divorțat), care i-ar fi deschis calea spre Universitatea privată din America, și, evident, apoi, spre posturi importante din sfera bancară internațională. În problema vieții sale personale, Florin Cîțu se dovedește foarte restrictiv, dovadă că nu prea are cu ce se lăuda. Ca absolvent al ASE București, în perioada sa de glorie, cele două nereușite la admitere ale domnului Cîțu, la Facultatea de Finanțe, cea mai ușor de abordat, îmi pune serioase semne de întrebare asupra nivelului de pregătire și al cunoștințelor sale de cultură generală. Faptul acesta mi-a clarificat, de fapt, și motivul pentru care, în calitatea sa de prim-ministru al României, participant, luna trecută, la summitul de la Kiev în problema Crimeii, n-a luat în niciun fel atitudine împotriva președintelui Ungariei, Janos Ader, care, în discursul său în fața reprezentanților la nivelul cel mai înalt, a 46 de state, s-a dedat la atacuri dure împotriva României, asemuind gestul Rusiei, de ocupare abuzivă a Crimeii, cu cel al României, de acum 101 de ani, care, prin Tratatul de la Trianon, și-a adjudecat samavolnic Transilvania.
Cu toate aceste relatări, minuni se mai pot întâmpla. De unde știm noi că domnul Cîțu nu este ,, trimisul lui Dumnezeu” pentru mântuirea neamului nostru. Altfel, cum s-ar explica susținerea sa atât de puternică în plen, cu aprecieri cu adevărat glorioase din partea unor colaboratori apropiați, de marcă, a participanților la Congres, dar și a președintelui Iohannis! Este vorba, într-adevăr, de omul providențial sau de cel care poate fi ușor manipulat. Aceasta e întrebarea?
IOAN CISMAȘ
