"Vasile Netea: spirit si credinta„

Distribuie pe:

"Daca azi, intr-adevar, este mare nevoie � si este! � de modele,
atunci, apeland la o intoarcere in trecut, carturarul din Deda Muresului,
istoricul Vasile Netea � prin cartea preotului Florin Bengean � ne este
oferit tocmai acest model.�
Sunt cuvintele cu care, intr-o intoarcerea in timp, la 26 ianuarie 2003,
prezentam, in Biserica Ortodoxa din Toaca, cartea preacucernicului parinte
Florin Bengean - "Vasile Netea � carturarul din Deda Muresului.�
Ca si atunci, prin noua carte de acum "Vasile Netea: spirit si credinta�
(Editura "Ardealul�), consider gestul profund intelectual al autorului,
si el nascut pe aceste meleaguri, ale obarsiilor unui neam de romani
daruiti, intru totul, patriei, o fericita intoarcere la izvoare. Cartea
aceasta-i o binemeritata dovada de recunostinta fata de meritele unui
inaintemergator � carturarul Vasile Netea � "iubitor patimas al
radacinilor care l-au dat lumii, care, prin truda lui neintrerupta, si-a
inaltat neamul si cultura nationala. Aceasta o confirma, si de aceasta
data, cu prisosinta, dr. Florin Bengean.
Intr-o vreme in care � vorba lui Mircea Mihaies � "nu-i de ras, ci de
plans�, vreme "a dezorientarilor calculate si planificate� prin campiile
largi ale confuziei in care cultura-i mereu cu "cutitul la beregata�,
vreme prin care fojgaie toti batosii si ignorantii sferodocti, noii ciocoi
ai lui Nicolae Filimon, ca personaje actualizate in secolul 1 al mileniului
trei, iata, un intelectual cu radacinile in Deda carturarului Netea se
apleaca, din nou, asupra meritelor unui inaintemergator care a lasat
acea dara de lumina asupra locului nasterii lui, dar si asupra culturii
nationale. Iata ca "naivii acestia culturali� � cum este si Florin Bengean �
mai tin acoperisul unei culturi lovite din toate partile, de guvernantii
romani, de peste 23 de ani. Este nevoie de intoarceri, urgente, la carte,
ca de aer, ca de paine, ca de apa proaspata, de constiinta literara, de
cultura in general de buna calitate.
Cu credinta in Dumnezeu, in Biserica Neamului, dobandita aici, la
poalele Calimanilor, langa Scaunul Domnului, cum aminteam, dr. Florin
Bengean se apleaca asupra trudei memorabile a carturarului Vasile
Netea, "fenomen in felul lui � dupa o caracterizare a lui Ovidiu Papadima -,
o concretizare a energiei fizice si spirituale a transilvanenilor nostri,
caliti de secole in care au trebuit nu numai sa dainuiasca, ci si sa
actioneze pana la inclestarea luptei, pentru a-si pastra fiinta
nationala.� "Darz si perseverent, cum e Muresul in relieful sapat in
stanca� (�), a purtat semetia culmilor Scaunului Domnului,
Bistriciorului, Pietrosului�. In opera sa monumentala, cum spune
autorul, intelectualul, omul spiritual, carturarul atat de apreciat de
oamenii locului, care ne-a lasat mostenire cartile "George Baritiu �
viata si ctivitatea� (incununata, in anul 1968, cu premiul Academiei),
"O zi din istoria Transilvaniei � 1 Decembrie 1918�, "Pe drumul unitatii
nationale�, "Nicolae Iorga, istoric al unitatii nationale�, alte opere de
o importanta covarsitoare pentru istoria si cultura nationala, a fost un
apropiat al oamenilor bisericii, mari ierarhi cu extraordinar rol de
culturalizare a poporului roman.� Totul plecand din profunda
convingere a rolului "Bisericii dreptmaritoare a lui Hristos Domnul �
stalp si razem al poporului roman de-a lungul timpului.� In lacasul de
inchinaciune, avand o misiune morala si sociala aparte, cu virtutea
crestina si izvoarele ei, cu datoriile si iubirea fata de aproapele nostru,
neamul romanesc si-a gasit sprijinul permanent, cu rol primordial in
edificarea Romaniei moderne. Preotimea romaneasca din Transilvania
s-a situat in primele randuri ale evenimentelor din valtoarea timpului:
Razboiul de Independenta, miscarea memorandista, Primul Razboi
Mondial (1916-1918), Unirea de la 1 Decembrie 1918. Cea dintai scoala
a fost biserica, prin clerici - "ctitori de limba si cultura romaneasca�.
Asa se explica preocuparea lui Vasile Netea, personalitate plurivalenta
a culturii romanesti, fata de credinta stramoseasca, privind manastirea
"Sf. Ilie� din Toplita Romana, ctitoria primului patriarh al Romaniei �
Miron Cristea, relatiile marelui istoric cu mitropolitul Nicolae Mladici,
episcopul Vasile Coman (al Oradei), cu mitropolitul Nicolae Corneanul
(al Banatului), cu profesorul Mircea Pacurariu, cu dr. Antonie
Plamadeala (mitropolitul Ardealului). O atesta, din plin, preocuparile
pentru diaconul Coresi, mitropolitii Varlaam, Dosoftei, Antim Ivireanu,
Andrei Saguna, Sava Brancovici, Simion Stefan, episcopul Vasile
Moga, patriarhul Iustinian Marina si evocarea unor mari evenimente
istorice: Revolutia de la 1848-1849, Razboiul de Independenta din 1877,
Primul Razboi Mondial, urmat de Unirea de la 1 Decembrie 1918,
evocarea unor mari personalitati ale istoriei si culturii romanesti, Scoala
Ardeleana, istoricul Ioan Lupas, marele teolog Dumitru Staniloaie, Biblia
de la Bucuresti � monument al literaturii romane, locul sfant al Putnei,
reper al spiritualitatii noastre.
Opera complexa, creatia istoricului Vasile Netea cuprinde, pe langa
problematica istoriei Transilvaniei si evocarea, cum aratam, a unor
mari evenimente istorice, dar si a unor mari personalitati ale istoriei si
culturii romanesti, prezentarea Vaii Muresului Superior, cu folclorul
caracteristic zonei. Totul asezat sub semnul acela al sentimentului
unic � patriotismul, dragostea fata de neam. Daca la toate acestea
mai adaugam activitatea lui publicistica, corespondenta bogata si
interviurile, precum si postura de reprezentant de frunte al ASTREI (el
fiind autorul cartii "Sub stindardul ASTREI�), legaturile lui cu dr. Eugen
Nicoara, deducem ca "viata carturarului Vasile Netea a fost, in
intregime, inchinata studiului asiduu, cercetarii si muncii intelectuale�,
iar prin tot ce a facut el "a scris o pagina de aur�, lasand pentru
"istoriografia romaneasca un reper demn de urmat�.
Cu acea coerenta a acribiei intelectuale in relatare, autorul dr. Florin
Bengean, cu aplecare si implicare adanca, de buna factura calitativa,
ne poarta prin filele cartii spre perceperea personalitatii lui Vasile
Netea intr-o realitate intelectuala si umana a timpului lui. Cu motivatie
afectiva, printr-un laudabil gest cultural, in urma unei cercetari
meticuloase, cu exigenta si vadita aplecare intelectuala, dr. Florin
Bengean, daruieste cartea "Vasile Netea: spirit si credinta�. Acum,
intr-un timp cand tristetile sunt multe, iar bucuriile putine, introducem
cartea lui printre acele rare bucurii ale vremii, o carte care-l situeaza
pe carturarul Vasile Netea acolo unde-i este locul: in prima linie a
personalitatilor muresene si nationale!

(Alocutiune rostita in cadrul Simpozionului "Traditie, cultura,
spiritualitate in Deda si imprejurimi�, editia I, Deda, 26 septembrie 2013)

Lasă un comentariu