SPORT „ SPORT „ SPORT

Distribuie pe:

SKANDENBERG

Luduseanul
Dan Borbil,
vicecampion mondial!

Chiar daca a fost invins in finala Campionatului
Mondial de Skandenberg, cu intreceri ce au avut
loc in perioada 1-8 septembrie 2013, in orasul
polonez Gdinia, luduseanul Dan Borbil pare multumit
de performanta sa. Deci, vicecampion mondial la
categoria +100 de kilograme, bratul stang, in urma
disputei sale cu rusul Oleg Melentyev. "Daca as fi
avut parte de un arbitraj corect si in meciul finalei,
acum eram campion mondial. De trei ori i-am pus
bratul jos adversarului meu, dar tot de atatea ori
arbitrii rusi mi-au dat greseala de cot. La a patra
incercare am cedat. Atat au asteptat arbitrii. In
fluieraturile spectatorilor, rusul a fost declarat
invingator. Judecand la rece faptele, pot sa spun
ca si titlul de vicecampion mondial ma onoreaza.
Am o mare satisfactie sufleteasca. Dupa multi ani
de munca, de antrenamente, am urcat pe podiumul
de premiere, ca unul dintre cei mai buni sportivi din
lume la skandenberg. Dedic aceasta mare victorie
ludusenilor, familiei mele, domnului Ion Oncescu,
fost vicecampion european, prietenilor Daniel Raita,
principalul sponsor, Adrian Padurean, Cristian
Oltean, administratorul salii Pa Co Power Gym,
domnului primar al orasului Ludus, Cristian
Moldovan, patronilor de la Polilzo Construct si Diana
Trans�, a declarat Dan Borbil la intalnirea pe care
am avut-o recent. Component al Clubului Pa Co
Power Gyn Ludus, Dan Borbil a invins 24 de
campioni nationali la categoria lui, din tot atatea
tari, este detinatorul a doua titluri de campion
national, al medaliei de aur acordata de Liga
Profesionista de Skandenberg, al medaliei de
bronz obtinuta la Europenele din Bulgaria, 2009.
Un campion al bratelor de fier.
MIRCEA GHEBOREAN

FOTBAL
Liga I,
etapa a 9-a

Pe zile, iata meciurile programate a se juca in
etapa a 9-a a Ligii I de fotbal: vineri, 27 septembrie
� "U� Cluj-Napoca - Sageata Navodari (ora 20,30,
Digi Sport 1); sambata, 28 septembrie - Pandurii
Targu Jiu - Gaz Metan Medias (ora 17, Digi Sport 1),
Steaua - ASC Poli Timisoara (ora 20,45, Dolce Sport);
duminica, 29 septembrie - Corona Brasov - FC
Botosani (ora 17, Digi Sport 1), Viitorul Constanta SC Vaslui (ora 19, Digi Sport 1), Otelul Galati �
Dinano (ora 21,30, Digi Sport 1); luni, 30 septembrie
� Astra Giurgiu - FC Brasov (ora 19, Digi Sport 1)
Ceahlaul Piatra Neamt - Concordia Chiajna (ora 19,
Dolce Sport), Petrolul Ploiesti -CFR Cluj-Napoca (ora
21,30, Digi Sport 1).

Liga a IV-a Mures

Etapa a 8-a a acestei ligi judetene programeaza,
vineri, 27 septembrie, de la ora 11, partidele: Muresul
Rusii-Munti - Unirea Iclanzel-Berghia, Arena
Sighisoara - Muresul Cuci, ASA II Targu-Mures - ASC
Sarmasu 2005, Gaz Metan Danes - Avantul Mihesu
de Campie, Gaz Metan Targu-Mures - Viitorul
Ungheni, Lacul Ursu-Mobila Sovata - Muresul Ludus,
Muresul Nazna - ASMSE 08 Targu-Mures, Gliga Companies
Reghin - ACS Miercurea Nirajului, Infratirea
Valea Izvoarelor - CS Iernut.

FUTSAL

ROMANIA
MERGE
LA EUROPENE

Selectionata de futsal a Romaniei s-a calificat la
Campionatul European de Futsal � Belgia 2014. Dupa
victoria cu 2-1 din partida tur, de la Calarasi, echipa
pregatita de Nelu Stancea a invins Serbia, la Belgrad,
cu un categoric 7-2. Golurile Romaniei au fost inscrise
de Florin Matei (min. 4 si 32) si Sotarca (min. 19, 27, 28,
37). Romania a inceput acest joc cu: Iancu � Fl. Matei,
Lupu, Gherman si Dobre. Au mai jucat: Mimi Stoica,
Ignat, Al-Ioani, Raducu, Dan, C. Matei si Sotarca.
Felicitari baietilor nostri pentru aceasta performanta
extraordinara! Pentru nationala noastra este cea
de-a 3 prezenta la un turneu final de Campionat
European, dupa cele din Portugalia � 2007 si Croatia
� 2012. Turneul final va avea loc anul viitor in Belgia,
la Antwerp, intre 28 ianuarie si 8 februarie.

Eveniment sportiv
international
la Targu-Mures

Meciurile Grupei a 6-a din Main Round - UEFA
Futsal Cup vor avea loc la Targu-Mures, in perioada
2-5 octombrie a.c.
Alaturi de campioana Romaniei la futsal, City�us
Targu-Mures, in disputa pentru locul intai se vor afla
echipele Araz Naxcivan (Azerbaidjan), Chatelineau
(Belgia) si Athina �90 (Grecia). Programul jocurilor din
Sala Sporturilor Targu-Mures: miercuri, 2 octombrie
- Araz Naxcivan - Athina �90, ora 17, si City�us Chatelineau, ora 19,30; joi, 3 octombrie - Chatelineau
- Araz Naxcivan, ora 17, si City�us - Athina �90; sambata,
5 octombrie - Athina �90 - Chatelineau, ora 17, si
Araz Naxcivan - City�us. Pretul unui bilet este de
10 lei, turneu/6 jocuri, si 5 lei, zi/2 jocuri, ele
putand fi procurate in ziua meciurilor, la intrarea
in Sala Sporturilor. Copiii sub 14 ani beneficiaza
de acces gratuit. Sustineti campionii Romaniei, in
numar cat mai mare!

ATLETISM

"In memoriam
atletilor mureseni�

Directia de Sport si Tineret Mures, Liceul cu Program
Sportiv "Sz�sz Adalbert�, CS Torpi MS si
Asociatia Judeteana de Atletism sunt organizatorii
concursului "In memoriam atletilor mureseni�.
Organizat pe categorii de varsta - copii I si III,
juniori III, la lungime, saritura in inaltime si cu
prajina, greutate - intrecerea va avea loc sambata,
28 septembrie a.c., cu incepere de la ora 10, pe
terenul de sport al Liceului Teoretic "Bolyai
Farkas�, Targu-Mures.

Lasă un comentariu