Asalt la o primarie tot mai obtuza

Distribuie pe:

Zilele trecute, am fost pe la Primaria Sighisoara, in
calitatea mea de corespondent al cotidianului
judetean "Cuvantul liber�, pentru a afla eventuale noi
raspunsuri la intrebari vechi...
La inceput, am stat de vorba cu Victor Moldovan,
vrand sa aflu despre lancezita lucrare a transformarii
Salii Sander in Centru de informare turistica, stiind ca
inainte de a primi aceasta destinatie a existat intentia
renovarii cladirii, in speranta ca va ajunge un splendid
loc de auditie pentru concerte de muzica culta si a
altor activitati de sorginte artistica. Din pacate, odata
cu demararea proiectului, totul s-a dus dracului. Nu as
vrea sa se inteleaga ca sunt impotriva refacerii ei, dar
ma erijez impotriva unor lucruri facute de mantuiala.
Din cate am aflat, contractul de lucrari a fost
incredintat unei societati, in urma unei licitatii publice.
In mod inexplicabil, in termenul prevazut pentru
finalizarea lucrarilor, respectiv sapte luni, aceasta
firma, aparuta de undeva din neant, nu a reusit sa
realizeze nici 20% din lucrare. Mai mult decat atat,
firma constructoare a intrat in insolventa, iar lucrarile
au fost pur si simplu abandonate. Acum, la jumatate
de an dupa expirarea termenului initial de dare in
functiune a Centrului National Turistic, respectiv
martie 2013, Primaria se straduieste sa gaseasca un
alt constructor, ceea ce inseamna o amanare de luni
bune a finalizarii proiectului. Nu stim ce prevede
contractul de finantare � este vorba de una din
putinele finantari europene obtinute de Sighisoara in
ultimii ani � dar, probabil, se vor percepe penalitati si
daune sau, si mai grav, se va sista finantarea.
Intre timp, in alte locuri din tara, cu potential turistic
inferior Sighisoarei, astfel de centre - finantate in
cadrul aceluiasi program, menit a crea o retea
nationala, din care ar urma si cel de la Sighisoara sa
faca parte - s-au deschis si functioneaza, bine mersi,
indeplinindu-si scopul de valorificare superioara a
acestui potential deloc de neglijat, privind promovarea
si valorificarea turistica a zonei. Insa, nimeni nu pare
a fi deranjat de situatie, Primaria nici macar nu se
considera pagubita de intarzierea derularii proiectului
si, culmea, nu se initiaza niciun demers pentru
clarificarea situatiei si o eventuala cerere de daune
interese pentru prejudiciul creat. Nu exista, din
pacate, niciun interes din partea coordonatorului
proiectului - care, ca si intreaga echipa, este retribuit
suplimentar pe toata durata derularii proiectului. Deci,
o atare prelungire a acestuia le este convenabila.
Am incercat sa aflu un punct de vedere de la primarul
orasului, dar nu am avut sorti de izbanda, acesta fiind
si mai in ceata decat mine. Am profitat de ocazia de a
fi in cabinetul primarului sighisorean cu "Gigi�,
directorul SC Ecoserv Sig, firma bagata pe gatul
consilierilor locali, sub pretextul intempestivei urgente
a autorizarii functionarii statiei de sortare a gunoiului
menajer, si i-am adresat cateva intrebari legate tocmai
de aceasta statie, urgenta uitata imediat dupa
aprobarea delegarii serviciilor aducatoare de venituri
mari, cum ar fi parcarile auto din oras, chiriile percepute
pe mese in piata agricola, drumuri, parcuri, amenajari
locuri de joaca pentru copii, toaletari de arbori etc. - si
despre rampa de gunoi, in contextul proastei gospodariri
a acestei activitati, care ar fi putut fi eficientizata
daca ar fi existat un minim interes in a o face rentabila.
Ca si in alte ocazii, domnul director a dat din umeri,
aratand imaginar cu degetul, spunand despre
pierderea de 80.000 lei a statiei de sortare, ca
activitatea de acolo este nerentabila si se datoreaza
gunoiului adus fara o prealabila sortare inca de la usa
blocurilor, cand tu de fapt incarci alandala gunoiul
menajer in masinile speciale de transport. "Curat
murdar, coane Fanica!�, ar spune Nenea Iancu.
I-am amintit fostului director din Primarie, recte
actualul administrator de firma, ca minciuna e prea
sfruntata pentru a fi crezuta, cand sub ochii tai se
intampla aceasta afacere rentabila pentru altii, nu
pentru cei care au investit in Statie si in Rampa de
gunoi, adica pentru oras. Din spusele domnului Maior,
vina ar fi a SC Schuster Ecosal SRL. O alta gaselnita in
care sunt implicati mai multi trepadusi din Primarie
fara ca tu, primar, sa ii aduci la masa dialogului, sa le
dai in scris, sub semnatura privata, de "luat la
cunostinta�, ca apoi, la prima ilegalitate constatata,
sa le arati usa, spunandu-le sa isi caute alt fraier. Din
pacate, nu ai de la cine sa ceri o astfel de abordare!
Toti sunt o apa si-un pamant, pacat ca omul de rand
sufera. Te-apuca pandaliile neputintei, nu alta. De la
discutia pe care am incercat sa o port cu cei doi
"alesi� nu m-am ales cu prea multe raspunsuri la
problemele de interes pentru sighisoreni, pe care, de
altfel, am incercat si in alte dati sa le dau de capat.
Voi sta de vorba si cu dl. Panca, plantat de fostul
primar si actuala mana dreapta a dlui Schuster, la
conducerea firmei de salubritate locala, societate
abonata ani de zile la contracte grase cu Primaria. Nu
vom abandona munca de aflare a adevarului, pana cand
nu vom da de capat povestii, intr-un fel sau altul.
Sunt si alte locuri in care pot intreba, poate cei de
acolo au mai mult interes in a clarifica lucrurile, mai
ales ca este vorba de foarte multi bani publici, dupa
cum se vede matrasiti, dar si de viitorul municipiului
Sighisoara care, in situatia data, in viitorul apropiat,
va ramane fara groapa de gunoi.
Sloganul "Un oras mai curat pentru noi si cei care
vor veni� suna pompos, acesta fiind titlul proiectului
de peste doua milioane de euro, prin care s-a construit
Statia de sortare. Dupa cat se vede, s-a ales praful si
de bani, si de statie.
La un moment dat, in incercarile disperate de a
impune votarea delegarii de gestiune catre SC
Ecoserv Sig SRL, s-au aruncat amenintari catre
consilierii municipali, de genul ca vor trebui sa
plateasca ei insisi milioanele de euro, daca se opun
acestei delegari. Amenintarile au trecut asa cum au
venit, nimeni nu plateste nimic, nici macar cei
responsabili de proiect. Unii nici nu mai sunt la
Primarie, ci s-au lansat in afaceri private, construite
din chiverniseala anilor de mandat. Asa ca, prostii sa
moara, domnilor smecherasi!

Lasă un comentariu