UNIVERS CULTURAL

Clujul � mai sarac fara
Petru Poanta

Cand, in adolescenta, l-am intalnit pe Petru
Poanta, desi nici el nu era foarte departe de
ea, la lansarea unui volum de "Micropoeme�
al lui Aurel Rau, Petru Poanta, pe atunci redactor
la revista "Steaua�, care s-a impus de
la bun inceput prin autoritatea sa critica,
certificata inca din anii "Echinoxului�, intre
ai carui fondatori se numara.
Nici nu visam atunci ca temutul tanar critic
literar imi va fi coleg candva � coleg la
"Echinox�, coleg la Directia pentru Cultura
(el fiind director la Cluj), colegi de Asociatie
USR la filiala Cluj, dar, nu in ultimul rand, un
amic de nadejde, un critic literar pe care l-am
resimtit intotdeauna confratern, ferm dar
echilibrat, impunandu-si intotdeauna distinctia.
In ultimul deceniu, am fost ortaci ai acelorasi iluzii si deziluzii, in eforturile
noastre de a mentine prestigiul unei institutii sifonate politic, guvernare
dupa guvernare. Abandonase de ceva vreme lupta, scarbit, poate si
obosit, satul sa se mai bata cu morile de vant, ramanand fidel iubirilor
sale literare dintotdeauna, intre care George Cosbuc, readus in actualitate
prin profunzimea si subtilitatea interpretarilor sale critice, ca sa nu mai
vorbim de Clujul studentiei noastre, de "Echinoxul� care ne-a unit, ca in
jurul unei "vetre vechi�, de statornicie in demnitate si respect pentru
valori - locuri geometrice ale orizonturilor sale literare.
Petru Poanta ne-a lasat o opera - Modalitati lirice contemporane, 1973;
Poezia lui George Cosbuc, 1976; Radiografii I, 1978; Radiografii II, 1983;
Scriitori contemporani, 1994; Cercul literar de la Sibiu, 1997; 2006; Dictionar
de poeti, 1999, 2000; Efectul Echinox sau despre echilibru, 2003; Opera lui
George Cosbuc, 2004; Clujul meu. Oameni si locuri, 2006; Clujul meu. Anii
saptezeci, 2007; Clujul meu. Radiografii, 2011; Clujul interbelic. Anatomia
unui miracol, 2013, editii din G. Cosbuc, Ion Negoitescu, Radu Stanca.
Coautor la Scriitori Romani, 1978; Dictionarul Scriitorilor Romani, 4 vol.,
1995-2001; Dictionarul General al Literaturii Romane, 2004-2005 � despre
care s-a scris si se va mai scrie, in aceeasi termeni elogiosi cu care au
facut-o Laurentiu Ulici, Al. Dobrescu, Nicolae Manolescu, Radu G. Teposu,
Mircea Iorgulescu, "Mircea Zaciu, Dan C. Mihailescu, Mircea Tomus,
Gheorghe Grigurcu, Florin Mugur, Tania Radu, Radu Saplacan, Valentin
Tascu, Ion Vlad, Doina Curticapeanu, Mircea Muthu, Daniel Cristea
Enache, Irina Petras, Dumitru Micu, Pavel Azap, Marta Petreu, Nicolae
Oprea, Diana Adamek, Aurel Sasu, Marian Popa, Al. Cistelecan, ca sa
insirui doar o parte dintre cei care i-au apreciat eforturile, opera.
Ne va lipsi verbul sau, bonomia, umorul fin, ironia subtila, umarul sau,
pe care ne puteam pune nadejdile si deznadejdile, mai crezand ca nu e
totul pierdut.
NICOLAE BACIUT

Revista presei
ALEGERI LA UNIUNEA SCRIITORILOR

Nicolae Manolescu candideaza
la presedintia USR, pentru inca un mandat

RAPORT DE ACTIVITATE 2009-2013

(�.) Filialele din tara sunt aproape la zi cu strangerea cotizatiilor, in
acest caz, lipsa de activitate a catorva, din fericire foarte putine,
explicandu-se prin numarul prea mic de membri. Culpa revine Comitetelor
si Presedintilor. Situatia ne obliga la un avertisment: participantii la alegeri
vor trebui sa fie mult mai atenti cand propun sau voteaza candidati la
functiile de conducere. Acestea nu sunt o onoare. Ele presupun interes,
prezenta, initiativa, bataie de cap. Starea precara a unor Filiale, cu un
numar de membri cu mult peste norma statutara, dar fara activitate, se
datoreaza pasivitatii Presedintilor lor, care s-au obisnuit sa astepte
salvarea de la conducerea centrala, in conditiile in care se priveaza ei
insisi si nesiliti de nimeni de peste 50% din banii proveniti din cotizatii.
Faceti un calcul aritmetic simplu si veti constata cati bani raman
neincasati si ce se poate realiza cu ei intr-o Filiala care are intre 200 si 300
de membri, chiar daca cotizatia e doar de 100 de lei pe an iar pentru
pensionari de 50 de lei. Pe de alta parte, ne simtim moralmente obligati sa
relevam faptul ca majoritatea Filialelor din tara, indeosebi cele de la Cluj,
Iasi, Timisoara, Arad, Bacau, Sibiu, Craiova, Pitesti, Brasov, Alba Iulia,
Galati-Braila au avut o activitate bogata, au atras fonduri insemnate de
la forurile locale si chiar, a se vedea cazul Filialei Alba, au sustinut financiar
activitati ale conducerii USR si ale revistelor centrale. Acestora le
multumim pentru implicare. Din pacate, nu putem afirma acelasi lucru
despre Filiale care n-au avut practic nici o activitate, cum ar fi cele de
la Constanta si Chisinau, spre a nu mai vorbi despre Filiala de la
Tg.Mures, rupta in doua, ai carei reprezentanti in CUSR sau in CD au fost
absenti mai de fiecare data, chiar si de la reuniuni foarte importante
precum aceea din aprilie, in care a fost adoptat Statutul amendat, sau
aceea din 10 iunie, in care a fost votat calendarul alegerilor din
septembrie-octombrie. (La comisia de validare, dosarele au fost aduse
de un membru binevoitor al Filialei, dar nu si al Comitetului, despre
membrii caruia nu avem de multisor nici o informatie sigura.)
NICOLAE MANOLESCU
(Agentia de carte, Nr. din 12 august 2013)

Carti noi de autori mureseni

�avraj sau odihna in word!

Ce este cel ce scrie intr-un poem: "Doua mii de ani/
a cautat un ac vena./ Cand a gasit-o/ n-a stiut ce sai
spuna. S-a blocat./ S-a infundat cu propria limba.�
(Comuniune)? Este un poet, un poet pana in cele mai
intime fibre ale eu-lui sau. Este un poet, caruia ii este
imposibil sa mai scape din chingile dulci-amarui ale
acestui har sau ale acestui blestem!!! (Totul este o
problema de semantica, nu?). Este un poet nascut,
nu facut, un poet caruia ii transpare, fara sa vrea sau
sa stie, o mica stea din cutele fruntii in meditatie.
�avraj, Ed. Nico, Tg.Mures, 2013, este ultima carte
de versuri a lui Darie Ducan (n.1988), carte
imprevizibila, plina de fantezie si de surprize la tot
pasul. Autorul poseda din plin capacitatea de a sti sa
nasca emotie atemporala, din aproape orice, inclusiv
din bube, mucegaiuri si noroi, cum ar fi zis Arghezi.
Feedback-ul frumusetii creatiei sale poetice trebuie
cautat in intregul poemelor, in aroma insumata din
aromele individuale ale versurilor. Tanarul autor,
membru de la 18 ani al Uniunii Scriitorilor, are stiinta si
rafinamentul de a asocia in limbajul sau poetic termeni
din diverse domenii, stiinte exacte si inexacte,
indeletniciri, dar si informatii terte etc., aparent
incompatibile intre ele, chiar diametral opuse, termeni
pe care ii aglutineaza, carora le reconcateneaza
intelesurile, punandu-i cu
talent si dibacie in poeme, facandu-i sa
se insurubeze, lipeasca sau sudeze ca
si cand ar fi din acelasi material sau din
aceleasi imaterialitati. Si o face cursiv,
in idee, fara forceps, intr-o poezie a
firescului cotidian, proaspata si
suculenta. Termeni din limbajul colocvial,
din cel al termenilor uzitati in prezent de
tinerii teribilisti, se gasesc in limbajul sau
poetic, pliati, desigur, peste cei ce implica
o eruditie culturala, inclusiv lingvistica.
Ironia, cu aer pamfletar, dar si autoironia,
intelesurile tangentiale la alte
intelesuri, stiute sau inchipuite, sunt tot
atatea atribute ce dau consistenta si
autenticitate versurilor sale. Se simte miros de aer
proaspat, de vopsea inca neuscata. Este o poezie
superinteligenta, care nu poate fi inteleasa decat de
un public cititor pe masura. Execitiul intelegerii poeziei
sale presupune, zic eu, un exercitiu anterior de
intelegere a altor voci, pe paliere diferite de exprimare.
Cei care nu pot sa o faca vor spune, probabil, ca
strugurii sunt acri! E problema lor!
Iata ce spune autorul in poezia ce deschide
volumul: �Emulsia de simultaneitate,/ filigran de
bancnote nivea unde trebuie./ Ajunge la patosul de
sub piele, ii stii codul de bare/ de cand ti-a fost
prezentata.// Oare de ce cand iti place de cineva/ iti
vine sa o pastrezi in card? E mai/ cald acolo? Fa-i loc,
scoate banii.� (Crasmele de vasalitate). Sau in poemul
Ce?: �Ce fac poetii ?/ Se ocupa cu intratul in mintea
oamenilor/ si cu nemaiiesitul de acolo. Nu ii nasc din mintea
lor,/ raman acolo insistelnic si numai gasind o portita/ de
lapsus deschisa fug/ care-ncotro./ Nemaiiesitul e
marele patriotism./ Nu emigreaza./ Intre Gog si Magog/
nu il crucifica pe demagog./ In general cu asta se
ocupa poetii./ Si in particular se tin de tejgheaua mintii
cuiva,/ sa moara in nota. Totul e-n text.�
Autorul este un observator fin si complex, in acelasi
timp, dar care nu se multumeste cu o redare
fotografica a inconjurului, ci se implica in peisajul
tridimensional, pe care-l recreeaza, de fapt
reinventeaza, fiind, nu de putine ori, parte integranta
din acesta. Este o apartenenta aproape organica la
propria poezie, unde se introduce cu de la sine putere
si dorinta, si unde se incifreaza. De aceea s-ar putea ca
peste ani sa-l reconstituim pe poet (nu noi, ci cei care
vor veni) dupa genomul poeziei sale. Asadar, poezia sa,
ca o sticla cu mesaj aruncat peste bordul timpului sau!
Ca iubitor si creator de poezie din vechea garda,
obisnuit cu frazarile care curg, imi este totusi mai greu
sa ma obisnuiesc cu texte carora parca le lipsesc
cuvintele de legatura, si sunt asemeni telegramelor de
altadata si, mai nou, asemeni s.m.s.-urilor, pe care tinerii
si le trimit mancand cuvinte. Poate o anume graba de a
transmite ceva, poate fragmentari lasate deliberat in
texte sunt inconveniente pentru un pedagog de scoala
veche ca mine. Este poate singurul lucru care face sa
nu inteleg suta la suta poezia autorului luat in discutie,
desi nu sunt sigur ca este o noncalitate a acestuia.
Este mai degraba un autor (el) si un cititor-scriitor (eu)
ce venim din lumi diferite, vedem diferit si care avem
convingeri diferite despre poezie!
Cert este ca Darie Ducan scrie fara complexe, dar si
fara a plati cuiva vreun tribut. El scrie cum simte si simte
cum scrie! El vede iuresul lumii contemporane intr-un
anume fel, personal si inimitabil, sesizat si
de scriitoarea Cleopatra Lorintiu, intr-un text
ce se gaseste pe coperta a IV-a a cartii:
"(...) Plonjarea intr-o lume noua, recrudescenta
tiparelor arhetipale, aplombul si
duiosia fac parte, toate, dintr-o formula de
imaginatie culturala bazata pe paradox, care
reuseste nu o data sa declanseze emotia
artistica. Pentru ea, pentru emotie, Darie
Ducan face totul. (...) Accentele poetice
puse de acest scriitor adevarat pe resimtirea
unei realitati care ne plesneste ne
vitrioleaza ori ne amageste, ne farmeca si
ne absoarbe in intalnirea cu o lume
europenizata, fac din cartea aceasta o
proba poetica majora a calitatii de martor.
Intr-un timp despre care credeam ca stim
multe, dar de fapt nu stim mare lucru. Cel mai necunoscut
si amalgamat prezent�.
Pentru ca intr-o marturisire, sora buna cu un poem
despre sine, autorul insusi sa spuna: "�avraj� e un volum
care nu isi propune nimic: poemele mele franceze scrise
fiindca nu aveam ce face cu mainile in anumite situatii.
E bine uneori sa abolesti gestica. Poeme scrise cand
nu scriu poeme, un fel de odihna in word. Le-am publicat
din pura afacere a sinceritatii si a afectelor�.
Si cum poemul este cel mai bun avocat de sustinere,
nu neaparat de aparare, al poetului, am sa redau un
nou poem de-al lui Darie Ducan, din acest recent volum
de versuri, cu indemnul colegial, scriitoricesc, de a fi
cautat, spre a fi citit cu adevarat: �Lumina gresita care
aluneca pe strazi/ unge cu nutella feliile de paine// ci
toti avem aroganta ca prin proteine/ mancam porc, ca
lumina nu face diferenta// din cat e chimie fizica, din
cat le-am avut/ in liceu in alte orare unde slugarniceau
certurile.// Vine Craciunul direct din dulce, nu ii lasam
gurii/ puterea sa se acomodeze cu altceva decat// cu
nutella si pumn, decat cu magistralele de metrou/ ale
cariilor� nervii, un vodevil sapat in tandrete�( poezie
"Elegie�).
Daca poezia este limbajul obisnuit la puterea n, cum
spune poetul american Paul Engle, atunci n tinde spre
plus infinit, la tanarul poet Darie Ducan.
RAZVAN DUCAN

Ferestre

DUMINICA

Limba-n care m-am nascut,

Limba-n care mai visez,

Limba ca un Tatal Nostru,

Limba Noastra, ca un Crez,

Limba ca o rugaciune,

limba dincolo de vremi,

limba � inca o minune,

limba-n care nu blestemi,

limba-n care poti muri,

limba-n care poti renaste,

limba-n care, rastignit,

te re-ntorci in zi de Paste.

Limba-n care poti iubi,

Limba ca un alizeu,

Limba ca un colt de cer,

Limba ca un Dumnezeu.

Limba noastra, cea romana,

Duminica-n saptamana.

31 august 2013

SENTIMENT
DE TOAMNA

Mai creste iarba-n cer mereu,

aripile de pasari inca-s ude,

mai cade cate-un nor, precum un inger,

dar cine-l mai aude?

Mai risipeste toamna frunze-n cer,

sunt mari migratii de pamanturi,

mai cad batiste, despartiri,

dar cine-aude cand le fluturi?

Mai creste cer in cer mereu,

de parc-ar creste Dumnezeu.

6 septembrie 2013

NICOLAE BACIUT

Lasă un comentariu