Scrisoare deschisa
Domnului Victor Ponta, prim-ministru, presedinte al Partidului Social Democrat, copresedinte al Uniunii Social Liberale

Distribuie pe:

De ce dumneavoastra si Guvernul pe care il conduceti nu aplica
legile tarii intr-o maniera consecventa, demna de politicieni europeni
si conform angajamentelor patriotice ale romanilor cu spirit european
in cazul unor evenimente social-politice care reprezinta un pericol
atat pentru romani si maghiari, cat si pentru cooperarea interstatala,
in cazul unor evenimente fata de care un stat de drept nu poate sa
manifeste indiferenta, nici din considerente tactice, nici din punct
de vedere strategic si nici din alte motive?

Stimate domnule prim-ministru!

Intrebarea formulata din titlul Scrisorii mele deschise, adresata
dumneavoastra, motiveaza, fara echivoc, decizia mea de a scrie aceste
randuri primului ministru al tarii noastre.
Dar, inainte de a trece la subiect, consider
ca, pentru informarea dumneavoastra,
trebuie sa fac cateva precizari.
Este departe de mine gandul ca, prin
aceasta Scrisoare deschisa, sa incerc
sa indrept atentia publica asupra
literare si culturale. Timp de aproape 40 de ani am condus
singura revista literara lunara a scriitorilor maghiari din
Romania, Igaz Sz�, publicatie a Uniunii Scriitorilor din
Romania, editata la Targu-Mures, si, de peste 20 de ani, sunt
presedintele organizatiei nonguvernamentale, non-profit,
denumita Asociatia Culturala si de Prietenie "Egy�ttImpreuna�,
care isi desfasoara activitatea la Bucuresti si
promoveaza armonia interetnica. De asemenea, sunt
redactorul-sef al publicatiei culturale, bilingve (romanomaghiare)
"Egy�tt-Impreuna�, editata de amintita asociatie.
Timp de 65 de ani, atat inaintea schimbarii regimului din
decembrie 1989, cat si in anii ce au urmat dupa revolutie, am
fost distins, drept recunostinta pentru activitatea mea
scriitoriceasca si literara, cu mai multe premii si diplome de
excelenta � si afirm acest lucru fara modestie �, atat in tara,
cat si in strainatate. Cu ani in urma, seful statului mi-a
decernat o inalta distinctie in stat. De asemenea, am primit
multe premii, diplome si recunostinta din partea Primariei
sectorului 2, Bucuresti, iar ultima oara am fost distins, de
catre Consiliul Judetean Craiova si Primaria orasului Craiova,
cu Placheta omagiala "Adrian Paunescu�, cu prilejul
participarii mele la un festival international dedicat memoriei
marelui poet roman.
Varsta la care am ajuns astazi, nerenuntand nicio clipa la
activitatea mea scriitoriceasca si literara, este un cadou
atat de mare din partea Destinului, incat nu-mi doresc nicio
alta distinctie, recunostinta sau vreo functie. Subliniez din
nou: cu aceasta Scrisoare deschisa nu vreau sa focalizez
lumina reflectoarelor si interesul public asupra persoanei
mele. Am fost, sunt si voi ramane, pana la ultima bataie a
inimii mele, un scriitor maghiar din Romania si un patriot
roman! Ma voi stradui si in viitor sa lucrez cu onestitate
spirituala. Nu ma voi opri asupra faptului ca, din cauza
patriotismului meu roman, declarat in mod deschis, am avut
parte � si am in continuare � de o campanie de defaimare
din partea unor elemente agresive din Romania si din
strainatate ale extremistilor, sovinilor si iredentistilor maghiari.
Dar dincolo de aceste aspecte pot sa spun cu sufletul impacat
ca, atat in regimul trecut, cat si azi, am facut si fac, in
continuare, de o mie de ori mai mult pentru pastrarea si
consolidarea identitatii nationale, culturale si lingvistice a
natiunii maghiare din Romania, decat majoritatea liderilor
UDMR care se bat cu pumnii in piept la forurile Uniunii.
Va spun sincer: numai atunci m-as simti bine, daca in
sufletul meu ar fi liniste si pace si daca nu ar fi fost nevoie
sa va scriu aceasta Scrisoare deschisa! Va rog, nu ma
intelegeti gresit: Nu vreau sa fiu mai mare roman si patriot
decat sunteti dumneavoastra sau multi alti compatrioti ai mei
care sunt din crestet pana in talpi oameni si patrioti romani.
Insa, patriotismul meu romanesc, mostenit de la tatal meu care a fost invatator-cantor reformat -, si care mi-a marcat
toata viata, ma obliga ca, in aceasta Scrisoare deschisa, sa
ma adresez dumneavoastra in modul cel mai deschis, obiectiv,
si sa vorbesc despre lucrurile care nu ma preocupa zi de zi
numai pe mine, ci pe multe milioane de compatrioti, care
suntem martorii comportamentului inexplicabil al actualului
Guvern roman, al forurilor centrale si locale ale Uniunii SocialLiberale, ale autoritatilor competente romane.
Cu permisiunea dumneavoastra, ma voi referi doar la
cateva exemple, care vorbesc de la sine si fata de care
multi din aceasta tara - romani si maghiari, deopotriva � isi
exprima nedumerirea lor:
Guvernul condus de dumneavoastra a dezaprobat, in mod
justificat, reinhumarea scriitorului secui iredentist, horthyst si
hitlerist, J�zsef Nyir�. Ceremonia, care a fost organizata cu
mare pompa, cuvenita doar oamenilor de stat, a fost savarsita,
in final, la Odorheiu Secuiesc, in cadrul unei reuniuni funerare,
sub protectoratul presedintelui Parlamentului ungar, L�szl�
K�v�r, si in prezenta scriitorului G�za Sz�cs, de origine din
Cluj-Napoca, fost secretar de stat responsabil pentru cultura,
din Guvernul-Orb�n.
Dumneavoastra cunoasteti, cu siguranta, deja faptul ca
L�szl� K�v�r a fost declarat, de catre statul israelian, persona
non grata, din cauza organizarii ceremoniei de reinhumare in
Romania a scriitorului J�zsef Nyir�, precum si din cauza
elogierii acestuia intr-un cadru festiv. Din cauza a tot ceea
ce a facut L�szl� K�v�r in Romania pentru popularizarea unui
fascist, a unui criminal de razboi, Israelul nu a fost de acord
cu vizita oficiala care urma sa o efectueze presedintele
Parlamentului Ungariei in Israel.
Observand decizia ferma adoptata de statul israelian,
opinia publica din Romania a inceput sa-si puna intrebari:
L�szl� K�v�r de ce nu a fost declarat persona non grata de
catre Guvernul Romaniei si de Ministerul roman de Externe?!
Aceasta intrebare, care se mai aude si astazi in randul opiniei
publice romane, o voi completa cu o alta intrebare: Ce s-a
intamplat dupa ce Guvernul-Ponta a respins reinhumarea lui
J�zsef Nyir�? Este incredibil, dar este o trista realitate! In
pofida faptului ca legile Romaniei interzic, categoric,
amplasarea unor statui in amintirea fascistilor, criminalilor
de razboi sau denumirea strazilor si a institutiilor publice dupa
numele acestor criminali, J�zsef Nyir�, aceasta figura
fascista, care, in ultima instanta, a fost criminal de razboi,
care a decazut pana intr-atata, incat si-a asumat chiar si
genocidul nazist impotriva unei rase, care voluntar a fost cu
mare entuziasm membru al Parlamentului Furhrerului nazist
al cruciatilor, al terorii lui Ferenc Sz�lasy, care si-asumat, in
perioada 1940-1944, in nordul Transilvaniei, dictatura
horthysta, fascista, si l-a sustinut, pana in ultima clipa, pe
Hitler, a cantat imnuri de slava despre cel mai dezgustator
monstru al omenirii si despre armata nazista, germana, care
a acoperit in flacari intreaga Europa, are mai multe statui in
judetele Harghita si Covasna, au fost denumite strazi dupa
numele lui, ba, mai mult, pe cladirea unei scoli de limba
maghiara se afla scris numele sau!
In fata Europei si a intregii lumi, de ce va asumati si de ce
isi asuma Guvernul condus de dumneavoastra acest act
rusinos al extremistilor si sovinilor maghiari, aceasta
provocare incalificabila?

Targu-Mures, 2013, august

Cu stima,
HAJDU GY�Z�,
presedinte al Asociatiei Culturale
si de Prietenie Egy�tt-Impreuna,
redactor-sef al revistei culturale
bilingve (romano-maghiare)
"Egy�tt-Impreuna�

Lasă un comentariu