BURTA PLINA CU APA

Probabil, cu statul maghiar nu ne vom intelege (istoric)
niciodata asupra Transilvaniei, pe care o avem atat in
firescul lucrurilor, cat si (desi mai putin) datorita unor
politicieni geniali in trecut, iar nu datorita politicii recente a
Bucurestiului, mai totdeauna prea lejere pentru a privi lucid,
eventual chiar potent, propria politica de stat. Romania
sufera si de deprimism, si de ipohondrie. Si de bolile ei
suferinta e generalizata. Romania e pacientul care, odata
mers la doctorul de politica externa, incepe sa ii spuna ea
lui de ce sufera, punand intrebarea nu-i asa? Sugestiv, ca
sa nu-i stirbeasca acestuia autoritatea, ba mai mult, sa arate
chiar o complicitate, aproape o privire lucida asupra situatiei,
un realism. Un fals realism, de fapt. Cam asta e politica noastra
de stat, macar intr-o privinta, una feminina. In ultimul timp,
justificat de precedentul ca statul roman acorda usor
cetatenia romana cetatenilor Republicii Moldova, Ungaria a
inceput sa acorde, pe banda rulanta, cetatenia maghiara
multor romani din Ardeal, etnici maghiari, romani de aceeasi
conditie si suverani la ei in tara prin puterea cetateniei si a
naturii. Nu putem opri aceasta si nici nu trebuie sa o oprim.
Ar trebui insa sa facem noi ca stat ceva pentru ca toti
cetatenii romani sa se simta bine in Romania, sa ii tinem
acasa prin nivelul de trai si prin deschidere. Noi prin
deschidere ii alungam. Pe tinerii romani, fie etnici maghiari,
fie neetnici maghiari. Normalitatea statului roman si a
inteligentei diplomatice romane inseamna, acum, cand se
apropie 100 de ani de la Marea Unire, sa nu fie nici macar cu
un drept mai prejos, in ochii practici si pragmatici ai
occidentului, cetatenia romana fata de cea maghiara. Bun,
se acorda cetatenie, ea devine dubla, probabil apoi se va
impune dreptul la autodeterminare. Nu se va rezolva nimic,
politica internationala NATO si alte caciuli sub care am intrat
de comun acord sunt o garantie. Nu statul roman, care
cizeleaza prin autoritatea presedintelui jocuri periculoase
electorale. Dar sa fim lucizi, nationalistii fara urma de
luciditate sunt mai periculosi decat iluziile care i se dau
UDMR, decat micile cacealmale prezidentiale. E totul imagine.
Ne vom trezi, deja s-au acordat numeroase cereri de
cetatenie maghiara in Transilvania. Nu e ceva rau, neaparat,
e doar nefiresc, dar nu pentru ca nu se subordoneaza statului
roman, ci pentru ca ies din contextul istoric al lumii in care
traim. De ani de zile e un detaliu care ma macina ca lingvist in
legatura cu politica de stat si mai ales cu o anumita
simbolistica practica a sa. In localitatile cu populatie
considerabil de alta etnie decat cea romana, inscriptiile
localitatilor sunt bilingve, trilingve etc. Nu detaliez acest aspect,
au curs pentru aceasta cisterne de cerneala tipografica,
s-au resuscitat alfabete. Dar, de exemplu, orasul Targu-Mures
e tradus Marosv�s�rhely, respectiv Neumarkt. Foarte bine,
sensul, etimologic e acelasi, numele orasului e tradus, desi
varianta germana eludeaza tocmai locul situarii. Ce ne facem
insa cu localitatile care functioneaza administrativ pe
principiul Tarnaveni, Dics�szentm�rton, Sankt-Martin?
London e Londra, e Londres, nu e Corabia. Pastrarea unor
denumiri imperiale si acceptate idilic pe pancartele oraselor
e cum e, spala niste frustrari - stie toata lumea ca ele sunt
pastrate subversiv in cadrul colectivitatilor. Nu poate nimeni
sa vorbeasca de intoleranta romaneasca la acest nivel. Dupa
decembrie 1918, de pilda, Dics�szentm�rton s-a tradus in
Diciosanmartin, asadar s-a tradus etimologic, si chiar nefiresc
in conditia lui romaneasca, cu toata rezonanta latina. Se poate
banui ca in 1941 a fost botezat Tarnaveni si nu Tarnava (pentru
ca era o localitate numita asa, raul se numea asa, judetul se
numea partial asa) si pentru a fi mai greu de maghiarizat data
fiind terminatia dificila � pana si azi exista dezbaterea daca
locuitorii Tarnaveniului sunt tarnaveni sau tarnaveneni! Dar a
existat o traducere, trecerea s-a facut normal, nu violent.
Astazi, denumirile revizioniste sunt tolerate intern, cu toate
ca ele desemneaza altceva, cu toate ca Tarnaveni ar trebui
tradus in maghiara ca nume secund, din bun-simt si din
corectitudine istorica a prezentului. Alba Iulia nu isi spune
Balgrad, Repedea e tradusul Bistritei. E vorba despre traduceri.
E adevarat ca in componenta orasului Cluj exista cuvantul
Napoca, dar acolo el e prezent prin autoritatea statului si in
termenii lui legali. Asadar, nu ar putea fi un argument care sa
imi doboare teoria. Grav nu e ca particulari unguri folosesc
denumirea veche a orasului Tarnaveni (folosesc doar acest
exemplu pentru ca imi e familiar, toponimiile sunt mai complexe,
mai raspandite si mai dificile!), ci faptul ca statul maghiar
elibereaza astazi acte oficiale de cetatenie celor nascuti in,
de pilda, 1988, la Dics�szentm�rton. Aceasta denumire nu
mai exista de la finele lui 1918 � pana in 1941 existand
denumirea tradusa in romana, Diciosanmartin. Nici astazi,
cand statul maghiar e emitent al unor astfel de acte, nici
pentru ziua de ieri a anului 1988, aceasta realitate nu e una
reala. Aceste acte au aspectul unor cecuri in alb date unor
cetateni � masa de manevra electoral-istoricista, nascuti in
localitati care, oficial, nu exista, nu mai exista. Nu cred ca
acesti cetateni romani de care isi bate joc statul maghiar sau
dus in trecut sa se nasca. Statul maghiar nu intelege
timpul in care traieste si faptul ca, pentru a avea o relatie
bilaterala civilizata, se impune respect reciproc. Asa cum in
raporturile oficiale (pentru ca am acceptat, cu greu, dar am
acceptat independenta Republicii Moldova) vorbim despre
Republica Moldova si nu despre Basarabia, e de bun-simt
daca noi am acceptat, sa fim consecventi macar diplomatic,
chiar daca sentimental se intelege sa nu fim, in aceste
raporturi. Statul maghiar trebuie sa respecte toponimiile
actuale � ma refer la Budapesta � pentru ca daca nu le
respecta nu respecta statul cu care pretinde relatii bilaterale.
Si nici pe cetatenii romani de etnie maghiara ai lui. Aceasta
nu e nici politica bizantinista nici fino-ugrica, e o strategie
penibila eliberatoare de acte cu localitati care nu exista
(daca nu ii recunosti localitatile cum poti recunoaste un
stat cu care pretinzi sa ai discutii?), o inflatie populista cu
un stomac politic umplut cu apa. Asta le-ar parea unora ca
justifica amirali. Am observat asadar ca statul maghiar nu
mai face distinctia intre realitate si fictiune. Ca devine
literatura. E, probabil, urcarea la luna a lui Lucian de
Samosata sau a lui Cyrano de Bergerac. Nu se poate purta
dialog daca incepi o scrisoare cu "Boule,�. Presupunand
ca dialogheaza cu un stat a carui politica, prin asta, e
antiromanismul, statul roman trebuie sa isi protejeze
cetatenii romani de etnie maghiara care sunt un avut al
nostru inestimabil, de o mare eleganta si cinste, fratii nostri
de drepturi si viata si sa nu ii lase la indemana unui stat care
emite fictiuni, a unui stat care emite literatura in loc sa-si
scrie istoria sa de bun-simt.

Lasă un comentariu