Sotii Ioan si Maria Grama, din satul Dupa Deal, apartinator comunei Milas,
judetul Bistrita-Nasaud, tarani au fost si asa au ramas tot restul vietii lor. In casa
lor de la tara au adus pe lume zece copii "impartiti...
frateste�. Cinci baieti si tot atatea fete. Al saptelea
dintre ei este Ana, acum Moldovan, prin casatoria
ei cu Marcel, de loc din Sarmasel-Gara, trecut pe
harta administrativ-teritoriala a orasului Sarmasu,
judetul Mures. Casuta in care s-a nascut in ziua a
opta a lui Florar (mai), anul 1956, a ramas pustie,
dupa ce familia traita in cultul muncii a urmat o
alta cale. De mica a muncit si Ana alaturi de fratii
ei, insa nu a ramas nescolita.
Clasele primare si gimnaziale le urmeaza la
Scoala Generala din Ghemes, situata la 6 kilometri
de satul natal. Indiferent de vreme, acesti kilometri
ii parcurgea spre scoala. Eleva silitoare a fost Ana,
premianta in fiecare an scolar. Cu recunostinta si
respect isi aduce aminte de tanara invatatoare
Leonora Biris, care i-a "destelenit� drumul spre
scris si citit. O tanara blanda, fermecatoare. In toamna anului 1971 era deja
eleva a Liceului Pedagogic din Targu-Mures, sectia educatoare. Si-a facut
intrarea intr-un minunat colectiv de cadre didactice, care, cu o cheita fermecata,
i-au deschis portita spre sufletul copilasului de varsta prescolara.
Profesorul de pedagogie si practica pedagogica, Domnica Farcas, a fost
pentru viitoarea educatoare model de atitudine si conduita profesionala. Ca
eleva a liceului a facut parte din corul condus de profesoara Silvia Halar, care
i-a fost si diriginta.
Absolvind cursurile liceului, anul 1976, Ana Moldovan este repartizata, ca
educatoare, la Gradinita din satul Sarmasel-Gara. Cu caldura a fost primita de
colectivul de acolo. Insa, cea dintai intalnire cu "bobocii� a fost emotionanta.
"Ii priveam cum o tineau strans de mana pe mama, mi se pareau speriati�
Acesta este obiectul muncii mele de educatoare, iar eu trebuie sa inlatur spaima
din ochisorii lor si sa o inlocuiesc cu zambetul�, spune Ana Moldovan.
Preocuparea ei permanenta a fost sa creeze o atmosfera de basm, un mediu
ambiant placut care sa atraga copiii spre gradinita. La inceputul carierei s-a
confruntat cu o slaba frecventa, insa, incet-incet, a avut satisfactia sa aiba
zilnic sala de grupa plina de copii. Si-a usurat munca realizand acea fireasca si
necesara legatura cu parintii gradinitarilor. I-a familiarizat pe copii cu obiceiurile,
cu traditiile populare.
Ca orice dascal, a fost prezenta la cursuri de perfectionare, la activitati
metodice, sustinand referate si lectii deschise. Zice Ana Moldovan ca nu a
preocupat-o dobandirea de titluri. Scopul i-a fosta acela de a lasa in urma fapte,
nu hartii. Si, totusi, timpul a trecut ca roua diminetii sub razele soarelui cald si
iat-o ajunsa in pragul pensionarii. An de an a condus generatii de copii care au
parasit lumea fermecata a jucariilor, indreptandu-se spre scoala. Ii privea cu
ochii aburind de lacrimi si ii vedea, in urma cu trei-patru ani, speriati, timizi. Este
multumita ca a fost primul gradinar care a modelat cu grija si rabdare aceste
gingase flori in prima treapta a inmuguririi, a copilariei. Parafrazandu-l pe George
Enescu cu a sa zicere: "Eu mi-am slujit tara cu armele mele: pana, bagheta si
vioara�, educatoarea Ana Moldovan spune ca "Eu mi-am slujit profesia cu armele
mele: papusa, masinuta si daruirea�.
DORIN BORDA,
