Intre aceste doua entitati teritoriale este o diferenta mare. Tara
reprezinta teritoriul locuit din vechime de un anumit grup etnic
aflat numeric intr-o majoritate absoluta si careia i se confera numele
acestuia: romanii - Romaniei; bulgarii - Bulgariei, ungurii - Ungariei
etc. Imperiul constituie un conglomerat de state format prin ocupatie,
dintr-unul dominant si altele dominate, conduse de un imparat. Cu
alte cuvinte, Ungaria Mare a secolelor XI-XV si, apoi, Imperiul austroungar
de dupa 1867 nu pot fi inscrise decat in cea de-a doua categorie
de formatiuni statale, adica in cea a imperiilor, intrucat in componenta
acestui teritoriu ungurii nu detineau ca pondere nici majoritatea
simpla, ei numarandu-se mult sub 50 la suta, mai precis 44 la suta din
totalul populatiei acestuia, cu exceptia spatiului de azi al Ungariei
propriu-zise. Este un paradox faptul ca, inainte de a avea o tara,
ungurii au fost risipiti intr-un imperiu.
Asadar, atunci cand cineva are in vedere refacerea Ungariei Mari,
intentia se refera la reconstituirea imperiului si nu a tarii, Ungaria,
care, de fapt, ea exista, doar din 1918, fiind locuita majoritar de unguri.
Cand au venit in Europa, la 896, evident, ungurii nu-si cunosteau
viitorul. El a depins nu numai de ei, ci foarte mult de conditiile locului,
care, trebuie spus, erau destul de precare. Feudalismul, caracterizat
printr-o puternica faramitare teritoriala, dupa pofta unui feudal sau a
altuia (in Germania de atunci functionau 300 de statulete, iar pe teritoriul
Romaniei, o multime de voievodate, tari si tinuturi), a constituit un factor
extrem de favorizant pentru cuceririle in forta, iar ungurii, organizati in
hoarde, in jurul unei capetenii, aveau aceasta forta de penetrare. Drept
dovada, dupa o pauza de refacere in Campia Panonica, nu le-a fost
extrem de greu sa-i ia pe europeni, de la est la vest, batandu-i
in serie, atat pe germani, cat si pe francezi, ajungand pana la Oceanul
Atlantic, dupa care s-au intors prin nordul Italiei. Lucrul acesta a fost
posibil nu pentru ca ungurii ar fi fost mai evoluati, ci, din contra.
Succesului in serie i s-a pus capat in 955, in lupta cu germanii, la
Augsburg, cand au fost practic zdrobiti, situatie din care n-au mai
reusit sa iasa nici in anii urmatori, fiind infranti atat de bulgari, cat si de
bizantini la 985. Pe cale sa impartaseasca soarta predecesorilor huni,
care, dupa o infrangere in fata pecenegilor si moartea lui Attila (453),
au disparut in neant, ungurii au avut revelatia sprijinului papal, care nu
numai ca i-a salvat de la pieire, prin increstinarea de la 1001, dar i-a
transformat intr-un varf de lance impotriva vecinilor ortodocsi, cu
mandat de a-i cuceri si converti la catolicism, care devenise deja o
religie in urma schismei de la 1054. De convertit nu prea au reusit, dar
au reusit in schimb sa transforme teritoriile acestor natii in zone de
ocupatie, cu un grad mai mare sau mai mic de dependenta. Este vorba
desigur de romanii din Transilvania, de slavii din Serbia, Slovacia,
Slovenia, Croatia, Bosnia si Hertegovina, de locuitorii Ucrainei
Subcarpatice de azi. Iata episoade extrem de importante din viata
omenirii, in general, si a Europei, in special, bine secretizate in seifurile
Vaticanului, pentru ca, scoase la iveala, ar rasturna multe din preceptele
istoriei. Faptul ca intr-un moment atat de greu li s-a intins o mana tocmai
din partea Papei, ei au considerat gestul ca pe�un semn de la
Dumnezeu� ,pe care si-au construit apoi intreaga filozofie de viata, un
crez care mai staruie si astazi in mintea lor. Daca hunilor le placea sa
spuna ca ei sunt "Biciul lui Dumnezeu�, ungurii au trait tot timpul cu
increderea ca ei sunt� alesii lui Dumnezeu�. Supozitia a fost alimentata
si de succesele pe care le-au avut dupa increstinare, pe toate fronturile,
cucerind pas cu pas cea mai mare parte a sud-estului si centrului
Europei, ajungand de la cei 92.000 kmp,ce le definesc azi tara, la 368.000
kmp, cat a cuprins Transleithania, partea ungureasca a imperiului din
cadrul imperiului austro-ungar.
Iata ce spunea in acest sens, la 1937, istoricul maghiar Turnowski
Sandor, in retrospectiva asupra dramei Trianonului, citat de catre
istoricul si scriitorul de etnie romano-maghiara, Francisc Pacurariu, in
cartea sa " Romanii si maghiarii de-a lungul veacurilor� : Una dintre
multele dogme varate de-a lungul veacurilor in capetele multimilor a
fost teoria suprematiei maghiarimii. Generatii intregi au fost educate in
ideea ca suprematia maghiarimii este un fel de lege a naturii, o hotarare
speciala a lui Dumnezeu care nu poate fi nicicand schimbata. Cine
pune la indoiala aceasta dogma este lovit de anatema opiniei publice�.
Cu alte cuvinte "legea tacerii� n-au inventat-o italienii.
Acest crez a insotit maghiarimea de-a lungul intregii sale existente in
Europa. El nu numai ca i-a obligat la solidaritate de idealuri , dar le-a
conferit si un mit in virtutea carora au actionat in relatiile cu popoarele
supuse, pe care le-a privit nu numai cu dispret si desconsiderare (vezi
apelativul "budos olah�pentru romani), dar si ca pe o materie prima,
mai mult sau mai putin valoroasa, pentru "fabrica de unguri�, cu care
sa poata acoperi teritoriul intregii Ungarii Mari, pentru a-l transforma
astfel din imperiu in tara. Evident monstruoasa inginerie nu le-a reusit
de-a lungul secolelor, dar ideea in sine nu i-a parasit nici azi, socotinduse
in continuare, de drept, stapanii acestor tinuturi, si deposedati " pe
nedrept� de Trianon.
Este totusi o enigma (pe care istoricii ar trebui sa o dezlege), faptul
ca teritoriile cucerite de catre ei in perioada marilor succese ( sec. XI-XV)
si ajunse la apogeu sub Matei Corvin (1458-1490), sub denumirea
generica de Ungaria Mare au ramas intr-un fel sau altul sub ocupatia
maghiara pana la 1918, chiar daca intre timp statutul imperiului maghiar
s-a schimbat, de la desfiintarea cu tot cu tara, la 1526, sub turci, si apoi
incorporarea acestuia in imperiul habsburgic, la 1699, pana la 1918.
Aceasta supraetajare de opresiuni a dejucat multe din planurile
hungarismului, ca de pilda asimilarea completa a popoarelor ocupate,
dar nu le-a anihilat. In consecinta, ei considera drept legitime, in ciuda
oricarei evidente, actele de extindere a vetrei lor peste vetrele altora,
cerand acum, in plin secol al mondializarii readucerea acestor teritorii
sub sceptrul unei noi Ungarii Mari. Ungarie mare, care sa fim sinceri, nu
stim nici cum ar arata si nici la ce le-ar folosi, pentru ca ea s-ar destrama
din nou incepand chiar din a doua zi de la constituire, si nimeni nu
poate garanta ca nelinistita Ungarie de azi ar supravietui evenimentului.
Sunt realitati de care visatorii de himere nu vor sa tina cont. Ceea ce se
desprinde din intreg parcursul istoric al anilor de ocupatie, fie ca este
vorba de romani, de sarbi, slovaci sau croati etc., este comportamentul
arogant si dispretuitor al maghiarimii la adresa celor oprimati social si
national. Iata un exemplu extrem de sugestiv. Atunci, la inceputul
Primului Razboi Mondial, cand cancelarul Germaniei de la acea vreme
ii cerea primului ministru Tisza Pista, mai multa moderatie in asuprirea
romanilor transilvaneni, ai caror fii si parinti mureau pe fronturile austroungariei,
acesta i-a raspuns astfel: " Ungaria intemeiata acum o mie de
ani prin cuceriri a fost intotdeauna un stat national si ofera o anumita
consideratie pentru dorintele concetatenilor nostri ne-unguri�. Ceea
ce subliniaza comentatorul acestui text sec si ironic este dispretul
total al inaltului demnitar fata de "concetatenii ne-unguri�, carora
nici macar nu s-a ostenit sa le pronunte numele ,de romani, in cazul
de fata. Revenind la actualitatea zilei, constatam ca aceeasi atitudine
staruie si astazi in capetele liderilor maghiari, a "moderatilor� UDMR.
Ziarele de pretutindeni au consemnat cu stupoare recentele declaratii
ale preotului reformat Brassai Zsombor, presedintele UDMR TarguMures, care a subliniat raspicat ca la Festivalul "ForgatagValtoarea�, ce urmeaza sa se desfasoare la Targu-Mures, nu accepta,
sub nici o forma, nici un artist roman sau de alta etnie: "Nu se
incruciseaza merele cu perele, deoarece rezultatul ar fi un hibrid fara
valoare�- a declarat acesta.
Comportamentul actual al ungurilor este vadit subordonat unor astfel
de filozofii si idei vechi de cand lumea, dar readuse in actualitate,
tocmai in speranta ca zeii le vor surade din nou. Desi Trianonul nu a
fost altceva decat un semn, putem sa-i spunem chiar divin, de trezire la
realitate sau un tribut pentru pacatele stramosesti, se pare ca, acum
intr-o Europa din nou relaxata si mai usor de abordat, se incearca un
gest similar cu al stramosilor, care daca atunci a mers, acum poate
deveni sinucigas. Ar fi nedrept pentru un popor destoinic, insa obsedat
de o teama ancestrala si care din dorinta de a-si depasi conditia de
"outsider� , in incercarea de a face " cariera� in Europa, s-a dedat la
multe excese in decursul istoriei, pe care, printr-o conciliere cu fostii
oprimati, carora ar trebui sa le ceara scuze, si nu prin incitare ar
putea fi prescrise si consemnate, doar ca o aducere aminte, in registrul
uitarii al istoriei.
