Nu demult, un fidel cititor al „Cuvântului liber" se bucura, printr-un telefon dat la redacţie, spunând că „parcăăştia s-au liniştit!".
I-am spus să nu se grăbească să tragă, cumva, vreo concluzie pripită, şi se va convinge el că această „linişte aparentă" are în spate un alt scenariu abracadabrant, UDMR-ist, că separatiştii, şovinii, extremiştii, neorevizioniştii secolului 21 nu vor un pic de linişte aici, în Ardeal, că pregătesc noi provocări. Că, într-adevăr, ei pun la cale alte scenarii de culise, după socotelile lor rocamboleşti.
Că lucrurile se petrec tocmai aşa cum precizam, fiind vorba de o linişte doar aparentă, în preajma campaniei electorale pentru alegerile parlamentare, UDMR-iştii au dovedit-o la acea adunătură de la Cluj-Napoca, cu prilejul anunţării candidaţilor viitorilor deputaţi şi senatori, atunci dându-şi în petic, mai ales liderii udemerişti, prin acele declaraţii incendiare, dovedindu-se duşmani declaraţi ai Statului Român Naţional, Unitar, Indivizibil!
Atunci, după scandalul declanşat de cazul Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş, născut prin fals şi prin abuz, în pofida unor documente clare, doveditoare, în urma cărora sunt cercetaţi Ştefan Someşan, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, şi directorul Liceului, Tamasi Zsolt József, mai-marele UDMR, Kelemen Hunor, se declara „dezamăgit de noua acţiune a DNA", şi face apel la membrii comunităţii maghiare să îşi manifeste solidaritatea, deoarece, se spune într-un comunicat al UDMR, semnat de Kelemen Hunor, că „există o asemănare clară între cazul Colegiului «Miko» din Sfântu Gheorghe şi cel al Liceului Romano-Catolic din Târgu-Mureş". Fals! Inexact! Sunt două cazuri total diferite. Altă gâscă în altă traistă! Altă Mărie cu o altă pălărie!
„UDMR este dezamăgită - se precizează în acel comunicat - că directorul Tamasi Zsolt József este suspendat pentru abuz în serviciu, în formă continuată, iar Ştefan Someşan, inspectorul şcolar general al Inspectoratului Şcolar Mureş, pentru abuz în serviciu şi suspendarea funcţiei". Ce mai „avocat", improvizat, şi-a mai găsit Ştefan Someşan! Apoi, de ce nu-i dezamăgită struţo-cămila UDMR, că domnul Tamasi Zsolt József, directorul Liceului Teologic Romano-Catolic II Rákoczi Ferenc, ştiind că liceul se află în ilegalitate, a tăcut, în loc să protesteze în numele adevărului? Oare de ce s-a complăcut în această penibilă situaţie?
Kelemen Hunor, liderul struţo-cămilei, susţine că „situaţiile create în ultimii patru ani, îndreptate împotriva liderilor maghiari, sub pretextul luptei împotriva corupţiei, «ne determină să ne exprimăm solidaritatea»". Concret, l-am întreba: anume „împotriva căror liderii UDMR au fost îndreptate acţiuni în ultimii patru ani"? Măcar un nume! Ce minciună gogonată! În moara devălmăşiilor se permite orice! De ei nu s-a atins nimeni, din motive atât de lesne de înţeles. Hoţii, afaceriştii, călcătorii de lege, corupţii sunt doar românii! Ei, minoritarii, nu! Iar pe infractorul - deputat Marko Attila Gabor, l-au trimis şi l-au ascuns la Budapesta, să nu facă puşcărie, condamnat fiind!
„Afirm cu toată răspunderea, în numele UDMR din România, că vom lupta şi vom fi solidari cu toţi maghiarii care muncesc pentru interesele comunităţii şi ne vom alătura fiecărui maghiar care este supus unor asemenea încercări şi se află în asemenea situaţii. Fac apel la toţi membrii comunităţii maghiare să acţioneze în aceeaşi manieră (…), deoarece nimeni nu poate anula, nu poate încălca drepturile comunităţii maghiare" - clama Kelemen Hunor. Oare? Chiar şi atunci când este încălcată Constituţia, Legea fundamentală a României? Când legile sunt sfidate, când simbolurile naţionale româneşti sunt date de pământ, sunt călcate în picioare? N-ar trebui ei să ştie, oare, că nu au doar privilegii şi supradrepturi, ci şi obligaţii faţă de această ţară, România, ai cărei cetăţeni sunt, în care s-au născut şi mănâncă pâine românească?
„Trebuie să demonstrăm - continuă Kelemen Hunor - că suntem o naţiune care îşi apără membri, care nu permite să îi fie confiscate bunurile. Că nu suntem doar locuitori ai acestei ţări, ci o comunitate naţională puternică, unită şi solidară". Exagerează bine mai-marele struţo-cămilei, vorbind despre „marea răspundere" a liderilor udemerişti, vorbind, de fapt, doar în numele unei minorităţi naţionale, conlocuitoare, nu a unei „naţiuni", cum îi scapă şopârla lui Kelemen Hunor. Un bob zăbavă! Ei, maghiarii, vânând, în această Românie doar privilegii şi supradrepturi, oare la infinit pot fi minţiţi de mai-marii lor? Chiar nu-şi dau seama, acei maghiari cinstiţi, la ei ne referim, că liderii lor, unii parcă făcuţi, de mamele lor, în Parlamentul României, uitaţi acolo din 1990 încoace, îi mint, că ei, cei câţiva, s-au îmbogăţit pe seama lor? Chiar nu văd ei că acea chemare la „solidaritate" şi proteste este o clară mascată incitare la nesupunere civică, îndreptată împotriva DNA, a legilor României? Apoi, iertată să ne fie întrebarea: cine v-a confiscat şi anume ce bunuri, după 1990?
Conform surselor informative, la întâlnirea de la Cluj-Napoca, a sărit cu gura, în postură de mare născocar, şi Marko Bela. Fostul lider UDMR-ist, la acea lansare a candidaţilor Uniunii pentru alegerile parlamentare, a vorbit despre „întoarcerea taxelor către regiuni, astfel încât fondurile să poată fi folosite de autorităţile locale". Adică, mai altfel şi mai clar spus, liderii udemerişti vor o nouă formă de separatism, anume autonomia fiscală! Să primeşti de la Statul Român, din bugetul lui, din banii noştri, ai tuturor, salarii, îndemnizaţii de nababi, bani grei pentru alte avantaje, uneori nemeritate, dar statului să nu-i înapoiezi un leu din impozite şi taxe! Să ţii, ca un hârciog, din acel ban al tuturor, doar pentru tine! Ce se ascunde în spatele unor astfel de calcule şmechereşti? O recunoaştere, indirectă, a autonomiei aşa-zisului Ţinut Secuiesc! „Lăsaţi-ne să ne facem treaba!" - clama Marko Bela. Dacă noi plătim taxe şi impozite, daţi-ne partea noastră înapoi, ca să putem moderniza noi aceste părţi, pentru că vă băgaţi nasul chiar şi în oala noastră! (…), cu banii care ni se cuvin o să construim un Ardeal în care să ne simţim foarte bine!". Care „noi"? - asta-i întrebarea. Oare în care Ardeal, Marko Bela şi ai lui s-ar simţi „foarte bine"? Poate în acea parte din 1940, furată în urma Diktatului de la Viena, în acel nord al Ardealului, dat de Hitler şi Mussolini, Ungariei horthyste şi fasciste, prin rapt, prin diktat? Marko Bela, cel care mai cerea, mai ani, „înapoi patria de la 1918!", a luat-o razna direct peste arătură, printr-o regretabilă miştocăreală la adresa Guvernului, a României, luând totul în zeflemea, în aceeaşi notă ironică mergând, într-o nemernicie, chiar până la acea rezoluţie de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, plângându-se, fariseic, că maghiarii ar fi împiedicaţi să folosească limba maternă în educaţie, că, la Târgu-Mureş, n-ar avea dreptul să-şi facă o şcoală catolică gimnazială! Întrebarea e: cine i-a împiedicat, din 1990 încoace, să facă tot ce au dorit ei, încât el să-şi permită să îşi bată joc până şi de 1 Decembrie 1918? „Vă băgaţi nasul chiar şi în oala noastră" - clama el, adeptul acelor panouri prin care ei „salvează" de Bucureşti Cluj-Napoca, Oradea, Târgu-Mureş, Transilvania întreagă! Ce ticăloşie! Ei, cam mereu la guvernare, din 1990 încoace, cu vicepremieri în guvernele României, cu parlamentari, cu miniştri, cu directori prin ministere în funcţii importante. Ce au făcut ei? Ce farisei! Ce-i Bucureştiul pentru ei? Nimic. Budapesta, da! Este capitala declaratei lor stări şi ţări.
Mergând mai departe, cu discursul extremist, Kelemen Hunor a aşezat, şi el, Marea Unire sub semnul întrebării, în acea ştiută, continuă răfuială. „Nu ne este indiferent ce stare sufletească vom avea la acea aniversare de o sută de ani. Acel moment - spunea el - a însemnat o înfrângere pentru noi. Nu putem uita durerea acelei înfrângeri (…) Nimeni nu poate să ne ceară să sărbătorim un eveniment care ne-a împins în existenţa de membru al unei comunităţi minoritare!".
Jucând mereu la mai multe capete, UDMR pretinde acum noi revendicări etnice, printr-o visată, de data aceasta, autonomie economică! De fapt, ce vor Marko Bela, Kelemen Hunor, Borbely László, Antal Arpad, Raduly Robert şi ai lor supuşi? Visează restabilirea, odată şi odată, a hotarelor Ungariei Mari, a Sfântului Ştefan, uitând că, de fapt, demult nu mai sunt într-un Ev Mediu, chiar întâmplător de-ar fi el! Pentru ei nu există Tratatul de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920! Dominaţi, bolnavi total de visul Ungariei Milenare, ei ar dori o întoarcere, imposibilă, măcar într-o Regiune Autonomă Maghiară, de tristă amintire, pe acest pământ al Transilvaniei, vechi pământ, „trup şi os din osul nostru sfânt". Din păcate, în acest românesc „stat - şvaiţer", diplomaţia papricaşului face ce şi cum vrea, stat al tristului adevăr în care, după acel rău numit „restitutio in integrum", mai-marii maghiarilor au dobândit totul în Ardeal. Cedări păguboase, frauduloase, din toate punctele de vedere, au fost destule! Oare unde-i reamplasată, de fostul guvern Năstase, statuia Ungariei Milenare, simbol al urii şi intoleranţei? La Arad, în România! Unde au fost ridicate monumente non-grata şi busturi ale unor criminali de război? Prin Ardeal! Doar pe pământ românesc! Nu şi pe cel al Ungariei! S-a uitat prea repede că noi, românii, în istoria noastră frământată, avem acele pagini de cronică a identităţii, doritori de identitate naţională, nu de globalizare. Există acea memorie colectivă, memoria identitară a unui neam. Noi, românii ardeleni, ai acestei Transilvanii, suntem aici deodată cu vremea, cu cronica vechimii pe piatră cioplită, pe memoria acestui pământ de la Sarmizegetusa Regia scrisă! Noi, aici, nu trăim într-un mit, ci într-o realitate, mereu lângă sevele acestui pământ. Aici, unde nemernicul Tõkés, Iuda în sutană, cerea protectoratul Ungariei asupra Transilvaniei!
Păguboasei toleranţe româneşti, adormiţilor guvernanţi le mai amintim o dată, sub clopotele de alarmă, trăgând un nou semnal: să vegheze la liniştea Ardealului în faţa scenariilor de culise. Ei, neprietenii neamului românesc, au schimbat, în ultima vreme, din motive electorale, doar tactica hungaristă, au şi spus-o nu demult, ei dorind, şi prin această nouă strategie, cea a autonomiei economice, nu doar un aşa-zis Ţinut Secuiesc, ci de fapt (scenariile de culise sunt o dovadă!) un stat secuiesc! Neprietenilor, struţo-cămilei UDMR, cu gândul mereu la guvernare, pentru noi avantaje, privilegii şi supradrepturi, liderilor Uniunii, de fiecare dată provocărilor lor, le vom răspunde cu acelaşi strigăt din Parlamentul de la Budapesta, la aflarea veştii semnării Tratatului de Pace de la Trianon, din 4 iunie 1920: „Nu! Nu! Niciodată!". E clar?!
