MARGINALII LA O SARBATOARE

Distribuie pe:

Marturisesc, de fiecare data cand, in decursul anilor, am
primit invitatia de a participa la manifestari sarmasene, am
acceptat cu oarecare strangere de inima. Nu din cauza
oamenilor de aici � totdeauna gazde minunate, nici din vreun
motiv de natura estetica privind chipul orasului � al carui
centru, macar (caci mai mult nu am apucat sa vad, mereu
fiind pe fuga), care, in ultima vreme, arata din ce in ce mai
bine, nici macar din cauza coloraturii politice a oficialitatilor �
ultimul element care m-ar putea influenta in relatiile
interpersonale, caci functiile trec, omul ramane, daca e
Om, si, sub acest aspect, nu am nimic de reprosat nimanui.
Dimpotriva! Doar vorbe bune, respect si consideratie, cum
de fiecare data a fost intampinata echipa cu care m-am
deplasat la Sarmasu.
Strangerea de inima despre care vreau sa va vorbesc
tine de admiratia mea fata de marele actor Ovidiu Iuliu
Moldovan, prea repede, nedrept plecat dintre noi, unul
dintre monstrii sacri ai teatrului si filmului romanesc. Nu ne
cunoscuseram personal in timpul tineretii mele bucurestene,
nelipsita fiind pe atunci din salile de spectacol. S-a
intamplat, paradoxal, acest lucru la Targu-Mures, datorita
regretatului Iosif Sava, mentorul meu radiofonic, invitat si
el, impreuna cu Leopoldina Balanuta (uriasa actrita
disparuta si ea) si bunul meu prieten din Conservator,
clarinetistul Aurelian Octav Popa. O tempora!
Dupa imbratisarea revederii, domnul Sava mi-a spus: "Te-am
parat ca abia astepti sa-l revezi pe scena, uite-l in fata ta, in
carne si oase!� In fata mea, un barbat cu chip cioplit parca
in piatra, cu parul ca arama si obraji imperceptibil pistruiati,
mi-a intins mana, zambind cu bunatate: "Pareti deceptionata!�
"Nu, deloc � am ingaimat, gafand totusi
impardonabil -, doar ca... aveam impresia ca sunteti mai
inalt�. Speriata, am incercat sa ma retrag strategic, dar nu
m-a lasat. A ras cu pofta: "E bine atata vreme cat publicul
ne vede frumosi si inalti�. Nu se suparase. Avea o voce
superba, invaluitoare, calda... Era un actor minunat, un bun
roman si un om de o discretie desavarsita. Banuiam ca are
o durere adanca, dar abia dupa ce s-a prapadit am aflat ca
suferea de ciroza. Zambea sau se cufunda in lungi taceri,
ascultandu-ne cu atentie. Adora Transilvania si Sarmasul, il
preocupa viitorul pamantului din miez de tara. Dar era extrem
de discret sau... prudent, singura suferinta pe care o impartasea
prietenilor fiind legata de moartea tragica a parintelui sau,
ucis miseleste in cele 35 de zile ale masacrului de la Sarmasu
(5 septembrie -10 octombrie 1944), localitatea aflandu-se sub
ocupatie horthysta. "In aceste zile si nopti, jandarmii unguri
cu pene de cocos si Garzile Nationale Maghiare, sub
conducerea capitanului de jandarmi Lancz Laszlo, au impuscat
sau au dus pe drumul fara de intoarcere peste 126 de evrei si
39 de romani din zona, militari luati prizonieri de razboi din
luptele crancene de la Oarba de Mures � Ludus � Chetani. (...)
Iata cine sunt martirii si eroii romani identificati de noi, in zona
Plasei Sarmasu: dr. Banu Vasile (n. 1918, com. Mociu/ Cluj,
primpretorul Plasei Sarmasu, impuscat la marginea localitatii);
plut. maj. Teodor Jucan (n. 1882 Buza/ Cluj, fost sef al postului
de jandarmi din Sarmasu/ Mures, impuscat la coltul padurii
comunei Camarasu/ Cluj); Iuliu Moldovan (n. 1916, com. Catina/
Cluj, contabilul Plasei Sarmasu/ Mures); Ioan Moldovan (n.
1906, primarul com. Gabud/ Alba); Alexandru Fizesean (n. 1896,
com. Catina/ Cluj, impuscat la coltul padurii Camarasu/ Cluj; in
urma lui au ramas 5 copii orfani); Vasile Micu (de 71 ani, preot,
com. Sarmasu/ Mures, participant la Marea Unire din
1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia) si altii, si altii,... si altii.�
(Vasile T. Suciu, "De unde atata ura?�)
Nu este intentia mea de a rasuci cutitul in rani vechi. Noi,
romanii, suntem un popor iertator, primul nascut crestin � nu
crestinat! �, asadar, iertam, dar nu uitam. Nu trebuie sa uitam,
fiindca acela care isi uita istoria merita sa o retraiasca.
In localitatea Sarmasu (atestata documentar in 1329), in
luna octombrie a anului revolutionar 1848, au fost spanzurati
de hoardele lui Kossuth: Alexandru Batraneanu - prefectul
Campiei Transilvaniei; Vasile Simonis - viceprefect, jurist, tribun
al Craisorului Avram Iancu.
Au trecut anii, timpul a mai ostoit durerile si a mangaiat
tamplele orasului (azi) Sarmasu, conectat la bornele mileniului
trei de oamenii locului, care par a privi cu speranta spre un
viitor eliberat de temeri si frustrari. Alternativa, oricum, nu
exista! Doar impreuna se poate construi, de distrus poate
oricine, oricand, dar... cui foloseste?!
La statuia viceprefectului-martir Vasile Simonis, sub cerul
incredibil de albastru, mangaiati de boarea, deja tomnatica,
inaltand spre cer faldurile imensului, superbului, Tricolor, sfintit
vineri, 23 august, de soborul de preoti in frunte cu protopopul
Ilie Bucur, dupa slujba si parastasul de pomenire a eroilor
sarmaseni, in context fiind acordate diplome si plachete
putinilor veterani de razboi si vaduvelor celor cazuti pentru
Patrie, sarmasenii si-au sarbatorit Zilele, aflate la a 11-a editie.
Un moment deosebit l-a constituit prezenta "centenarului+1� Avram
Tranc, veteranul de 101 ani, caruia primarul ing. Ioan Mocean i-a
inmanat, public, Diploma aniversara. Tot acum, Nicolae Baciut,
directorul Directiei Judetene Mures pentru Cultura, Culte si
Patrimoniu, a conferit diplome de merit celor doua foarte
tinere poete sarmasene, participante la Festivalul "Ocrotiti
de Eminescu� de la Blaj.
A fost � aceasta zi inaugurala a sarbatorii sarmasene plina de simtire si cuget romanesc, fapt pentru care,
indiscutabil, inginerul Ioan Mocean are un mare merit.
Primarul Sarmasului are evidente calitati de lider si stie sa
catalizeze energii de substanta. De la bun inceput capteaza
atentia prin modul transant si echilibrat in care abordeaza
oamenii si... problemele. Este politicos, dar categoric,
prietenos, tenace, charismatic si, ceea ce este foarte
important, cultural. (Sarmasul are cei mai multi scriitori dintre
Cetatenii sai de Onoare, dar asta e alta discutie...)
La Sarmasu au rostit discursuri oficialitati reprezentand
mai tot curcubeul politic si cele mai importante institutii
judetene, parlamentari, gazetari: doamna subprefect
Gabriela Koos, presedintele Consiliului Judetean, Ciprian
Dobre, parlamentarii Akos Mora Daniel si Cristian Chirtes,
presedintele ASTREI muresene, Lazar Ladariu, redactor-sef
al cotidianului "Cuvantul liber�, scriitorul Nicolae Baciut,
protopopul Ilie Bucur, viceprimarul sarmasean Sallai Imre...
Au fost depuse coroane de flori si am asistat la defilarea
Garzii de onoare.
La Biblioteca oraseneasca "Liviu Rusu�, insufletita
de pasiunea pentru carte si frumos a Dinucai Burian,
Nicolae Baciut a realizat o performanta demna de Cartea
Recordurilor, expunand, pe doua mese � insuficiente ca
spatiu! -, cate un exemplar din cele peste 100 de titluri din
creatia sa, strajuite de splendida expozitie de pictura
religioasa a lui Marcel Naste si de cea de arta fotografica "In lumea daltonistilor� - semnata de Gabriela Doina Vanca.
S-ar putea vorbi mult fie si doar despre aceasta prima zi a
editiei a XI-a de la Sarmasu, dar ne vom opri aici, nu inainte
de a sublinia, la modul superlativ, calitatea Targului de arta
traditionala, Editia I ("Lada de zestre�, mestesuguri si arta
culinara specifice Campiei sarmasene).
Fie si doar pentru atat, felicitari tuturor!

La multi ani, sarmaseni!

Lasă un comentariu