Aceste dealuri, daca ar vorbi
Si iarba de-ar putea ca sa graiasca,
inlacrimate ele-ar povesti
de un razboi si-o oaste romaneasca.
De cum erau de gloante secerati
feciorii tineri, fara cununie,
si cum au fost cu moartea cununati,
cand au cazut, ucisi in batalie.
Si apele ce curg de ar grai
si tarmul ce, lovit de val, se frange
ne-ar spune ce-au vazut cu ochii lor,
ca Muresul a fost un rau de sange.
Din mal in mal, pluteau morti langa morti
si nimeni nu era sa ii adune,
doar vantul printre salcii clipocea
un trist prohod de dus la-ngropaciune.
- Unde-ai murit necunoscut soldat
si ochilor cine le-a-nchis privirea?
- Ninsorile si ploi ce m-au udat
si toamnele tarzii cu desfrunzirea.
- Acasa tristi pe cine ai lasat?
- Mireasa ce-am luat-o din iubire,
surori si frati, pe tata-ngandurat
si mama, sfanta maica, in jelire.
- De ce te-ai dus si cine te-a chemat
sa mergi sa mori si sa ajungi sub glie?
- Strabunii, care-n grija mi-au lasat
sa nu ajunga neamul in robie.
- Si-n toiul luptei, cine te-a vandut
si a luat argintii pusi in mana?
- E un pastor, ce nu l-a cunoscut
nici Miorita, cand urcam spre stana.
Se coborase iadul pe pamant,
cand s-a pornit o grindina de gloante
si-a trebuit sa mergem la atac,
precum era comanda, trimisei ordonante.
Din deal, ne-au fulgerat si ne-au cosit,
val dupa val si fara incetare,
aprinse guri de foc, intrun-au clantanit
si nu a fost nadejde de scapare.
De-aceea eu acasa n-am venit,
sa ma cunun si sa fiu mire, mama,
fiindca am fost cu moartea logodit
si totul s-a-ntamplat de la o rana.
