PLEDOARIE PENTRU "RECUPERAREA DEMNITATII„ ROMANESTI!

Distribuie pe:

"Evenimentul la care facem referire � scria, la timpul acela, colegul
Ion Maldarescu � nu s-a intamplat in vreun loc plin de semnificatii
si nici macar intr-un loc public , ci in curtea casei unui satean. Sateanul
nu este, insa, oricine, ci profesorul de istorie Gica Manole, care si-a
indeplinit una dintre nazuintele pe care le avea de cativa ani.�
Vineri, 31 august 2012, in satul Tataraseni, comuna Havarna, "pe o
ulita aproape pierduta si uitata de lume�, a fost dezvelit, in prezenta
unor cadre didactice, oameni de cultura si tarani localnici, un bust al
Maresalului Ion Antonescu, amplasat in curtea casei profesorului doctor
in istorie � Gica Manole, fost director al Casei Corpului Didactic din
Botosani, care a suportat toate cheltuielile lucrarii si ale amplasarii
bustului. Eveniment de exceptie de remarcat intr-o perioada legata de
multe evenimente din istoria Romaniei.
De ce a fost aleasa tocmai data de 31 august? Pentru ca la 31 august
1944, Ion Antonescu, cel care a condus, practic, Romania in cel de-Al
Doilea Razboi Mondial, a fost predat rusilor. Conducatorul Romaniei,
din septembrie 1940 pana la 23 august 1944, care a decis intrarea tarii in
razboi alaturi de Germania, in baza presiunilor de readucere acasa a
teritoriilor romanesti pierdute prin Diktatul de la Viena si prin Pactul
Ribbentrop Molotov, o parte castigata apoi pierduta din nou, a fost
arestat la 23 august 1944, si condamnat la moarte, prin Decretul-lege
nr. 312, din aprilie 1945, pe baza caruia au fost judecati acuzatii in
"Procesul Marii Tradari Nationale�, si executat, pentru dezastrul tarii si
crime de razboi, la 1 iunie 1946! Ciudat! Philippe Petain, aliat francez al
Germaniei, "erou al Primului Razboi Mondial�, a fost si el condamnat la
moarte, dar presedintele Charles de Gaulle i-a comutat
pedeapsa la inchisoare pe viata, insa regele Mihai I nu a
procedat la fel cu Maresalul Antonescu�, sub presiune
ruseasca, fiind, mai apoi, recompensat de bolsevici cu
Ordinul "Pobeda�! "La sugestia ministrului Justitiei - Lucretiu
Patrascanu, regele Mihai a comutat pedeapsa cu moartea
in munca silnica pe viata pentru condamnatii Constantin
Panthazi, fost ministru al Apararii, Radu Lecca, imputernicit
al Guvernului pentru problemele evreiesti, si Eugen Cristescu,
fost director al Serviciului Special de Informatii. Conducatorul
statului roman, Maresalul Ion Antonescu, Mihai Antonescu,
viceprim-ministrul si ministrul de Externe, Gheorghe Alexianu,
fostul guvernator al Transnistriei, si generalul Constantin
(Piki) Vasiliu, fost sef al Jandarmeriei, au fost asasinati printr-o
executie-macel, in aceeasi zi de 1 iunie 1946, in "Valea
Piersicilor� din inchisoarea Jilava. De fapt, "Maresalului
Antonescu nu i s-a acordat nici macar dreptul sfant de a
avea un mormant!�.
Dupa cum se stie, conform abuzivei Ordonante de Urgenta
nr. 31/2002, "initiata, redactata si emisa sub directa
coordonare a premierului Guvernului Romaniei � Adrian
Nastase, prin ministrul Culturii de atunci � acad. Razvan
Theodorescu, sub presiune straina de interesele Neamului
romanesc�, interzice "ridicarea sau mentinerea in locuri
publice(�) a unor statui, grupuri statuare, placi comemorative
referitoare la persoanele vinovate de savarsirea
unor infractiuni contra pacii si omenirii�. Numai ca acea
reglementare abuziva, "transformata� in lege, nu tine cont
de nimic: "de ilegalitatea asa-numitului �Tribunal al
Poporului�, de mascarada "Procesului Marii Tradari
Nationale� (derulat sub dictat si regie sovietica), de
incompetenta completului de judecata si de tot scenariul
demn de absurdul pieselor de teatru ale lui Eugen Ionescu�.
"Lucretiu Patrascanu a fost promotor al epurarilor si
proceselor de tip stalinist. In anul 1945 el a infiintat
"Tribunalele Poporului, promovand in cadrul lor procurori
precum Avram Bunaciu, Constanta Craciun, Alexandra
Sidorovici (sotia lui Silviu Brucan, alias Samuel Bruckner)�.
Nefireasca si neconstitutionala, OUG 31/2002 se aplica
selectiv cum spune romanul: "pentru unii muma, pentru altii
ciuma!�. Beneficiind de presiunile UDMR, aflata de mai bine
de doua decenii in echipele care au distrus Romania,
criminalul de razboi Wass Albert � asasin de romani �
beneficiaza de monumente in cel putin trei localitati ale tarii,
deci talerul (in)justitiei este inclinat dupa cum bate vantul
guvernelor. Din partea autoritatilor nicio reactie�.
Asadar, avand o "cu totul alta parere fata de rolul pe care
Maresalul Ion Antonescu l-a avut in istoria Romaniei, cum
legea ii interzice sa ridice un bust al acestuia in loc public, a
facut-o in propria-i curte�. De ce? Pentru ca "Maresalului i
s-ar cuveni un alt loc in istorie�, o parere a majoritatii
romanilor. "Ne-a dezrobit Basarabia, ne-a dezrobit restul
Bucovinei si a aratat lumii ca poporul roman este un popor
mandru si eroic, si nu las si vegetal, cum spun atatia
netrebnici. Asadar, este o chestiune de afisare a unei
demnitati firesti, pe care orice cetatean roman poate sa o
aiba raportandu-se la eroii neamului sau si la jertfele sale
infinite. Este un gest de recuperare a demnitatii (�) Si pentru
ca sunt doua secole de cand ne-au rapit Basarabia, am
simtit nevoia sa ridic un monument celui care ne-a eliberat
Basarabia si nordul Bucovinei. Daca el nu are, in tara lui, un
monument, ei bine, l-am facut eu in onoarea lui si a tuturor
camarazilor sai morti pe front (�), ca un fel de remember. Nu
uitati! Datoria voastra este sa reintregiti Romania (�). In
secolul XX, doua milioane de romani s-au jertfit ca sa cladim
noi, din Romania Mica, Romania cea Mare si Sfanta, de la
Nistru pana la Tisa� � spunea Gica Manole, la dezvelirea
bustului. "Eu privesc acest lucru, fara exagerare, ca si cum
ai avea un mic bust al lui Eminescu in biblioteca personala,
ca si cum ai avea o medalie cu chipul lui Nicolae Iorga. Este
o personalitate a istoriei romanilor, este o personalitate
tragica (�). Ar trebui sa ne gandim la situatia in care era Ion
Antonescu atunci: era prins intre doua forte malefice, una
venea din Germania, cealalta venea din Rusia. Deja
pierduseram o parte a Ardealului, ramanea sa pierdem tot
sau sa luam atitudine. El a luat atitudine. Cu oricare din cele
doua parti s-ar fi aliat, ar fi iesit rau (�) Nu cred ca ar fi vrut
nimeni sa fi fost in locul lui atunci si sa fie nevoit sa ia o
decizie!� (prof. dr. Ciprian Voloc). Deci, practic, Antonescu
"nu a avut de ales in anii �40, alegand, din doua rele, Germania
si Rusia, pe cel mai mic!�.
Au urmat si alte luari de cuvant, pe care vorbitorii
considera ca "maresalul nu trebuie blamat pentru intrarea
in cea de-a doua conflagratie mondiala, alaturi de nemti,
deoarece in opinia sa el nu a avut de ales. "Maresalul
Antonescu poarta simbolurile neamului romanesc. El este
purtatorul nostru de cuvant si simtire acum si dintotdeauna,
in memoria neamului romanesc figura lui nu se va sterge
niciodata (�) Figura Maresalului Antonescu nu se leaga cu
absolut nimic de ceea ce inseamna fascism, el nu s-a aliat cu
hitlerismul, el s-a aliat cu Germania, cu puterea, cu forta armatei
germane, in scopul de a redobandi teritoriile furate, de a indeplini
idealurile romanesti.� (prof. Ioan Puiu). "Este un inceput pentru
recuperarea identitatii nationale!� (Aurel Bruma).
Ciudat lucru! Dupa dezvelirea monumentului de la
Tataraseni, profesorul Gica Manole, "singur impotriva tuturor�
prin gestul lui de patriotism si curaj, a primit mesaje de
amenintare cu moartea, carora el le-a raspuns: "Veniti, va
astept!�. Politia Romaniei "are datoria sa-i apere pe cetatenii
Tarii, iar romanii sa respecte si sa-i cinsteasca pe astfel de
oameni, precum prof. Gica Manole�. El a dat dovada de
fermitate, de patriotism, de spirit de dreptate, de iubire de
neam, de adanca cinstire fata de cel care s-a jertfit pentru
Neam si Tara, pentru dorinta de reintregire a granitelor firesti
in Romania Mare. Totusi, ramane de neinteles refuzul celor
cativa preoti, invitati sa sfinteasca bustul Maresalului, cat si
al militarilor in rezerva care s-au eschivat sa participe la
solemnitate! Sa nu te intrebi, oare, precum poetul, in cazul
unui alt mare barbat al Neamului: "Unde-au fost romanii cand
taiara pe Viteazul?�.
Deosebit de important, in privinta comportamentului lui Ion
Antonescu ca militar, ca om, inainte de toate, este un semnal
emotionant, venit tocmai din Israel, din partea domnului Puiu
H. N., referitor la un montaj de texte si fotografii, dedicat
aviatorilor si parasutistilor evrei cazuti prizonieri in Romania,
pe timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, aparut tocmai pe
site-ul Armatei Israelului. O informatie despre un text corect,
privindu-l pe Maresal, departe de imaginea unui "antisemit�
si "criminal de razboi�, tocmai pe site-ul Armatei Israelului nu
poate fi neglijata, ci de luat in seama. Poate chiar sa constituie
un "inceput al spunerii adevarului�, care nu poate fi tinut �
comenteaza profesorul Ion Coja � la nesfarsit sub obroc (�),
iar pozitia oficiala ar trebui sa tina cont, cu sinceritate si bunacredinta�,
de opiniile unor "evrei cinstiti, corecti, de aleasa
reputatie�. Despre ce este vorba? "Parasutisti din chibuturi
israeliene, originari de pe aceste meleaguri, au fost parasutati
in Romania, unii in tarile vecine, de unde urmau sa treaca
granita. Unii erau trimisi sa bombardeze campurile petroliere
si rafinariile din zona Ploiesti. Numai la 1 august 1943 au zburat
din Bengazi (Libia) 178 de avioane de tip "Liberator� B-24 ale
fortelor aliate pentru bombardamentele din zona Prahovei si
rafinariile de langa Ploiesti, 162 reusind sa ajunga in spatiul
aerian romanesc, celelalte ramanand pe drum. O alta expeditie
are loc la 17 august 1944, tot cu avioane "Liberator� B-17 si B24, avand loc 27 de bombardamente. Pe timpul luptelor aeriene
si al bombardamentelor deasupra teritoriului Romaniei "au
cazut avioane, iar echipajele de zbor au ajuns in mana
autoritatilor romane, aviatorii si insotitorii au fost luati prizonieri
si inchisi in inchisorile romanesti.� Numarul aviatorilor si al
celor din echipajele de zbor, luati prizonieri, a depasit 1.000.
Cei care nu au fost prinsi s-au ascuns, asteptand salvarea lor
din partea camarazilor. "In ajutorul lor au fost trimisi
parasutistii evrei din Palestina care au reusit sa salveze circa
150 de aviatori ai Fortelor Aliate si sa-i treaca granita.� La
sfarsitul razboiului, intre 31 august si 3 septembrie, autoritatile
romane i-au eliberat pe cei 1.161 de prizonieri luptatori din
fortele aeriene: 1.117 americani, 31 britanici, 12 olandezi si un
francez. "De asemenea � se mentioneaza in sursa citata �,
parasutistii israelieni au actionat ca sa-i organizeze pe evreii
din Romania pentru a se apara si, apoi, sa poata emigra legal
sau ilegal. Astfel, 60.000 de evrei din Romania au emigrat, cu
ajutorul lor, spre Israel.�
Parasutistii din chibuturi din Palestina, trimisi spre Romania,
pe timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, toti vorbitori de
limba romana, erau: Aba Bardicev, Dov Berghev, Leova
Gukovski, Baruk Camin, Mielu Kanev, Arie Fichman, Rico
Lupescu, Itzhak Macarescu si Shaike Dan (Ioshua
Trahtenmberg). Nu toti au reusit sa ajunga in Romania. "Aba
Bardicev, lansat la granita intre Romania si Iugoslavia, prins
in Ungaria, trimis la Mathausen, a fost judecat si condamnat
la moarte.� Lansati intr-un loc nesigur, Arie Fichman si Leova
Gukovski au fost prinsi si eliberati la sfarsitul razboiului,
precum si Rico Lupescu si Itzhak Macarescu. Nefiind prinsi,
ceilalti au reusit sa intre in contact cu comunitatea evreilor
din Bucuresti. Prinsi au fost si Arie (Leova) Gukovski din chibutul
Iagur si Arie Fichman, lansati in Romania in noaptea Anului
Nou evreiesc. Din cauza unei greseli a pilotului care ar fi trebuit
sa-i lanseze la 60 de kilometri de Capitala, au aterizat undeva
intr-o suburbie a Bucurestiului, printre exploziile tunurilor
antiaeriene. In cadere, Leova si-a rupt un picior, a inghitit
harta cu planul de actiune si codurile secrete, apoi a fost luat
prizonier. Dupa 1944, el s-a intors in chibutul Iagur, de unde
plecase, si a scris o carte "Pentru ce am fost chemat la
datorie?�. Arie Orni Fichman (din chibutul Beit Oren, devenit
capitan Jakobson) si Iehuda Ahisher, transportati in Libia, iar
de acolo urmand sa fie parasutati langa Arad, cu scopul de a
lua legatura cu prizonierii puterilor aliate, sa incerce sa-i
organizeze pentru a evada si a crea o infrastructura in Balcani,
tot dintr-o greseala de navigatie a pilotului, aterizand departe
de locul de intalnire, au cazut prizonieri.
Purtand uniforme britanice, parasutandu-se fara arme, cu
parasute albe (de salvare), cele in scop de spionaj fiind
albastre sau gri, avand asupra lor monede de aur, bancnote
straine, in valoare de 173.000 de lei, o suma importanta,
pachete cu mancare concentrata si truse medicale de primajutor,
nu au fost acuzati de terorism, anchetatorii "nu au
folosit metode de tortura pentru a scoate de la ei declaratii�.
Dosarul de cercetare a fost trimis direct lui Ion Antonescu,
conducatorul Romaniei, subliniindu-se faptul ca, dupa
declaratiile celor doi, s-a dat sa se inteleaga ca "viitorul
Romaniei depinde de felul cum se vor purta cu evreii.� De
mentionat ca Ion Antonescu a refuzat sa-i predea pe cei doi
parasutisti Gestapoului, stirea capturarii lor ajungand,
imediat, la urechea ambasadorului Germaniei la Bucuresti,
Manfred von Kilinger, si mai departe la Herman Georing.
Nedorind ca prizonierii sa fie interogati de nazisti, Maresalul
Ion Antonescu a dat ordin sefului Statului Major al Fortelor
de Aviatie sa transmita nemtilor ca "parasutistii vor fi
interogati de serviciile romane, iar rezultatele vor fi transmise
fortelor aeriene germane�. In fata presiunilor germane,
autoritatile romane au cedat si au acceptat ca Arie Fichman
sa fie interogat de nemti, in Germania, dar numai in prezenta
unei comisii "formate din ofiteri romani care sa-l insoteasca
si sa primeasca informatii asupra tehnicii si metodelor de
interograre folosite de nemti in cazul prizonierilor de razboi
ai Puterilor Aliate.� Plecat in Germania la 9 octombrie 1943,
insotit de ofiteri romani, Arie Fichman (Ghedeon Jakobsn)
s-a intors la sfarsitul lui octombrie, intalnindu-l pe Josef
Hanani in lagarul de prizonieri (ai Puterilor Aliate) de la Timisul
de Jos, si eliberati la 2 si 3 septembrie 1944, urcati, impreuna
cu alti prizonieri, intr-un avion care a decolat de pe aeroportul
din Popesti-Leordeni spre Italia.� Ciudate mai sunt, uneori,
intamplarile vietii! La 29 iulie 1954, in prezenta ministrului
Moshe Sharet, in memoria lui Peretz Golsdtein, unul din cei
parasutati in Romania, un avion care zbura deasupra
participantilor la comemorare s-a prabusit in mijlocul multimii.
"Atunci au murit Arie (Leova) Gukovski, Arie Fichman si Dov
Berger, trei dintre parasutatii originari din Romania, care
fusesera lansati in timpul razboiului.� Au scapat teferi din
falcile molohului, ale razboiului nemilos si au murit in timp de
pace! Soarta omului.
Am relatat aceste fapte, tocmai pentru a sublinia ca
Maresalul Ion Antonescu personal s-a implicat in cazul celor
doi prizonieri evrei, refuzand sa-i predea nemtilor, ei fiind
prizonieri ai Armatei Romane. "Omul si militarul de onoare, care
a fost Ion Antonescu, s-a ingrijit ca prizonierul predat, pana la
urma, nemtilor sa fie mereu insotit de cativa ofiteri romani,
asigurand, astfel, protectia lui, ferindu-l de eventuale abuzuri
ale anchetatorilor nazisti�- o ilustrare a "raporturilor corecte
intre parteneri si adversari�, pentru a putea sa se intoarca teafar
si nevatamat acasa, in Palestina, in viitorul Israel.�
Toate acestea au aparut pe site-ul Armatei Israelului,
reflectand "comportamentul ireprosabil al Maresalului Ion
Antonescu� privind "tratamentul omenos si civilizat, in spiritul
unei frumoase traditii romanesti�, "comportament romanesc
aproape unic in analele unei conflagratii care a batut toate
recordurile de cruzime si neomenie, de salbaticie si de
asasinat in masa, prizonierii avand soarta cea mai tragica cu
putinta: moartea.� Un "contrast halucinant!�. Inca o
ciudatenie, ceva de neinteles: oare de ce Arie Fichman,
pentru care Ion Antonescu a intrat in dezacord cu proprii sai
aliati, pentru a carui viata autoritatile militare romanesti au
facut tot ce au putut ca sa-l salveze si au reusit, Leova
Gukovski, autorul cartii amintite mai sus, alti parasutisti evrei,
chiar importanti lideri, precum Wilhelm Filderman, Alexandru
Safran, Misu Benevenitisti, care cunosteau si alte fapte care
il dezincriminau pe Maresal, de ce nu s-au prezentat, ca
martori, ai apararii lui in procesul-simulacru al "Marii Tradari
Nationale�? Ei puteau depune marturii edificatoare privind
"omenia oamenilor de rand, respectul lui Ion Antonescu si al
autoritatilor pentru haina militara, pentru adversar.�
Consideram, in final, deosebit de importante si cat se poate
de concludente opiniile celor doi generali romani despre
Maresalul Ion Antonescu: "Istoria va pastra, pentru
totdeauna, numele Maresalului Ion Antonescu in Panteonul
Eroilor Neamului, ca pe un mare patriot care si-a dedicat
viata cauzei poporului roman� (general (r) jurist militar Ioan
Dan); "Specialist in dreptul penal (�), generalul (r) magistrat
Ioan Dan asigura chezasia adevarului necontrafacut
conjunctural, conferindu-i dreptul de a fi un argument de
prima mana in batalia pentru reabilitarea, intru istorie, a uneia
dintre personalitatile reprezentative ale Neamului: Maresalul
Ion Antonescu� (general (r) Radu Theodoru).
Surse: Ion Maldarescu - "Recuperarea demnitatii�, in
"Monitorul de Botosani�; www.ioncoja.ro; www.zanhamin.org.il;
"Procesul Maresalului Ion Antonescu� (de general (r)
magistrat Ioan Dan, Editura Lucman, Bucuresti, 2005); Ididem,
general (r) Radu Theodoru; Ordonanta de Urgenta nr. 31/
2002; "Regele Mihai si Maresalul Ion Antonescu� (Petre
Turlea, Editura "Semne�, Bucuresti, 2010); "Ion Antonescu
intre extrema dreapta si extrema stanga� (Petre Turlea,
Editura "Semne�, Bucuresti, 2009).

Lasă un comentariu