Ne scriu cititorii
Stimate domnule redactor-sef

Distribuie pe:

Indemnul de a "lua atitudine�, dat prin cotidianul "Cuvantul liber�,
merita toata lauda. Cu toate ca, in zilele noastre, cei "avizati� nu
prea se sinchisesc, totusi, cu luarea de atitudine. Ramane un act
cetatenesc.
In randurile mele doresc sa vorbesc despre un adevarat "deal al
calvarului�.
Cimitirul Livezeni a devenit cel mai mare cimitir al urbei si, totodata,
cel mai frumos pozitionat. Pana mai anii trecuti, mormintele erau
ingrijite si plantate cu fel de fel de flori � unele mai frumoase decat
altele. Aveai o deosebita placere sa parcurgi acele "alei� ale
cimitirului, si era musai sa te opresti, macar catusi de putin, in dreptul
fiecarui mormant, spre a-i privi frumusetea.
Parca si sufletul (sau spiritul) celor decedati era prezent si se
bucura de priveliste. Simteai insasi prezenta lui Dumnezeu, parca
mult mai puternic decat in biserica.
Dar, s-a intamplat ca ciocoii timpurilor noi au hotarat ca autobuzele
de transport in comun sa nu mai urce dealul pana la cimitir. Astfel, de
la ultima statie pana la poarta cimitirului este doar drum in panta. O
panta destul de mare si destul de lunga; cam un kilometru. Cunoscut
este faptul ca ingrijirea mormintelor o fac de regula si in mare parte
persoane de varsta a treia, datorita atat priceperii lor la astfel de
treburi, cat si a timpului disponibil ce il au.
Cunoscut poate fi si faptul ca sanatatea si puterea acestor persoane
in varsta nu prea ii ajuta a urca usor un asemenea deal.
Ca urmare, saraca lume a fost nevoita sa acopere mormintele cu
acele placi de beton spre a nu creste tot felul de balarii.
In prezent, fostul frumos cimitir arata doar ca un deal (munte) de
piatra, respectiv de beton; cenusiu, sumbru si pustiu! Zise o femeie
(si poate ca nu-i singura): "Cand mergeau autobuzele, ma duceam si
de trei ori pe saptamana la mormantul raposatului, si parca mai
stateam de vorba cu el, dar acum nu mai pot merge, nu pot urca
dealul acela. Si-abia acum simt ca el a murit cu adevarat si ca sunt
atat de singura!�
Aceeasi este situatia si cu inmormantarile. Multi dintre cei ce-l
cunosc pe cel decedat nu-l pot conduce "pe ultimul drum�, precum
este datina. La mica lor pensie, din care o mare parte o dau pe
medicamente, nu-si pot permite de a merge cu taxiul.
Ar fi, oare, un capat de lume ca aceste autobuze sa urce dealul,
asa cum l-au urcat ani si ani de-a randul? Dar macar pe timpul (intre
orele) cand este deschis cimitirul, si macar pe timp de vara, ca din
noiembrie pana in aprilie nu prea se fac vizite la cimitir.
De altfel, diriguitorii transportului in comun nu realizeaza in mintea
lor nici macar importanta afisarii numarului de linie pe lateralul
autobuzului. Abia-abia daca sunt doi sau trei soferi mai educati si cu
bun-simt care respecta aceasta regula.
In contrast cu aceasta situatie, edilul-sef ne marturiseste ca pentru
tiganii din cartierul Valea Rece a facut case, spalatorie, atelier, le
acorda un substantial ajutor social, gratuitati, o seama de utilitati,
precum apa, canalizare, salubrizare si cine stie inca mai ce.
Se pune legitima intrebare: cine, oare, suporta aceste cheltuieli?
Se poate raspunde, cu toata certitudinea, ca le suporta acei platitori
de impozite pentru care nu se acorda nici macar cateva paharele de
benzina spre a urca autobuzele acel deal. O fi, oare, vorba despre
discriminare etnica, rasism, nationalism sau ce altceva? Se spune
ca blestemele au efect. Asa o fi. Numai ca, vinovat nu este cel care
mananca sapte paini, ci acela care la da. Cei care ii voteaza.

Lasă un comentariu