Caldura toropitoare si la Targu Mures! Vipia a lovit
vestul si sud-vestul, de la Oradea la Craiova, dar coada
ei a atins si judete din centrul tarii.
Cum o fi acum la Craiova, unde sunt anuntate 37 de
grade la umbra?
La mine in camera sunt 27 de grade. Imi prepar o
doza de limonada si deschid (totusi!) calculatorul!
Deschid un site unde vad imagini live cu centrul
Craiovei. E (caldura ca-n) pustiu! Nici tipenie de om!
Fantana muzicala pare si ea toropita de caldura. Nu
functioneaza. Isi tine ascunsi, la� umbra, stropii
racoritori si jucausi. Unde sa le dea drumul la joaca,
in aerul incins, dogoritor?
Privesc "peisajul� desertic si caut sa-l schimb cu o
"oaza�, sa-l mai racoresc, prin forta amintirii. Suprapun
peste imaginea la zi, "in timp real�, imaginea unei
cladiri impozante care exista chiar pe locul fantanii
muzicale de azi.
Cladirea se afla cam la 50 m de casa mea, pe str.
Unirii, colt cu strada Grivita Rosie. A fost demolata in
urma cu aproape 40 de ani, dar ea exista in amintirile
mele! Frumoasa, intacta, neatinsa de lama buldozerului,
asa cum arata pe la jumatatea veacului trecut!
Istoria ei e mai veche, dar ma opresc in urma cu
aproape un secol, in 1919, cand Libraria SOCEC isi
deschisese la parterul cladirii, chiar pe colt, al treilea
sediu, dupa Iasi si Ploiesti. In 1949, in locul Librariei
s-a infiintat un� Lacto-Dorna, in prelungirea caruia,
pe latura dinspre strada Unirii fiinta cinematograful
"Apollo�, devenit "Timpuri noi� si, mai apoi, "Tineretului�.
Prin anii �50-�60, la cele doua etaje ale cladirii functiona
Scoala de Muzica, devenita Liceul de Muzica.
(Re)construiesc, din amintiri, imagini dragi, de la
inceputul anilor �60!
�Aveam 9 ani cand parintii mei s-au gandit ca e
bine sa merg intr-o tabara, sa plec de-acasa, din
"cuibul� protector, fara ei, pentru prima oara. De-aici,
din fata Liceului de Muzica, noi, copiii de pe strada
Madona, care mergeam in tabara in comuna Olteni
(pe-atunci, in regiunea Brasov, azi, in judetul
Covasna), am plecat grupat, spre statia autobuzului 1
Gara-Parc. Era o (foarte de) dimineata de vara cand
am pornit spre gara, inca somnorosi, Claudia, Nina,
Dorel, Dan, Beno, Florin si eu, insotiti de parinti. Aici,
ne-am intalnit cu Gabriela Popescu, profesoara care
ne-a (pre)luat in grija sa, cu bagaje cu tot. Am ajuns
la Bucuresti, in Gara de Nord. O vedeam prima data.
M-a coplesit. Mi se parea imensa. Si frumoasa! Din sala
de asteptare priveam pe geam la fantanile arteziene
care-si trimiteau stropii racoritori, purtati de adierilemangaierile
aerului pana pe pervazul ferestrei. Am stat
in gara cateva ore in asteptarea "legaturii�.
Ne-am urcat in personal. Era aproape de miezul
noptii cand, cu ochii carpiti de somn, am coborat din
tren, intr-o gara micuta, cu o sala de asteptare
luminata de un bec chior si unde mirosea a DDT.
Mirosul� specific din compartimentul de tren era�
parfum pe langa mirosul de DDT! N-am stat mult timp
aici si am fost "incarcati� intr-un autobuz care rasarise
din intunericul noptii, chiar in spatele garii. Am ajuns
in tabara. Am dormit cu totii intr-un dormitor mare,
neocupat. A doua zi eu am fost repartizat cu Beno,
intr-o camera cu alti 4 sau 5 baieti. M-am certat cu
Beno pret de cateva minute, cand ne-am ales paturile.
Ne-am impacat, si dupa ce ne-am asezat in ordine
lucrusoarele, ne-am apucat sa scriem prima carte
postala, ca am ajuns cu bine. Asa promiseseram
parintilor! "Draga mama si tata, am ajuns cu bine.
Stau cu Beno in camera. Aici totul e bine. Eu sunt
cuminte. Nu va faceti griji�.� In mare, cam asta am
scris in prima mea carte postala expediata. Eram
mandru ca puneam in cutia postala a taberei prima
mea corespondenta, dar mai putin mandru ca am scris
cu creionul! Am vrut eu sa-mi iau stiloul cu mine, dar
ai mei nu m-au lasat: "Nu iei stiloul la tine, ca poate
ramai fara el pe-acolo, si iti pare rau apoi, ca e cadou
de la unchiu� Gheorghe de la Sibiu!�. Imi amintesc ca
de-abia mi-a ajuns spatiul sa scriu, deloc aliniat, deloc
caligrafic, desi imi propusesem sa scriu frumos! "Sa
scrii frumos, ca o sa vada cartea postala toata lumea
si Vera (vecina si mai apropiata mea colega de clasa).
Sa nu ne faci de ras�! Ai mei imi pusesera in bagaje si
cateva carti postale (cu timbrele aferente!), sa le scriu
despre cum e in tabara, cum e mancarea, daca sunt
cuminte, daca iau haine mai groase cand e mai rece,
"ca asa e la munte�, daca ascult profesorii (pai, cum
altfel!?) etc... M-am conformat si "raportam� des
despre prima mea iesire in lume, fara parinti, despre
cum ma descurcam acolo, singur, fara a fi inconjurat
de grija si dragostea parinteasca, dar nu le-am scris
alor mei in cartile postale despre idila mea, de altfel,
nevinovata, cu o fata frumoasa, din Bucuresti, mai
mare decat mine cu vreo 3 ani! In schimb, cand am
ajuns acasa, Beno m-a parat alor mei si i-a "relatat�
Verei (o placea!) cu lux de amanunte despre prietenia
mea cu fata din Bucuresti. Iar m-am certat cu Beno,
dar n-a durat mult!
"Joaca, joaca, joaca, baiete, ca esti frumos ca un
castravete/Si jocul nostru este format, dintr-o fata
si-un baiat�. Si uite-asa, prins in copilareasca hora,
ca intr-o Ciuleandra pentru copii, am simtit cum o fata
frumoasa imi inconjoara gatul cu batistuta, ca la
Perinita adultilor! Am mai stat noi inlantuiti asa, si cu
alte ocazii pe care ni le-am creat, dar am profitat si de
serile dansante cand dansam impreuna, pe terasa
conacului, alaturi de perechile mai mari, chiar liceeni.
Dansam e un fel de-a spune. De-abia atunci invatam
si noi sa dansam tango, luandu-ne dupa perechile
mai mari sau dupa profesori. Dansul era pretextul�
oficial ca sa ne tinem de mana, sa stam imbratisati in
vazul lumii!
O, dar cate ar fi de spus, de amintit despre "taberele
de pionieri si scolari� in care� "socializam� noi, copiii
acelor ani! N-am sa uit niciodata acea seara
minunata, trompetele sunand, careul festiv, "salut
voios de pionier!�, coborarea drapelului taberei, apoi,
primul foc de tabara, cantece, recitari, scenete,
schimbul de adrese, promisiuni de revedere etc!
"La revedere, tabara draga/La revedere, noi
plecam/Sa stii tu, draga, ce rau ne pare/Si cat de mult
noi regretam/Tovarasii profesori, cei care ne-au
condus/Le multumim din suflet/Adio si ne-am dus!�.
Am fost, apoi, in multe tabere, prin tara, dar acea
prima iesire in lume, de unul singur, fara parinti si
printre atatia copii, n-am s-o uit niciodata!
Probabil ca nici domnia ta, draga cititorule, n-ai
uitat si nu vei uita vreodata acei ani ai copilariei,
taberele, primele idile, prieteniile legate, drumetiile,
excursiile, distractiile, jocurile, cantecele, nazbatiile,
vopsitul somnorosilor pe fata, in somn, cu pasta de dinti,
cu crema de ghete, bataile cu perne, si atatea altele�!
Sigur, vorbesc aici despre cei care au copilarit
inainte de 1989, pentru ca, dupa aceea, treptat,
interesul maturilor responsabili cu organizarea si
functionarea taberelor, dar si interesul copiilor pentru
petrecerea timpului liber din vacante in tabere, a
scazut drastic. Vremurile s-au schimbat. Si nu in bine
pe de-a-ntregul! "Taberele de copii, scolari si
studenti� suna�imbatranit, demodat, perimat, dar
spiritul acestor adevarate institutii ramane�tanar!
Taberele de stat, caci despre ele vorbesc, au fost si
ar mai putea fi cu adevarat parti componente, active,
eficiente, in procesul de invatamant si educatie.
Inainte de 1989 existau in Romania peste 200 de
tabere de pionieri si scolari, la munte, la mare, in locuri
pitoresti, in locuri incarcate de istorie. Nu exista judet
sa nu aiba doua-trei sau mai multe tabere. S-a cam
ales praful! Nu stiu daca mai exista jumatate dintre
ele! Unele cladiri care gazduiau taberele, precum si
terenul din jur au fost revendicate ori vandute pe
nimic, alte tabere au fost desfiintate, dezafectate,
supuse degradarii. Din ce in ce mai putini bani alocati.
Din ce in ce mai putin interes. Taberele de stat nu
mai au cautare! Concurenta, taberele private, le-au
aruncat intr-un trist si nemeritat con de umbra. De
atata umbra, taberele de stat au prins igrasie,
mucegai. Preturile in taberele de stat, cate mai exista,
nu sunt mari, dar cand venitul familiei e sub niste
limite, par mari!
Si mai e ceva: chiar daca parintii, prin eforturi, ar
dori sa-si trimita copiii in tabere de stat, conditiile
precare de-acolo ii opresc.
Cati copii de tarani isi permit luxul unei vacante
intr-o tabara de stat, privata, de lux?
Cati dintre copiii din orfelinate ajung in aceste
tabere, de stat sau private?
Cati adulti se mai gandesc la aceste tabere scolare,
sa le faca accesibile si saracului, si bogatului, sa le
"rentabilizeze�, sa le reabiliteze, sa le modernizeze,
sa le faca atractive?
Cati dintre adulti isi mai aduc aminte ca au fost si ei
copii si ca, azi, in Romania, nu toti copiii primesc drept
cadou, de la parinti, la sfarsit de an scolar, un bolid
pe patru roti sau o excursie cu destinatii exotice?
�Dimineata calda si senina de vara, prefigurand
arsita amiezii, caldura toropitoare, zapuseala care se
revarsa spre seara, pana tarziu, in noapte. Se-aude
sunetul unei trompete. E trompetistul de serviciu pe
tabara, sunand desteptarea. Dar, ce se-ntampla? In
locul mobilizatorului, veselului "Scoala-te, scoala-te��,
se aud acum sonoritati grave, solemne: "Desteapta-te,
romane��! Copilul pune atata suflet in trompeta,
atata intelepciune si convingere in tonul devenit
imperativ, ca sunetul se amplifica, dorind parca sa
fie auzit (si asumat!) de toti romanii�!
