CALUGARENI

Din dunga de padure, ca leul in turbare,

Mihai cu-a lui ostire ca din pamant rasare,

Sa-si apere mosia de Domnul daruita

Ce prea ades de alti calcata-i si ravnita.

�Naltat in scari de-acuma cu sabia in mana,

Mancand parca pamantul, in ropot de furtuna,

Iutit ca fulgerarea paganii mi-i loveste,

Nadajduind ca Domnul puterea nu-i slabeste.

Taisul spadei sale in ascutis subtire

Imparte pe din doua cea moarte de traire,

Iar mana lui armata pe cine sta s-atinga

Acela viata-si lasa, acolo sa se stinga.

Din sufletu-i cu ura, dusmanul nepoftit

Cu sete mi-l loveste, si-n mana inmiit

Puteri ii cresc in clipa cand sabia ridica

Si cade peste cela ce-i mort de-acum de frica.

In armia dusmana cu-a lui se invarteste,

Carari sa faca uliti, largite barbateste,

Culcand puhoi ce curge ca hulpave lacuste

Cazute in tarana, infrangerea s-o guste.

***

Cu strigat de victorii, in slava trambitate

Balantele se-nclina cand fost-au nesperate,

Spre ceia care-n lupta isi apara mosia

Scapand-o inc-odata, �naltandu-i maretia.

Lasă un comentariu