Glosse la "Doina„ lui Eminescu

Insinuarile ca Eminescu n-ar fi roman sunt de domeniul
himericului si se explica prin aceea ca poetul se indignase
impotriva scursorilor straine, �bulgaroi cu ceafa groasa,
grecotei cu nas subtire�. Rand pe rand, Eminescu a fost turc,
albanez, persan, suedez, rus, bulgar, sarb, rutean, polon,
armean. Unui calomniator el ii raspunde cu aceste cuvinte
perfect intarite de documente: �... eu nu ma supar deloc de
modul cum se reflecta persoana mea in ochii dumnitale, caci
de la asa oglinda nici nu ma pot astepta la alt reflex. Dar
acest reflex nu schimba deloc realitatea; el nu ma opreste
de-a fi dintr-o familie nu numai romana, ci si nobila, neam
de neamul ei si - nu va fie cu suparare -, incat va asigur ca
intre stramosii din Tara de sus a Moldovei, de care nu mi-e
rusine sa vorbesc, s-o fi afland, poate, tarani liberi, dar jidani,
greci si pazitori de temnite macar niciunul��. (George
Calinescu - "Poetul national� - in "Istoria literaturii romane
de la origini pana in prezent�).
Am plecat, deloc intamplator, in prezentele demersuri ale
subsemnatului, urmand asupra "Doinei�, tocmai de la acest
citat al lui George Calinescu, privind insinuarile ca Eminescu
n-ar fi roman, adica din neamul nobil romanesc, ale unor
detractori acoperindu-se de rusine, pentru care geniul
autohton trebuie maculat, trebuie injurat, trebuie hulit. Pentru
ca nu de azi, nici de ieri, pe aceste meleaguri, valorile au fost
umilite, desconsiderate, neglijate, ofensate sub dihonia si
blestemul dezunirii neamului romanesc.
Nascut in Calinestii Sucevei, cu inaintemergatori ajunsi aici
de prin partile Maramuresului, inca de la 14-16 ani Eminescu a
inceput sa-si caute izvoarele neamului lui, sa-si cerceteze pornirea
radacinilor romanesti. Nu zadarnic pleaca el, in 1866, spre Ardeal,
dupa un popas si la Targu-Mures, la "Calul alb�, apoi, insotit
de seminaristii Ion Cotta si Teodor Cojocariu, spre Mica Roma Blajul, cu acele "fantani ale darurilor�, locul de unde a rasarit
soarele romanilor. Ajuns acolo, pe hula Blajului, cel mereu
nedespartit de acel carnetel de insemnari, a exclamat: "Te salut
din inima, Roma-Mica. Iti multumesc, Dumnezeule, ca m-ai ajutat
s-o pot vedea!�.
Nu intamplator, ajuns la Cernauti, el devine elevul lui Aron
Pumnul, ardeleanul prigonit de autoritati, ajuns in Bucovina. In
aceeasi idee a cautarilor radacinilor neamului lui, face acele
turnee, din anul 1868, in Ardeal, vizitand Brasovul, Sibiul,
Lugojul, Timisoara, Aradul, Oravita... Mereu la izvoarele
Neamului, Eminescu, Inaltul Domn al Poeziei si al Limbii
Romane, intorcea, la randul lui, radacinilor ivirii sale cuvintele:
"Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele
un nour din marea de amar�.
Acelasi George Calinescu il considera pe Eminescu "cel mai
traditional poet (...). Toate temele lui ies din traditia romaneasca�.
Cel care vedea "vulturul gloriei romane smulgand inima din
Roma murinda si o lasa sa cada in pamantul bourului, adica in
Dacia�, este Eminescu, romanul profund si autor al "Doinei�,
scrisa, se pare, chiar in bojdeuca prietenului lui bun - Ion
Creanga, cu 130 de ani in urma. In anul 1883, la festivitatile
dezvelirii statuii de la Iasi, a lui Stefan cel Mare, desi invitat de
onoare, Mihai Eminescu n-a luat parte la solemnitate,
rezumandu-se sa citeasca, doar la "Junimea�, "Doina�. Autor
de o "admirabila opera pamfletara�, mare patriot si nationalist
roman, Eminescu, "sub semnul ingerului Unirii� natiei, era
convins ca "forma statului natural celui mai firesc este statul
national, fiindca popoarele infatiseaza o idee obiectivand vointa
universala�. Or, "un roi de albine nu poate fi gandit amestecat
cu alte ganganii�. Statul natural dorit de Eminescu este ca forma
a naturii. Iar "natura e lupta�, din moment ce misiunea unei
natii sta in fortele concrete ale sentimentului national. Este,
intr-un fel, si ideea directoare a "Doinei�: "De la Nistru pan� la
Tisa, / Tot romanul plansu-mi-s-a, / Ca nu mai poate strabate /
De-atata strainatate. / Din Hotin si pan�la Mare / Vin muscalii
de-a calare, / De la Mare la Hotin / Mereu calea ne-o atin�.
Structurata pe axa: "nord-sud� si "est-vest�: "Din Satmar pan�
in Sacele�; "De la Turnu-n Dorohoi�; "De la Nistru pan� la Tisa�,
conceputa in forma poeziei populare, "poema politica, precum
si poezia �La arme�, �Doina� este o capodopera nationala�
(Victor Craciun). "Spovedanie sangeranda� si "apel de
mobilizare�, "fundamental strigat esential�, dupa acad. Mihai
Cimpoi, "Doina� este inca o dovada ca "Eminescu, poetul, este
al nostru. al tuturor romanilor. Altfel nici nu se poate!�.
Ce insemnau pentru Eminescu, ce inseamna pentru noi, cei
de azi, Nistrul si Hotinul, trimitand la furtul rusesc al anului
1812, al Basarabiei? Denumiri sacre, istorice si parte romaneasca,
asezate sub semnul rapirii!
"Din Boian la Vatra-Dornii / Au umplut omida cornii, / Si strainul
te tot paste / De nu te mai poti cunoaste. / Sus la munte, jos la
vale,/ Si-au facut dusmanii cale, / Din Satmar pan� in Sacele /
Numai vaduri ca acele. / Vai de biet roman, saracul! / Indarat tot
da ca racul, / Nici ii este toamna toamna, / Nici e vara vara lui, /
Si-i strain in tara lui�. Versuri coborand nu dintr-un simt
atemporal, ci dintr-o realitate a apasatului roman, mereu dand
inapoi, ca racul, ajuns strain in tara lui. "De la Turnu-n Dorohoi /
Curg dusmanii in puhoi / Si s-asaza pe la noi; / Si cum vin cu
drum de fier / Toate cantecele pier, / Zboara cantecele toate / De
neagra strainatate; / Numai umbra spinului / La usa crestinului /
isi dezbraca tara sanul, / Codrul-frate cu romanul - / De sacure
se tot pleaca / Si izvoarele ii seaca - / Sarac in tara saraca!� //...//
Cine-au indragit strainii, / Manca-i-ar inima cainii, / Manca-i-ar
casa pustia, / Si neamul nemernicia!�. Strainatatea si
singuratatea! Strainatatea in care "toate cantecele pier� si "zboara
pasarile toate�, in singuratatea "umbrei spinului� la usa
romanului, frate cu codrul, fratele mereu plecandu-se, cu
izvoarele lui secate, in fata securii vrajmase.
Blestemul care urmeaza acestor versuri: "Cine-au indragit
strainii / Manca-i-ar inima cainii, / Manca-i-ar casa pustia / Si
neamul nemernicia�, precum si finalul "Doinei�: "Indragi-i-ar
ciorile / Si spanzuratorile!� constituie acea exprimare caustica
a starilor interioare intr-o complexa imbinare a trairilor sufletesti.
"Stefane, Maria Ta, / Tu la Putna nu mai sta, / Las�Arhimandridului /
Toata grija schitului, / Lasa grija Sfintilor / In sama parintilor, /
Clopotele sa le traga/Ziua-ntreaga, noaptea-ntreaga,/ Doar
s-o-ndura Dumnezeu, / Ca sa-ti mantui neamul tau! / Tu te-nalta
din mormant, / Sa te aud din corn sunand / Si Moldova adunand, /
De-i suna din corn o data, / Ai s-aduni Moldova toata, / De-i
suna a treia oara / Toti dusmanii or sa piara / Din hotara in
hotara�. Adresandu-se domnului Moldovei sa sune din corn
adunarea neamului, parca, din departari vine o alta chemare
din adanc de codru, acel corn al lui Decebal, mostenit de
Bogdan, sunand prin codrii Moldovei. Parca si codrii coboara,
seara de seara, iar "marea, raul, luna, soarele in creatia
eminesciana sunt - dupa George Calinescu - idei, divinitati, nu
fenomene: fenomen este doar omul�.
Doina Eminescului? Poezia unui genial poet, mare patriot
roman. Un roman in toate profund. Acelasi "original profund�
al Scrisorii III, un "pamflet al indignarii�, insotit de "valurile de
epitete: pocitura, broasca, bulgaroi, grecotei, smintit, fonf,
gagauti, gusat�, dand, intr-un fel, "noblete unor pure injurii�,
care sunt indiciul unui lirism maxim, intors de la extatic la
grandios� (G. Calinescu): "Spuma asta-nveninata, asta plebe,
ast gunoi, / Sa ajunga a fi stapana, si pe tara, si pe noi! / Tot
ce-n tarile vecine e smintit si starpitura, / Tot ce-i insemnat cu
pata putrejunii de natura, / Tot ce e perfid si lacom, tot Fanarul,
toti ilotii, / Toti se scursera aicea si formeaza patriotii, / incat
fonfii si flecarii, gagautii si gusatii, / Balbaiti cu gura stramba
sunt stapanii astei natii!//...// Voi sunteti urmasii Romei? Niste
rai si niste fameni! / I-e rusine omenirii sa va zica voua oameni�.
Ajunsi in acest loc, cuvine-se o necesara precizare. Numai si
numai un adevarat roman putea scrie: "Eu? imi apar saracia, si
nevoile, si neamul... / Si de-aceea, tot ce misca-n tara asta, raul,
ramul / Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este, / Dusmanit
vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste� (Scrisoarea III). Si o
alta subliniere, pentru a elimina interpretarile anapoda: "Doina?
O valoare nationala!�. "Doina lui Eminescu - precizeaza prof.
univ. dr. Constantin Gh. Marinescu - cuprinde valori nationale
multiple, privind constiinta de neam, dragoste de glie, de limba,
de obiceiuri, ne prezinta resentimentele romanilor nu numai
antiotomane si antimuscale, antirusesti, antiprusace,
antimaghiare, dar raportate la cuceritorii acestor imperii, nu la
popoarele respective, in ansamblu. Eminescu n-a indragit strainii
care au lovit, au cotropit, au nedreptatit, au jefuit, au ostracizat
poporul roman. Nu pe straini, in general, ii dezavueaza
Eminescu, ci pe strainii agresori, care exploatau, sub diferite
forme, vlaga neamului sau, loveau constient in fiinta nationala,
in interesul national. Eminescu nu a fost antisemit, nici
antibulgar sau antimuscal, antirus, antigrec, antimaghiar etc.,
ci numai antioligarhic, indiferent de nationalitate. El s-a opus
acordarii de privilegii strainilor, dar nu prezentei strainilor, in
general, in ungherele tarii noastre. In problema evreiasca, poetul
national nu a fost de acord cu impamantenirea evreilor abia
veniti, atunci, din Galitia, nicidecum cu drepturile ce se cuveneau
evreilor pamanteni, ca pentru toti cetatenii Romaniei�.
Cititi-l in zilele noastre, pe Eminescu, si va veti da seama cat
de uimitor de actual este! Basarabia, "sora noastra cea mezina, /
Gemand sub cnutul de calmuc�, si nordul Bucovinei n-au revenit
inca la trupul Tarii-Mama Romania! Din publicistica lui, a celui
mai mare gazetar roman al tuturor timpurilor, fac parte si cuvintele
referitoare la tulburata istorie, cand omizile rusesti au umplut
gradinile pamanturilor romanesti, cand se implinea si blestemul
"Doinei�, al unui neam mereu "mancat de vandutii de-acasa, /
vandut de mancaii straini!�: "A rosti numele Basarabia � scria
Eminescu � e una cu a protesta contra dominatiunii rusesti (...)
Basarabia intreaga ni se cuvine, caci e pamantul drept al nostru,
cucerit cu plugul, aparat cu arma�. Iar strainul "ne tot paste�,
tot mai obraznic, mai umilitor pentru noi, de la o zi la alta, stapan,
"si pe tara, si pe noi�!
Apoi sa nu uitam si un alt amanunt, decurgand tot din "Doina�
eminesciana. Rolul lui Eminescu in Societatea "Carpati� (intre
1882-1884), despre care, in decursul vremii, s-a vorbit cam cu
fereala, care milita "pentru eliberarea romanilor ardeleni chiar
prin lupta cu arma in mana�, de sub oprimarea Vienei si a
Budapestei. O lupta revolutionara! Atunci, din ordinul Vienei,
Petru Carp ii poruncea lui Titu Maiorescu: "Paziti-l pe Eminescu!�,
Societatea "Carpati� fiind lichidata, prin tradare romaneasca! De
aici incolo, toate merg spre enigmatica moarte a lui Eminescu!
Manifestare a spiritului satiric, poezia eminesciana ocupa in
"plastica ideilor� un loc distinct. Poet universal, proiectandu-ne
din acel "camp uranic� intr-o "vastitate a codrului inaltimilor�,
Eminescu ramane mereu acel "sorbit de Dumnezeu al geniului
din popor, cum soarele soarbe un nour din marea de amar�,
este cel, prin timp, graind atat de romaneste: "Si de-i vreme
buna, rea, / Mie-mi curge Dunarea. / Numai omu-i schimbator, /
Pe pamant ratacitor, / Iar noi locului ne tinem, / Cum am fost
asa ramanem: / Marea si cu raurile, / Lumea cu pustiurile, /
Luna si cu soarele, / Codrul cu izvoarele.�
P.S. 1. Citita si recitita, in timp, de actori mari, precum Stefan
Ciubotarasu, Ion Caramitru, Tudor Gheorghe, "Doina� a fost
recitita, la 13 noiembrie 1984, in fata celor 7.000 de spectatori,
pe Stadionul din Reghin, la spectacolul Cenaclului Flacara,
condus de poetul Adrian Paunescu. 2. Pe cine, oare, supara
"Doina�, inainte de 1989? Pe conducatorii moscoviti ai stelei
Kremlinului. Ei erau (si sunt) "muscalii� care mereu "calea-ne-o
atin�. 3. Sa nu uitam nici "Afacerea Straussberg� in care era
implicat si Carol I, avocat fiind al concernului tocmai Titu
Maiorescu. O atesta versurile: "Si cum vin cu drum de fier /
Toate pasarile pier�, aluzie la afacerea amintita. 4. Conform lui
D.A. Mazilu, care indica 10 variante ale "Doinei�, fata de cele 8
ale lui Perpessiciu, in anul 1989, la centenarul mortii lui
Eminescu, "la Ateneu, Ceausescu a citit-o de la cap la cap�.

Lasă un comentariu