Cartile scriitorilor mureseni
CORNELIA JINGA HETREA:
"Creanga de cuvinte�
"In amiaza bunatatii,/ se cuibareste lacrima mea,/ ce scalda o creanga de cuvinte,/ si imbobocesc lumini/
cand ganduri de noapte/ cauta schiopatand adapost,/ cand eu ma straduiesc/ sa las la vatra/ tineretea
timpului/ putin ramas,/ dar nu pierdut.�
Nu intamplator asez in sirul gandurilor mele incredintate memoriei hartiei tocmai
poezia "Creanga de cuvinte�, poem care da si titlul volumului de fata, al poetei
Cornelia Jinga Hetrea. Acolo unde "imbobocesc lumini�, unde tineretea timpului
este lasata la vatra, dincolo de o realitate poetica, se afla acel glas care
emotioneaza, convingator, intru sensibilitate si vers, in acea veghe a spiritului si a
unicitatii inconfundabile. "Gasesc padurea neschimbata/ si inteleg/ ca vrea sa ma
absoarba/ si sa ma pastreze printre arbori/ cu radacini ascunse/ de culoarea/ din
adancul meu/ pustiit de nelinisi,/ dar hranit cu dorul tau, Doamne� � spune poeta,
intr-o redare a directului cotidian ("Sa fiu�), calatorind prin teritoriile secrete ale
cuvantului, cu imaginea ei terestra pasind in acel univers de dincolo de sensuri,
dorind, parca, sa spuna, alaturi de un mare poet: "E-un cantec tot ce sunt� in
starea aceea a sublimului ravnit. In acele sublime teritorii ale cuvantului, unde
"pastorul de sentimente�, intre lacrimi si lumina, intr-un fel de a zbura, asaza cantecul
amintirii umpland acele ravnite peisaje ale sufletului: "Cuvantul,/ ca frunza,/ se
desprinde si pluteste/ spre humusul ce-i face semn/ si o ademeneste/ cand bob, in cuvant, se desavarseste�
("Creatie�). Cand poemul este sorbit "din frunza de somn�, cand mana intinsa "culege un crampei/ din ziua ce
noptii ii deapana somnul�, prin acele "Paduri de semne/ cu ochii in pamant� roaga "cerul sa fie milostiv�, in acea
imparatie de cuvinte, versul calca pe brazde dorite de aur, intr-o hemografie poetica a sensibilitatii si generozitatii:
"Ca o domnita/ ce dragostea-si ascunde/ de lume,/ plange ploaia,/ in liniste,/ si umbla desculta/ sa nu striveasca
ghioceii/ din clinchet de copil� ("Plange ploaia�); "Dupa moarte,/ as vrea sa fiu hrana copacilor/ in anotimpul
florilor,/ mireasma cu iz de poezie� ("Iz de poezie�); "Gandurile mele,/ prinzand contur/ cand frumusetea vorbei/ cu
parfum de om bun/ imi face semn/ sa mai raman� ("Citindu-l pe Grigore Vieru�); "As vrea sa traiesc printre greieri/
sa nu-i calc,/ sa nu-i strivesc,/ sa-mi fie oglinda caprie/ prin care paduri de cerbi/ sa privesc� ("Printre greieri�).
Iradiind miros de trainicie, cu rezonante biografice, cu jaloanele viziunii sigure, poeta Cornelia Jinga Hetrea, in
acea scriere cu sine devenita crez poetic in salasul momentului, in zborul planat in pulberea argintata a verbului
asaza, si iviri de zori, si tanguitul de inserari: "Nu-mi scoate ochiul/ cu aripa ta,/ vultur din munte de sare./ La
ce-ti va fi buna/ privirea de stea/ din ochiul meu/ de semiluna.// Nu-mi scoate ochiul,/ pereche de vrei sa fii/ zarii,/
hraneste cuvinte/ si furie adapa,/ cand se clatina/ chemarea/ din stele� ("Vultur din munte de sare�).
Am parcurs, impreuna, o lume prina in litere argintate, a Corneliei Jinga Hetrea, o lume a trecutului, dar si a
prezentului, prinsa, cu talent, in starile unui univers liric al zborului lin.
LAZAR LADARIU
Copilul si pacatul cel bun
Se spune ca odata,
intr-un sat, un copil, intr-o
noapte, a visat Raiul.
"Mama! Mama! Unde e
Raiul?�, a intrebat copilul
nerabdator, a doua zi de
dimineata, de cum se trezi.
Dar mama, biata mama,
n-avea timp. Avea atata
treaba in gospodarie! Si-atunci, s-a dus la tata, sa-l intrebe.
"Nu stiu�, cauta-l singur�, ii spuse acesta obosit si
se apuca mai departe de munca.. "Unde? Unde e
Raiul?� , ii intreba copilul, aproape plangand, pe
oamenii din sat. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau
grabiti.. "Ce lume urata��, isi spuse pentru sine
pustiul. Ca sa-l gasesti, trebuie sa parasesti satul
acesta�, se-auzi glasul unui batran, ce-l privea
demult. "Si acolo, in pustie, dupa ce ai sa mergi cale
de o zi, ai sa gasesti un om singur, ce sta intr-o coliba.
El o sa-ti spuna unde este Raiul�.
Zis si facut. Si a doua zi de dimineata, cand parintii
lui nu se sculasera inca, isi lua o traistuta cu cateva
merinde si pleca furisandu-se printre casele adormite,
catre pustie. In curand, soarele rasarise, iar in urma
pasilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce
merse si, intr-adevar, catre seara, ca prin minune, din
pustia intinsa tasni o coliba. Mare ii fu mirarea
batranelului ce locuia acolo de multi ani.
"Ce te aduce pe-aici, copilule?�, il iscodi acesta pe
micul calator. "Vreau sa gasesc Raiul, raspunse copilul,
si cineva mi-a spus ca tu stii cum trebuie sa ajung�.
Batranul tacu, il privi adanc, apoi ii spuse: "Acum hai
sa mananci ceva si sa te culci, ca oi fi obosit. Maine in
zori o sa plecam impreuna catre Rai�.
Noaptea trecu repede. De data asta, el, copilul,
n-avu niciun vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat asa, cu
ochii deschisi, asteptand ziua. Batranul stia. Iar catre
zori, pustia primea in pantecul ei doua siluete, ce se
pornisera la drum. Mersera ce mersera si, catre seara,
dintre nisipuri, pustiul vazu cum se ridica niste ziduri
de piatra si o cladire mare, cu o cruce in varf. "Ce este
aceasta?�, intreba copilul. Aceasta este o manastire,
spuse batranul. De-aici incepe poteca catre Rai.�
Si-apoi, batranul manastirii il primi pe micutul care
nu stia nimic de rosturile de acolo. Si ce-am sa fac
aici?�, intreba copilul. "Deocamdata, sa faci curat, ai
sa maturi si mai incolo om vedea�. Si timpul trecea,
trecea, copilul le facea cu rabdare si sarg pe toate.
Dar iata ca vine o zi, dupa mult timp, cand batranul
manastirii il intreba pe neasteptate: Cum merge, cum
iti e?� "Mi-e foarte bine�, raspunse pustiul. "Am de
toate.� Si-apoi tacu, inchizandu-se in sine. Batranul ii
simti linistea si il iscodi in continuare. "Parca ai
ascunde ceva in suflet, asa ai tacut. Spune-mi cinstit,
totul, pana la capat. Iti lipseste ceva?�
"Mie�, nimic, se hotari intr-un tarziu pustiul sa
raspunda, dar este acolo, in cladirea aia mare, un frate
de-al nostru, tot asa, cu barba si plete, ce sta legat,
intins pe o cruce, si nu poate sa se miste, si nimeni
nu-i duce de mancare. De ce nu vine si el la masa?�,
ridica pustiul ochii din pamant, privindu-l pentru prima
data patrunzator pe batran. Parintele simti ca trebuie
sa taca. Asa ca lasa linistea sa vorbeasca. "Da, asa
i-am dat noi canon, acolo l-am lasat noi sa stea, pentru
ca nu a maturat cum trebuie si n-a facut curat ca
lumea�, se-auzi vocea unui monah, care statea in
apropiere si care auzise discutia. Ingerul tacerii, care
tocmai se asezase pe umerii pustiului, disparu. "Acolo
vei ajunge si tu, daca nu faci treaba cum trebuie�,
se-auzi vocea monahului.
Dintr-o data, spune povestea, pacatul al bun s-a
strecurat in inima copilului.
Era primul pas catre Rai, ce se numea iubire...
DAN PURIC
(Cititi textul integral
pe site-ul www.certitudinea.ro)
MIRON MANEGA
BALADA FARA SFARSIT
Pribegit din lumina
in capcanele gliei
il sfasie lupii
in Codrii Vlasiei.
Doar o mama (o, mama!)
il mai tanguie-n strana
dintr-un fluier de os
pe cel plai frumos:
Ochisorii lui
zarea campului,
fetisoara lui
Calea Laptelui,
dulce vorba lui
setea dorului,
jelita, doinita,
cu gura zdrobita,
ucisa, proscrisa,
de nimenea scrisa,
adusa la noi
de-un car fara boi,
doar stele si cetini,
codrului si lui prietini,
prietini si lui si mie,
ce i-am fost vecie vie
si i-am botezat in roua
stelele si luna noua,
l-am scaldat in plans de mama,
de la rana pan� la vama,
de la Nistru pan� la Tisa
plans-au dansul, plansu-li-s-a:
"Nu mai pot sa fiu, nu pot,
mi s-a stans mana din cot
si picioarele-mi nebune
demult s-au facut pasune
stelelor mele
cu ugere grele
si sfintei Pascatoare
de zare,
Luna lui Soare...�
Ce-a ramas
s-a retras
intr-o cetina acas�
sa mai cante, sa mai planga
cat i-o fi moartea de lunga:
"Focul meu a-l stinge nu pot�
si-un glas de clopot
sa-i murmure: "Hai,
vino la masa,
badie Mihai!��
Pribegit din lumina
in capcanele gliei
il sfasie lupii
in Codrii Vlasiei.
INVINSUL
Iertati-mi insolenta de-a fi insul
Ce-a pogorat peste noroi cu ninsul.
Am mai trecut pe-aici. Priviti-mi chipul,
El seamana cu luna si nisipul.
Eu sunt tacerea voastra cea mai mare
Ce-si stinge setea-n bolovani de sare,
Ma recunoasteti? M-ati mai frant odata
Pe-aceeasi cruce, cu aceeasi roata
Cu care pregatiti luminii stinsul.
Sunt obstinarea candelei. Invinsul.
ISCARIOTUL
Mai sunteti voi atata de frumosi
Incat sa-mi smulgeti mainile din umar
Daca pe-atati arginti cati stiu sa numar
As vinde-n balciuri poze cu stramosi?
Ati mai putea lovi in cel ce minte
Cand insiva pe insiva mintiti
Cu suflete - o palizi eremiti!
Arzand in voi nici cat un bob de linte?
Vedeti, prieteni, cui ciopliti vreun herb,
Caci in clepsidre vi se scurge votul,
Nu in festive urne sau cutii
Cum nu in cratite vulcanii fierb...
Deci, daca eu as fi Iscariotul,
Care din voi intaiul m-ar izbi?
(Sonet "electoral� scris in 1979)
LA MULTI ANI,
TUDOR GHEORGHE!
Gheorghe Gheorghe al lui Tudor,
Fiert in foc de cositor
Si in jar de-argint si fludor,
Ca lumina ochilor,
Nu e bard mai bard cu barda
Sa despice dor cu dor
Inimile moi cu joarda
Doinelor, baladelor.
Si nu e roman mai dacic,
Mai roman si simtitor
Decat tine, om, ce tragic
Vei trai dupa ce mori...
Nu e vreun barbat de tara
Cu suflet mai traitor
Pentru vatra milenara
Azi umbrita de greu nor,
Nu e un roman mai mare,
Glasul tau sfasietor
E al neamului ce moare
Fara tine, domnul lor!
De durere si-ndurare
Ce n-o cer dusmanilor,
Nu-i durere grea mai mare
Decat cea de tradator,
Tu, marite crai de frunte,
Cu glasul potopitor,
Izbesti muntele de munte,
Fiu de om indurator
Pe drumeag de tragedie
La rascrucea ranilor,
Baci de oi in pribegie,
In exod cu stana lor,
Nu ai lacrimi cate lacrimi
Versi in vers tulburator
Si-n romanii mei ce sacri-mi
Sunt aici, in tara lor!
Tudor Tudor al lui Gheorghe,
Glasul tau detunator
Ca un clopot, ca un gong e,
La trezirea de popor!
ROMEO TARHON
(Reteaua literara, 30 iulie 2013)
