REZOLUTIA DE LA ALBA-IULIA, STATUL ROMAN SI PRETENTIILE UNGURESTI (II)

Transilvania - sub denumirea careia - de data aceasta intelegem Transilvania propriu-zisa, Banatul, Crisana,
Satmarul si Maramuresul, a fost incorporata in Ungaria,
mai precis in partea maghiara a statului dualist AustroUngar, numita Transleithania, pentru o perioada scurta de
timp, care a inceput in anul 1868 si s-a terminat de facto, la
1 Decembrie 1918.
Este de precizat, legat de modul in care un teritoriu, poate
sa treaca de la un stat la altul, ca aceasta trecere, acest
transfer, in baza unui principiu al dreptului de razboi,
recunoscut ca atare de dreptul international, se face fara
consimtamantul populatiei, deoarece se considera, ca
printr-o astfel de abordare, nu se face decat sa se respecte
conceptia, precum ca un razboi se poarta, in principal, pentru
a se cucerii noi teritorii.
Este de exemplificat cele de mai sus sustinute, prin a
arata ca in baza acestui principiu Romania a castigat
Cadrilaterul, urmare Pacii de la Bucuresti, din anul 1913.
Principiul enuntat poate suferi o modificare, prin zisul
plebiscit sau consultarea poporului, dar numai ca exceptie,
care devine realizabila numai daca consultarea populara
este explicit prevazuta in tratatele de pace, cu rezerva ca
acest procedeu se aplica numai unei parti din teritoriu
cucerit bine definit.
Se mai poate, ca un stat sa dobandeasca o parte din
teritoriul unui alt stat sau al unor alte state, drept
recompensa, in baza unei prealabile conventii, intelegeri,
cu un anume stat sau cu o anume alianta de state, situatie
ce poate fi exemplificata prin ceea ce a dobandit Italia - o
parte a litoralului cu Trieste si Istria, precum si o parte din
Tirol, iar din Dalmatia, Zara - , urmare Conventiei de la Londra
din 26 aprilie 1915, prin care Italia a intrat in Primul Razboi
Mondial de partea Antantei.
Trebuie obligatoriu, de precizat, ca tratatele, conventiile,
intelegerile, de genul celor mai sus aratate, se pot incheia,
numai intre state cu suveranitate deplina, deoarece
teritoriul unui stat nu poate fi decat obiectul, dar niciodata,
nu poate fi subiectul unei conventii. Acesta este motivul,
care a stat in contra realizarii unui castig teritorial al Romaniei
cu Transilvania, Banat, Crisana, Satmar si Maramures
indiferent de cat de motivate, erau dorintele si vointa
populatiei romanesti din acele notiuni geografice, in ceea
ce priveste schimbarea stapanirii, asupra teritoriului acestora.
Trecand la faimosul principiu Wilsonian al autodeterminarii,
pentru a stabili legatura celor cuprinse in Rezolutia de la
Alba Iulia, cu principiul autodeterminarii, trebuie precizat,
ca in intelesul dat
acestui principiu de chiar Woodrow Wilson, acesta nu a
inteles sa se creeze noi state din teritoriile care erau ale
Austro-Ungariei, ci, in situatiile concrete favorabile, se
dorea si accepta, doar alipirea voluntara a teritoriilor
respective la un stat, invecinat geografic, dar care sa aiba
si o populatie apartinatoare aceleasi natiuni.
Aceasta este principiul autodeterminarii, asa cum a fost
gandit si tot in acest sens inteles si aplicat, in toate tratatele
de pace, incheiate dupa Primul Razboi Mondial.
Astfel a luat nastere statul Cehoslovac, in virtutea art.81-86
al tratatului de la Versailles, respectiv art. 53-58 al tratatului
de la St. Germain-en-Laye, prin care Germania respectiv
Austria, au fost obligate sa recunoasca independenta noului
stat Cehoslovacia. ?i, tot in aceleasi conditii, Romania isi
extinde suveranitatea sa, asupra Bucovinei(art.59 al tratatului
de la St.Germain-en-Laye) si asupra Transilvaniei, Banatului,
Crisanei, Satmarului si Maramuresului(art.45 si 46 al tratatului
de la Trianon).
Austria si Ungaria au renuntat in favoarea Romaniei, la toate
drepturile si titlurile asupra partii fostului Ducat al Bucovinei,
respectiv asupra teritoriilor fostei monarhi austro-ungare
situate dincolo de fruntariile Ungariei, asa cum au fost stabilite
in tratatele de pace.
In contextul celor mai sus aratate si demonstrate, legat de
aplicarea principiului autodeterminarii, revin la Rezolutia de
la Alba Iulia, pe care trebuie sa o analizam in functie de
principiul autodeterminarii, asa cum a fost inteles si aplicat in
tratatele de pace.
Se impune a se preciza, ca in conformitate cu principiul
autodeterminarii, la care ne raportam, Adunarea Nationala a
romanilor din data de 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, nu
putea sa hotarasca, decat, alipirea Transilvaniei, Banatului,
Crisanei, Satmarului si Maramuresului la Regatul Romaniei,
dupa cum se stipuleaza, de altfel in punctul I al rezolutiei si,
nimic mai mult, ceea ce atrage dupa sine consecinta, precum
ca toate cele stipulate in cuprinsul punctelor II - IX din
rezolutie, trebuie obligatoriu considerate ca fiind neavenite
si nule, ca neavand nici o incarcatura de drept si, ca atare,
nici o putere juridica.
Urmare implinirii faptului politic, care a fost unirea
Transilvaniei, Banatului, Crisanei, Satmarului si Maramuresului,
cu Regatul Romaniei, acestea nu puteau cere un tratament
aparte, exceptional, in cadrul statului roman, deoarece unirea
unui teritoriu, a unei notiuni geografice, cu un stat suveran,
nu se poate face decat prin incorporarea definitiva a acesteia
in teritoriul respectiv si, nu sub forma unei uniuni sau unei
federatii, ce poate avea loc numai in cazul in care este vorba
de uniuni de state suverane, ca in cazul Ungariei, care, ca
stat suveran, s-a unit in anul 1867, cu un alt stat suveran,
Austria, rezultand statul dualist Austro-Ungaria.
Adunarea Nationala de la Alba Iulia, nu era in drept, sa-si
atribuie cu de la sine putere, inafara nici unei sustineri de
drept, calitatea de a acorda drepturi politice, sociale,
confesionale, de reprezentare la nivel national, etc. deoarece
asemenea putere, este un atribut exclusiv si indiscutabil, numai
al statelor pe deplin suverane, ca atare, un atribut, care
conform dreptului international, nu poate fi uzurpat de o
adunare politica, indiferent de anvergura acesteia si de cat
de nobile sunt intentiile participantilor la aceasta.
Modul de cum a abordat si procedat Basarabia in legatura
cu unirea cu Regatul Romaniei, prin rezolutia din 27 martie
1918 si, ulterior, prin rezolutia din data de 27 noiembrie 1918,
care ultima rezolutie, revine asupra rezolutiei din 27 martie
1918, prin anularea conditiilor ce se doreau impuse
Regatului Romaniei si declara unirea neconditionata a
Basarabiei cu Regatul Romaniei, ar fi trebuit sa fie o lectie, ce
trebuia in mod obligatoriu, sa fie insusita, de catre intelectualii
unionisti din Transilvania, Banat, Crisana, Satmar si
Maramures - pentru ca, acestia au conceput, redactat si
prezentat, romanilor, care au participat la Adunarea
Nationala de la Alba Iulia, precum si lumii intregi, Rezolutia
din data de 1 Decembrie 1918.
Numai, Bucovina a inteles in cel mai corect mod, sa
respecte in totalitate principiile autodeterminarii, Congresul
general al Bucovinei de la Cernauti din ziua de 15 noiembrie
1918, hotarand numai ,,unirea neconditionata si pentru vecie
a Bucovinei in vechile ei hotare pana la Ceremus, Colaciu si
Nistru cu Regatul Romaniei.�
Organele reprezentative si responsabile ale statului
roman, Suveranul si Guvernul, au raspuns, in singurul mod
posibil, admisibil si bine intemeiat, prin substanta dreptului
international. Se ia act, de cele trei hotarari si decreteaza,
ca singur in drept si autorizat sa o faca, unirea acestor
provincii cu Regatul Romaniei.
In cazul, unirii Transilvaniei, Banatului, Crisanei,
Satmarului si Maramuresului cu Regatul Romaniei, care ne
intereseaza in mod deosebit, datorita subiectului prezentei
interventii, s-a emis decretul-lege nr.3.631 care a fost dat in
Bucuresti, la 11 decembrie 1918, in care, dupa ce se
precizeaza ca : ,,Asupra raportului presedintelui consiliului
Nostru de ministri sub Nr. 2.171 din 1918, Luand act de
hotararea unanima a Adunarii Nationale din Alba-Iulia, Am
decretat si decretam : Art. I. Tinuturile cuprinse in hotararea
Adunarii Nationale din Alba-Iulia de la 18 Noiembrie/1
Decembrie 1918 sunt si raman de-a pururea unite cu Regatul
Romaniei. Art.II. Presedintele consiliului Nostru de ministri
este insarcinat cu aducerea la indeplinire a decretului-lege
de fata. Semneaza : Ferdinand si Presedintele consiliului de
ministri si ministru de externe, Ion I.C.Bratianu.�
Date fiind cele prezentate referitor la unirea din anul 1918
, cu Regatul Romanie, a teritoriilor cu populatie majoritar
romaneasca si in mod special si mai in detaliu, cea a unirii
Transilvaniei, Banatului, Crisanei, Satmarului si Maramuresului,
cu acesta - deoarece numai aceasta unire este miezul si motivul
celei de fata scrieri - , sunt de pus in discutie, dar sub o forma
deosebit de concentrata, mai multe aspecte ale problemei,
precum sunt de facut si niste precizari in completare.
In primul rand, este de amintit, ca evenimentul crucial,
urmare caruia statul roman a plecat pe drumul implinirii
idealului de veacuri, care era cuprinderea in propriile hotare
si a teritoriilor, care la inceputul secolului al XX-lea,
apartineau de Austro-Ungaria, dar erau locuite, in proportie
mare de romani, care erau considerati popor dominant atat
dupa vechimea existentei lor in aceste teritorii, cat si dupa
numarul covarsitor al populatiei acestora, a fost iesirea din
starea de neutralitate si intrarea in data de 27 august 1916
in Primul Razboi Mondial, alaturi de Puterile Aliate. Acest
gest politic de enorma responsabilitate, a avut loc, numai
dupa prealabile, numeroase si fructuoase, tratative conduse
de catre eminentul sef al Guvernului Romaniei, primulministru
Ion I.C.Bratianu , cu Puterile Aliate, care au constituit
blocul politico-militar, denumit Antanta.

(va urma)

Lasă un comentariu