Bruno Ferrero are o povestire
foarte frumoasa, in care ni se
spune ca a fost odata, in ceruri,
un copil pe cale sa se intrupeze.
Intr-o zi, el i s-a adresat lui Dumnezeu:
- Stiu, Doamne, ca maine ma vei
trimite pe Pamant, dar spune-mi,
te rog, cum voi supravietui acolo
asa de mic si neajutorat?
Dumnezeu i-a raspuns:
- Dintre miile de ingeri, am ales
unul pentru tine. Te va astepta si
va avea grija de tine.
- Dar aici, in Rai, eu nu fac altceva
decat sa cant si sa zambesc. De
asta am nevoie ca sa fiu fericit!
- Ingerul tau iti va canta in
fiecare zi. Tu vei simti iubirea lui si
vei fi fericit, raspunse Dumnezeu.
- Si, continua copilul, cum voi
intelege ce imi vor spune oamenii,
daca eu nu stiu limba lor?
- Asta e simplu, spuse Creatorul,
ingerul tau iti va spune cele mai
frumoase si mai dulci cuvinte pe
care le vei auzi si, cu multa rabdare
si grija, te va invata sa rostesti tu
insuti cuvinte.
Copilul privi catre Dumnezeu,
spunand:
- Si ce voi face cand voi vrea sa
vorbesc cu Tine?
Dumnezeu ii zambi copilului si-i
spuse:
- Ingerul tau te va invata cum sa
te rogi.
In acel moment, era atata liniste
si pace in Rai, incat se auzira vocile
de pe Pamant. In graba, copilul
puse, oftand, o ultima intrebare:
- Oh, Doamne, eu trebuie sa plec
acum; spune-mi, te rog, numele
ingerului meu!
- Numele ingerului tau nu are
nicio importanta...Tu ii vei spune
simplu: mama.
Pr. dr. GHEORGHE NICOLAE
SINCAN, Cuvinte noi, naravuri
vechi, Editura "Nico�,
Targu-Mures, 2013
