Itinerarii de vacanta

TRECATOAREA DINTRE MUNTI

Pana nu demult stiam doar ca localitatea este atestata documentar
in anul 1453. De asemenea, ca nici legendele locurilor nu contin macar
fragmente de raspunsuri, cat de cat credibile, la cateva intrebari
frecvent rostite si scrise de istoricii-arheologi. Adica: cand, cine, dar
mai ales de ce i s-a dat satului si trecatorii sale frumosul nume de
TURNU ROSU! Cautand posibile raspunsuri am constatat ca statornic
si adevarat a ramas doar frumosul peisaj inconjurator, modelat de apele
Oltului. Dar si aspectul spectaculos si misterios al ruinelor unei cetati
dacice si romane, cu zidurile "iscodite� arheologic de istoriciimuzeografi
sibieni. Si astfel te astepti sa gasesti, la marginea soselei
dintre oraselul Talmaciu si satul Boita, macar un panou care sa-i anunte
prezenta, descriindu-i rosturile si reproducand mici fragmente din
povestile trecutului indepartat al acestui "fragment� de cetate, care
isi traieste batranetea in ruina! Insa nici pomeneala de asa ceva!
Indiferenta, comoditatea, neglijenta, lenea, nepasarea au pus stapanire
pe mai toata lumea acestei tari! Inclusiv pe functionarii primariilor si pe
dascalii scolilor celor doua localitati. Si chiar si pe istoricii-muzeografi.
Nu-i cazul cu cei care exploateaza telefonia mobila, cu mari foloase
banesti pentru ei! Domniile lor au "infipt� in perimetrul ruinelor cetatii
trei caricaturi de antene, schimonosind unicul sit istoric de la intalnirea
apelor raului Olt cu cele ale vailor Talmacelului, Sadului, Cibinului si
Hartibaciului! Din fericire, n-ai la dispozitie prea mult timp sa ramai
suparat pentru ca, de indata, esti indemnat sa te gandesti la cele
sfinte. Coborand spre Boita si trecand pe langa o frumoasa Troita, din
instinct simti nevoia sa-ti faci semnul crucii in fata icoanelor sale, zidurile
ei pictate decorand multicolor pajistea luncii Oltului. Continuandu-ne
periplul reportericesc si coborand in partea de jos a satului Boita, mai
primim inca o invitatie: aceea de a admira lucratura mestesugita a unor
cladiri-fortificate, cocotate pe un fel de stanca. Sunt acele constructii
care adaposteau, pana la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, cazarma
si fortul graniceresc de supraveghere si de aparare, precum si birourile
vamale imperial-habsburice si unguresti. Dar si grajdurile pentru hrana
si odihna cailor, birjarilor si vizitiilor obositi. Cei care coborau si urcau
cu postalioanele lor lunga si intortocheata vale a Oltului, mijlocind
comunicarea si legaturile comerciale, dus-intors, intre locuitorii
Transilvaniei cu cei ai tinuturilor muntenesti ale Tarii Romanesti. De
aici in acolo, inspre Valcea, imaginile pitoresti se succed una dupa
alta, insotind scurgerea la vale a legendarului rau, pornit haihui prin tara
tocmai din adancurile calcaroase ale "Pietrei Singuratece�, de deasupra
oraselului Balan, din vecinatatea masivul muntos Hasmsul Mare, locul din
care pornesc spre sesuri si apele limpezi si reci ale celorlalti doi "frati� de
poveste ai Oltului: Muresul si Bicazul.
Asadar, scapat de stransoarea trecatorii Turnu Rosu � Podu Olt,
din preajma Muntilor Fagaras, legendarul rau ajunge in loc de lumina
si verdeata, dupa care scalda, cu apele sale cand line, cand
involburate (precum firea omului), o lunga fasie din pamantul podisului
transilvan, pentru ca, intr-un tarziu, sa se intalneasca cu tinuturile
carora le-a imprumutat numele: cele ale Olteniei. Sunt locurile in care
Oltul, in postura lui de cel mai lung rau interior al tarii, coboara tot mai
domol, incercand sa-si ofere un ragaz ceva mai lung de gandire,
pregatindu-se sufleteste pentru apropiata si triumfala intalnire
muzicala cu batranul fluviu, cantat de compozitorul de origine romana
Ivanovici, in celebrul sau vals "Valurile Dunarii�!
Si o constatare: se pare ca coloritul roscat al caramizilor randuite in
zidurile groase ale fortaretelor graniceresti de la Boita, ca si existenta
in chiar albia raului Olt a bastioanelor "Turnul Rotund� si "Turnul Spart�,
uitate in ruina, i-a determinat pe mai marii acelor indepartate vremuri
sa alcatuiasca, din doua cuvinte, frumosul nume al satului dintre munti,
paduri si ape, cel care dainuieste in vatra lui de secole: Turnu Rosu,
locuita de la inceputurile sale doar de vrednici tarani romani ardeleni!
Intre timp, dupa trecerea catorva sute de ani de la prima lui atestare
documentara, importanta istorica si turistica a acestei asezari sibiene
a sporit si datorita identificarii, protejarii si conservarii unei valoroase
picturi murale din interiorul bisericii ortodoxe voivodale, ctitorie de
la 1653 a domnitorului muntean Matei Basarab (1632-1654). La zestrea
de credinta strabuna se adauga rodnicia muncii zilnice a locuitorilor
sai, din vechime stiutori de carte, cei mai capabili si sarguinciosi dintre
ei fiind trimisi la studii inalte, pornind in lumea invataturii de pe bancile
batranei scoli din sat. Trebuie sa spunem ca pruncii taranilor-plugari
din Turnu Rosu au deprins a deslusi slova romaneasca, scrisa in limba
lor materna, inca de pe vremea vrednicului carturar Gheorghe Lazar,
nascut in vecinatate, la Avrig, cocheta asezare fiind situata pe streasina
nordica impadurita a Muntilor Fagaras. Laudabilele stradanii i-au fost
continuate, in vremuri de restriste pentru neamul romanesc, de
inteleptul Sfant Ierarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Andrei Saguna,
Mitropolitul Ardealului!

ioan.vulcan@yahoo.ro

Lasă un comentariu