In vreme ce umanismul, ca miscare cultural europeana a epocii
Renasterii (sec. XIV-XV), isi face loc prin Europa, iar zorii
iluminismului (sec. XII-XIX) dadeau primele semnale, viata romanilor
din Transilvania intra in cea mai neagra perioada a istoriei sale. De
teama de a nu se mai repeta Rascoala de la Bobalna, de la 1437, care
a insemnat un foarte serios cartonas rosu al romanilor asupriti national
si social, la adresa stapanitorilor vremii: unguri, sasi si secui, acestia
si-au strans randurile constituind acel "Unio Trium Nationum�, decisi
sa faca zid puternic impotriva amenintatoarei natiuni romane, care nu
se simtea deloc comoda cu statutul ei de ocupata si de exploatata si,
in consecinta, ar putea oricand recidiva. Principiile care au stat la
baza acestei diabolice intelegeri au fost atat de drastice si de severe
incat romanilor nu li se mai oferea nici cea mai mica sansa de a fi ei
insisi, nici ca indivizi sau membri ai societatii, dar nici ca natiune. Ca
urmare au fost declarati iobagi, adica varianta de epoca a sclavului, si
desfiintati ca natiune, fiind astfel declarati drept "tolerati� pe pamantul
si in tara lor. Din stapani la ei acasa, un fel de "fii ai ploii�, daca ar fi sa
vorbim in limbajul modern. Acest pact inegal ca forta, de trei contra
unu, avea sa marcheze destinul romanilor in mod tragic si pentru o
lunga perioada de timp, fapt ce a lasat urme adanci si grave in evolutia
acestei natiuni cu gheara pusa in gat, obligati de aici incolo sa
"danseze� doar cum le vor canta altii.
Statutul de iobag (de care secuii isi aduc bine aminte, insa cu
convingerea falsa ca romanii n-au putut mai mult) i-au transformat
practic in neoameni. Intr-o forta de munca bruta, dar foarte necesara
la acea vreme pentru edificarea si sporirea averilor stapanilor lor
feudali, fie ca este vorba de grofii unguri, de patricienii sasi sau de
capeteniile secui. In acelasi timp, statutul de "tolerati� in propria tara,
de decazuti din dreptul de a apartine unei natii, i-a aruncat complet la
periferia societatii, cu sanse minime de a deveni cetateni onorabili ai
unei comunitati, si aceasta nu prin filiera proprie, ci doar prin asimilare,
prin "topirea etnica� intr-unul din cele trei torente amintite.
Referindu-ne la viata de roman in acest context si in situatia in care
iobagul era obligat sa roboteasca 3-4, pana la sapte zile pe saptamana
pe mosia acaparata a nobilului, si lipsit complet de o palma de pamant,
este greu de inchipuit cum isi putea acesta asigura supravietuirea
proprie si a numeroasei sale familii, si la ce nivel putea trai acesta, altul
decat al unui animal? Nu intamplator caznele la care erau supusi iobagii
romani, cei mai exploatati de altfel, i-au revoltat pe insusi Guvernatorul
Augspere si pe tezaurarul Clary, timisi in Transilvania la 1771, de catre
coregentul-imparat Iosif al II-lea, pentru a reforma Marele Principat,
trecut relativ proaspat sub jurisdictia austriaca. Ei care, in calitatea lor
de conti, traiau din munca altora, dar nici chiar asa. Exclusi complet,
prin lege, din viata sociala si nationala, potentatii vremii i-a pus pe
romani in penibila situatie de a fi tratati cu tot dispretul si desconsiderarea
de apartinatorii starilor si religiilor recepte. Si pentru a exclude
orice posibilitate de infiltrare a romanilor in straturile starilor de vaza
ale societatii transilvanene, aceiasi stapani au elaborat legi speciale
impotriva romanilor. Sa ne aducem aminte de acel codice de la 1635, la
scurta vreme dupa esecul actului Unirii al lui Mihai Viteazul, numit
"Adunate si Compilate�, prin care romanilor li se interzicea dreptul de
asezare intr-un oras (vezi Targu-Mures), dreptul de a-si insusi o meserie
de oras, dreptul de a-si construi case si biserici din piatra, de a circula
pe trotuare, dreptul de a conversa in public in limba materna, de a
participa la actiuni si intruniri ale epocii si multe altele. Modul acesta
de a fi tratati cu atata dispret n-a durat doar cativa ani sau cateva
decenii, ci pret de secole bune, cu unele ameliorari, pana la 1918.
Regimul la care iobagii romani au fost supusi a fost in mod categoric de
exterminare. Daca romanii l-ar fi respectat si poate daca n-ar fi gasit in
randul starilor recepte si oameni de omenie, categoric la aceasta data
s-ar fi vorbit despre ei la timpul trecut. Pentru a supravietui, ei au mai
fost nevoiti sa-si constituie si propriile forme de a se proteja, fie prin
proteste sau rezistenta pasiva. Fugeau de pe o mosie pe alta sau peste
granita la romani pentru a scapa de biruri si corvoade. Se mai sustrageau
de la munca unde erau adusi apoi cu arcanul, mai "trageau pe dreapta�
pentru a-si conserva fortele, mai atentau la averea bogatilor pentru
a-si completa cele necesare traiului, mai promiteau si nu se tineau de
cuvant etc. Exersate secole de-a randul, atat cat a tinut si exploatarea,
aceste forme comportamentale s-au impamantenit intr-atat incat la
multi au devenit chiar obiceiuri. Aceste deviatii atitudinale, justificate
intr-un anumit context, au lasat insa urme in bagajul nostru de a fi, desi
ele nu au o cauza genetica, ci sunt legate de exersarea unui anumit
mod de viata impus si indus.
Exploatarea cruda si nemiloasa de catre statul si nobilimea maghiara
a contribuit mult la constituirea, la unii romani, a acestor trasaturi de
caracter negative. Sa-i ceri romanului totul in afara de aer si sa nu-i dai
nimic in schimb, decat dreptul la existenta mizera, sa-l obligi sa traiasca
in hrube si case de pamant, sa-i inchizi toate cararile spre cultura,
educatie si civilizatie si apoi sa-i ceri sa fie si cinstit, si corect, si educat
si sa-i si miroase hainele a trandafir este prea de tot. De aceea jignitorul
apelativ de "b�dos ol�h� la adresa romanilor constituie de fapt o acuza
puternica pentru cei care secole de-a randul le-a creat o asemenea
"perspectiva� rusinoasa, comparativ cu alti imperiali care, desi nu i-au
luat in brate, si-au crutat totusi supusii.
Ceea ce trebuie remarcat este incercarea Curtii de la Viena de a
scoate pe romani din chinurile acestui iad, dar, din pacate, au reusit
prea putin pentru ca cele "trei stari� n-au vrut sa renunte nici in ruptul
capului la obiceiurile primitive si privilegiile feudale. Ca urmare, romanii
au ramas in continuare in afara legii, inclusiv religia ortodoxa. Au
dus-o mai bine cu ceva cei care la 1700 au trecut la greco-catolici.
Tocmai datorita acestor incercari de a schimba lucrurile in Transilvania,
prin promovarea unor reforme ale iluminismului, de care sa beneficieze
si romanii, imperialii austrieci si-au atras ura clasei dominante maghiare,
stare de spirit care s-a manifestat continuu si cel mai puternic cu prilejul
revolutiei lui Kosuth de la 1848, care viza iesirea Regatului ungar de sub
tutela austriaca, pentru a putea asupri in voie si dupa bunul plac natiunile
pe care au pus stapanire la cateva secole dupa venirea lor in Europa,
printre care romanii cu Transilvania lor au fost primii vizati.
Am tinut sa reliefam aceste aspecte nu pentru a crea resentimente,
ci pentru a arata adevarata fata a lucrurilor, in contextul in care se
minte cu nonsalanta pe metru patrat si pe aceasta tema. Guvernarea
romaneasca, din 1918 incoace, este in special pentru maghiari raiul
pe pamant, comparativ cu ceea ce a oferit statul maghiar romanilor
de-a lungul secolelor. De aceea credem ca s-ar impune o ajustare
serioasa a atitudinii politice a reprezentantilor minoritatii, care, dupa
ce au primit totul din ceea ce au revendicat, li se pare ca prin
rastalmacirea in fel si chip a continutului Declaratiei de la Alba Iulia,
din 1 Decembrie 1918, ar mai putea castiga ceva in drumul lor
autonomist. Momentul este considerat de ei propice, dat fiind faptul
ca la ora actuala si in conditiile acestei decaderi umane, in
Parlamentul Romaniei, in consiliile locale , la conducerea primariilor,
a judetului, sunt destui romani care isi vand tara, interesele ei, pentru
o functie profitabila, un pumn de euro sau chiar un vot.
