Istoricii au stabilit contextul in care ungurii, sositi ultimii in Europa,
au facut "cunostinta� cu intregul continent. Ravasindu-l de la
un capat la altul, ca si hunii, de altfel, pentru ca hoardele n-au stavila,
cu simtul orientarii dezvoltat, intrat in sangele lor de migratori, ungurii
si-au dat seama ca in Europa sedentara e o paine buna de mancat.
Mai greu le-a fost in cei 105 ani ai primului mileniu, din 896 pana la
increstinare, in 1001, cand luati sub pulpana papei nu s-au mai simtit
nici singuri si nici un fel de paria ai Europei. Amintim ca in perioada
lor precrestina au purtat cu occidentalii si bizantinii multe razboaie,
pe care initial le-au castigat, dar dupa mai bine de un deceniu, prin
adaptarea tehnicii de lupta la tipul de atac specific hoardelor,
occidentalii au reusit suprematia, invingandu-i de fiecare data, batalia
cea mai crancena fiind cu germanii la Augsburg, in 955, cand ungurii
au fost zdrobiti. De rau augur le-au fost si inclestarile cu bizantinii si
bulgarii, intre anii 958-968, cand, de asemenea au fost invinsi, ei
aflandu-se, cum s-a mai subliniat, la un pas de disparitie, pe cale sa
impartaseasca soarta trista a hunilor. Misiunea incredintata de papa
de a anihila ortodoxia statornicita printre slavi si romani, aflati chiar in
jurul lor, a fost salvatoare. De acum, incursiunile sporadice pentru asigurarea
celor trebuincioase unui popor, care inca nu-si pusese la punct
economia, pentru a subzista, au devenit planuri de cucerire, iar lupta
sub stindardul papalitatii le-a oferit un
nepretuit prilej pentru "largirea patriei�. Nu
pentru ca ei n-ar fi incaput in Campia
Panoniei, ci pentru ca razboaiele de acest
gen erau la moda si constituiau o oportunitate
pentru castigarea suprematiei. La acea
vreme, ungurii nu puteau fi nici macar un
milion de suflete, avandu-se in vedere ca in
anul 1000, conform statisticilor, populatia
Europei era de numai 42 de milioane, urmand
ca dupa o oarecare crestere ea sa fie redusa
din nou drastic, in urma ciumei negre. Asa se
face ca la 1384, cand populatia continentului
a fost de-a dreptul decimata, Europa numara
doar 45 de milioane de suflete.
Beneficiind de un sistem mai centralizat al
puterii si cu o armata cat de cat pusa la punct
si mereu pe picior de agresiune, n-ar fi fost o
problema cucerirea dintr-un foc a unui
teritoriu de 360.000 kmp, la cat ajunsese
imperiul regatului ungar pe vremea lui Matei
Corvin (1458-1490). Aceasta, daca de jur
imprejur ungurii n-ar fi intampinat rezistenta
puternica, fie din partea romanilor, fie a
sarbilor, croatilor, slovacilor, slovenilor etc.
Referindu-ne doar la Transilvania, aflata de
mult in vizorul lor, inca de pe vremea lui Arpad,
care, conform cronicii lui Annonymus, ii cere
lui Menumorut din pamantul sau, ea n-a putut
fi cucerita decat in etape si dupa secole de
insistenta. Aceasta, atat datorita faptului ca
Ungaria, cu tot sprijinul occidental crestin,
nu avea resursele necesare unui atac masiv,
cat si faptului ca romanii au opus o rezistenta
acerba. Din secolul al XI-lea si pana la
sfarsitul celui de al XIII-lea se cunosc trei
etape in care a fost cucerita Transilvania.
Prima - zona Oradea si Somesului, la sfarsitul
secolului al XI-lea, a doua � Centrul
Transilvaniei, la mijlocul secolului al XII-lea;
ungurii ajungand in Tara Barsei si Trei Scaune
abia la sfarsitul secolului al XIII-lea. Iata
adevaruri care trebuie stiute pentru a nu se
crea o aura falsa celor care cred ca pamantul
altora este chiar al lor.
S-a mers incet, cu pasi marunti, cum se
spune, cu care, din pacate, suntem familiarizati si
azi, dar s-a lucrat intens la promovarea de
structuri social-administrative noi in toata
zona invadata. Cucerirea pe bucatele si
etape, fie ca este vorba de Transilvania sau
de ceilalti vecini, a permis invadatorilor sa-si
consolideze mai bine pozitia in teritoriu,
creand premisele pentru pasul urmator.
Multe ar fi vrut sa faca ungurii in noile teritorii,
inclusiv suprimarea bastinasilor, dar strategia
lor si modelele preconizate de organizare a
societatii s-au lovit puternic de soliditatea
celor existente deja, in fiecare din provinciile
ocupate. Se stie, la noi, in Transilvania, erau
puternice voievodatele si cnezatele, care au
putut fi inlocuite doar dupa secole cu
preconizatele comitate. Acesta este si
motivul pentru care, cu toate staruintele,
Ungaria n-a putut aduce la cotele dorite de
ea pentru alipire niciuna din provinciile
cucerite si cu atat mai mult Transilvania, si in
ciuda vointei sale, ea a trebuit sa-si duca
destinul singular prin vreme secole de-a
randul, pana la fatidicul pentru ea, 1918, anul
marii eliberari. Adica, ea n-a putut transforma,
cu toate eforturile si incercarile, uneori duse
dincolo de limita umanului, centrul si sud-estul
Europei pe care intr-un fel sau altul l-a
stapanit, in subsidiar, atata vreme, intr-o tara
a ungurilor. Spatiul acesta a ramas mereu un
imperiu, chiar daca a fost de mana a doua,
constituit dintr-un stat dominant si teritorii
ocupate. Mai precis, cu toate eforturile de
distrugere a coeziunii, fiecare natiune si-a
pastrat personalitatea si identitatea pana
la eliberare.
Daca nici romanii, nici sarbii, nici slovacii
si nici ceilalti n-au putut fi anihilati ori
maghiarizati, in schimb au fost puternic
exploatati, atat ca indivizi, cat si ca natiuni.
La acest capitol, regatul maghiar s-a dovedit
de neintrecut. Se pune fireasca intrebare:
cum a fost posibil ca un popor atat de mic sa
reuseasca asemenea performante diabolice?
Contextul general in care s-a petrecut acest
lucru a fost explicat. In particular, ungurii
s-au folosit in consolidarea cuceririlor de
ajutorul razboinicilor secui, avuti la indemana,
pe care i-a "implantat� de fiecare data ca
populatie tampon dupa cucerirea unui
teritoriu, acestia avand un rol important in
"cumintirea� localnicilor supusi. Asa se
explica prezenta acestora, pentru inceput,
in zona Oradea, apoi pe Tarnave si mult mai
tarziu, doar pe la sfarsitul secolului al XIIIlea,
in Tinutul Trei Scaune, unde ii intalnim in
numar mai mare si astazi, manifestandu-se
ostil fata de noi, asa cum stim cu totii. Au
urmat apoi aducerea sasilor, in principal, dar
si a ungurilor din Ungaria, a comunitatilor de
slovaci, sarbi si croati, cu scopul de a sparge
si slabi coeziunea elementului romanesc.
Toate aceste implantari au avut darul de a
slabi forta de rezistenta autohtona pentru a
inlesni dubla exploatare. Istoricii care s-au
ocupat de acest aspect nu uita sa aminteasca,
alaturi de draconica politica de stat, contributia
feudalilor la consolidarea sistemului de
opresiune maghiar, a grofilor, contilor si
baronilor, a intregului sistem represiv, bine
pus la punct si care functiona fara cusur. Iata
cum caracterizeaza istoricul de etnie romanomaghiara
Francisc Pacurariu, in cartea sa
"Romanii si maghiarii de-a lungul veacurilor�,
acest proces: "Fara indoiala, prima consecinta
a expansiunii Regatului Ungariei spre
est asupra Transilvaniei a fost decapitarea
sociala a populatiei romanesti prin deznationalizarea
nobilimii autohtone, ocuparea
celei mai mari parti a pamanturilor manoase,
distrugerea treptata, in cele mai multe parti, a
obstilor romanesti si transformarea marii majoritati
a populatiei romanesti in iobagi�. A nu se
crede ca doar romanilor li s-a intamplat acest
lucru, ci si celorlalti ocupati, statul maghiar
si feudalii sai fiind apreciati la nivel european
ca cei mai crunti asupritori. Au fost atat de
cinici incat sanse prea mari de emancipare
n-au fost date nici conationalilor propriei etnii,
obligati de multe ori sa se alature celorlalti in
desele lor revolte impotriva regimului. Iata ce
spune acelasi autor despre atitudinea si
comportamentul autoritatilor maghiare mai
ales dupa acel pact Unio Trium Nationum de
la 1437, impotriva romanilor scosi definitiv in
afara legii, dar sfidati si astazi de catre urmasii
marilor grofi: "Romanii au fost mentinuti intr-o
stare intolerabila de asuprire si exploatare
cum nu se mai intampla nicaieri in Europa
epocii, nici macar in cele supuse inapoiatului
feudalism otoman. Iobagii romani au fost
incarcati cu atatea sarcini incat omeneste
nu li se puteau face fata.� Si iata cum,
continua autorul: "Dieta transilvana stabilise,
in 1714, 4 zile de robota pentru iobagi si 3 zile
pentru jeleri, care se bucurau de o situatie
mai buna. In calatoria sa prin Transilvania, in
1773, viitorul imparat al Austriei, Iosif al II-lea,
avea sa constate ca, de fapt, nobilii unguri,
dar si unii sasi, ii obligau pe iobagii romani sa
munceasca 4 zile pe saptamana cu bratele si
3 zile cu vitele, lor nelasandu-le la dispozitie
nici macar ziua de duminica�. Asadar,
exploatare la sange. Iata munca si sudoarea
cui stau la baza imenselor averi ale fostilor
grofi si baroni: castele si mari latifundii pe
care astazi, urmasii acestora, le revendica
cu nonsalanta, si pe care, noi, din necunoa
sterea realitatilor istorice sau din alte
motive, le retrocedam cu seninatate. Pentru
ca prima expropriere n-au facut-o romanii,
nici cu prilejul reformei agrare de dupa 1918
si nici comunistii dupa 1944, ci cei care ne-au
invadat pamanturile, in intervalul dintre
secolele XI-XIII, si ulterior, si care s-a finalizat
dur, dupa cum mentioneaza sursele istoriei,
cu: "decapitarea sociala a populatiei romane
sti, prin deznationalizarea nobilimii
autohtone, prin ocuparea celei mai mari parti
a pamanturilor manoase, prin distrugerea
obstilor romanesti si transformarea marii
majoritati a populatiei romanesti in iobagi�.
In consecinta, daca este vorba de dat si de
primit, cel care trebuie sa dea este fara
indoiala statul maghiar, la care trebuie
alaturate nemasurate scuze pentru enormele
suferinte aduse romanilor, in diferitele etape
ale istoriei comune.
