Conditia cadrelor didactice din Romania, in date statistice

Distribuie pe:

Romania se numara printre
statele membre ale UE in care
salariul de baza pentru profesori,
raportat la produsul intern brut/
locuitor este unul dintre cele mai
mici � sub 50%. Comparativ, acest
raport ajunge la 141% in Germania
si 136% in Spania. (Comisia
Europeana "Supporting the
Teaching Profession�). Potrivit
surselor europene, Romania este
una dintre tarile in care un cadru
didactic are nevoie de mai mult
de 34 de ani la catedra pentru a
ajunge la salariul maxim posibil
din punct de vedere legal.
Aceasta situatie este recunoscuta
si de studiile efectuate pe
plan intern, care atrag atentia si
asupra consecintelor pe care
aceste diferente le au asupra
structurii personalului didactic
(imbatranirea personalului didactic, rata mare de parasire a profesiei
in prima etapa a carierei), asupra
motivatiei pentru cariera de profesor
(interesul scazut al tinerilor pentru
cariera didactica) si, implicit, asupra
calitatii educatiei. (Institutul pentru
Stiintele Educatiei, Raportul
national privind masurile intreprinse
pentru punerea in aplicare a
Conventiei si Recomandarilor asupra
luptei impotriva discriminarii in
domeniul educatiei)
Numarul de cadre didactice din
invatamantul prescolar a scazut in
ultimii ani (de exemplu, in anul scolar
2010-2011 au fost cu 1.000 de cadre
didactice mai putin fata de anul
anterior), concomitent cu cresterea
numarului de copii care merg la
gradinita. In consecinta, raportul "nr.
copii la un cadru didactic� a
crescut, ajungand la valoarea
inregistrata la inceputul anilor 2000.
(Ministerul Educatiei Nationale,
Raport privind starea invatamantului
preuniversitar din Romania, 2011)
Dincolo de informatiile statistice
cu privire la procentul
cadrelor didactice calificate, o
importanta deosebita o are stabilitatea
resurselor umane. Astfel,
ARACIP atrage atentia asupra
necesitatii unor programe nationale
de stabilizare reala a cadrelor
didactice, in conditiile in care, la
nivelul scolilor evaluate in anul
scolar 2011-2012, s-a constatat ca
aproape 1 din 6 cadre didactice
erau noi, iar in unele scoli,
fluctuatia personalului didactic
ajungea la 30-40% anual. (Agentia
Romana de Asigurare a Calitatii in
Invatamantul Preuniversitar,
Raport privind starea calitatii
in sistemul de invatamant
preuniversitar din Romania)

Siguranta in scoli � o prioritate pentru politisti

"Scolarul sa urmeze pretutindeni pe profesor, care
trebuie sa mearga mereu inaintea scolarului.
Profesorul, de cate ori il vede pe elev gresind, de atatea
ori sa-i atraga atentia asupra greselii si sa-l invete sa
o corecteze�. (Comenius)
"Ne leaga o scurta perioada de finele anului scolar,
pe care il dorim cu totii incununat de rezultate pozitive,
succese si bucurii. Pentru majoritatea elevilor, sfarsitul
anului scolar inseamna inceputul vacantei mult
asteptate, insa absolventii ciclului gimnazial pasesc
intr-o noua etapa a devenirii lor ca adulti, iar cei din
clasele a XII-a urmeaza un pas greu, sustinerea
examenul de bacalaureat, cel mai dificil test din viata
unui elev, liceul fiind ultima treapta spre maturitate si,
totodata, cea mai intensa perioada din viata unui
adolescent�, sustinea inspector Andreea Pop, purtator
de cuvant IPJ Mures. Domnia sa adauga ca, pentru Politia
Romana, siguranta in unitatile de invatamant constituie,
si in cursul acestui an scolar, o prioritate.
Datorita bunelor relatii de colaborare intre Institutia
Politiei si cea a Inspectoratului Scolar, respectiv a
colaborarii permanente dintre politisti si directori ai
unitatilor de invatamant, profesori si diriginti, la nivelul
judetului Mures a fost posibila imbunatatirea
climatului de siguranta din scoli. Activitatile desfasurate in comun au vizat prevenirea incidentelor
capabile a perturba procesul de invatamant, precum
si descurajarea oricaror incercari de incalcare a
normelor legale. Si in cursul anului scolar 2012 � 2013,
politistii din structurile de prevenire, proximitate si
politie rutiera au fost prezenti la orele de dirigentie,
pentru a le transmite elevilor recomandari cu caracter
preventiv, in scopul asigurarii securitatii personale, a
bunurilor si evitarea evenimentelor de circulatie. De
asemenea, au fost derulate si sunt in curs de derulare,
o serie de campanii de prevenire, care-i vizeaza direct
pe elevi, avand ca scop informarea acestora asupra
aspectelor legale ce tin de infractionalitate si
constientizarea consecintelor pe care le implica
aceasta, in sensul descurajarii comportamentului
infractional. Toate aceste demersuri si-au dovedit
eficienta, avand un puternic impact pozitiv asupra
elevilor si, implicit, asupra societatii, in ansamblu. In
continuare, politistii isi vor face simtita prezenta in
unitatile de invatamant cu prilejul fiecarui eveniment scolar
important, participand activ la buna desfasurare a acestora.
"Politistii doresc sa ureze elevilor mult succes in tot
ceea ce si-au propus, multe amintiri cat mai placute
referitoare la anul scolar si o vacanta cat mai frumoasa
si lipsita de incidente nedorite�, spunea inspector
Andreea Pop.

Lasă un comentariu